IV. Eu sunt Cel ce sunt

Săptămâna trecută vă spuneam că ne putem argumenta credința în Dumnezeu prin faptul că universul este limitat, determinat și dependent iar aceasta ne conduce la ideea necesității unei cauze prime. În plus față de acest argument numit cosmologic pot fi aduse nenumărate altele însă se consideră că toate nu sunt altceva decât forme ale următoarelor: argumentul istoric, argumentul teleologic, argumentul moral și argumentul ontologic.

Când vorbim de argumentul istoric ne referim la faptul că credința în existența lui Dumnezeu poate fi justificată rațional prin aceea că ideea de Dumnezeu este universală în timp și spațiu.
Adică, studiind istoria vom observa limpede și convingător că ideea de Dumnezeu și noțiunea de valoare religioasă se regăsește la toate popoarele. Mai mult, ne apare ca o evidență faptul că doar ideea de Dumnezeu are acest caracter de universalitate în spațiu și timp. De aici considerăm că suntem îndreptățiți să tragem concluzia că acestei idei îi corespunde cu adevărat o realitate. Se poate afirma și în sens invers că numai existența cu adevărat a lui Dumnezeu i-a putut da ideii de Dumnezeu calitatea de a fi prezentă în toate timpurile și la toate popoarele.

Un alt argument în favoarea existenței lui Dumnezeu, cel teleologic, îl constituie faptul că totul în lumea materială există pentru un anumit scop, dar un scop pe care nu l-a dat nici lumea și nu l-a dat nici omul. Adică afirmăm că se poate observa că nimic din lume nu este fără o finalitate și în același timp nimic nu este întâmplător. De aici tragem concluzia existenței unui țel final al tuturor, adică Dumnezeu.

Faptul că omul simte în interiorul său o lege morală pe care poate afirma cu siguranță că nu a formulat-o singur și că nu i-a fost impusă nici din afară ne face să susținem existența unei ordini morale în om care poate fi observată și în afara lui. Și cum această lege morală sau mai precis simțire morală, simțire a ceea ce este binele și ce este răul, nu este un produs al omului considerăm necesară existența unui Legiuitor mai înainte de om, adică a lui Dumnezeu. Argumentul moral a fost formulat de Cicero, filosoful și oratorul roman, astfel: „A fost întotdeauna convingerea oamenilor cu adevărat înțelepți că legea morală nu-i ceva inventat de oameni… ci ceva veșnic… ultima ei temelie e doar Dumnezeu.”

Ultimul argument pe care îl vom aminti este cel ontologic. El deduce existența lui Dumnezeu din faptul că în om există ideea de perfecțiune și cum perfecțiunea nu poate fi observată niciunde în lumea materială tragem concluzia că ea a fost sădită în om de Perfecțiunea Însăși, adică de Dumnezeu.

Toate argumentele amintite sunt limpezi și convingătoare pentru oamenii care cred în existența lui Dumnezeu, dar ele nu au calitatea de a fi convingătoare prin ele însele pentru ceilalți. Totuși, și acestora din urmă le apar ca vrednice de luat în seamă și se pot constitui în început al căutării Celui ce este mai presus de toate cele gândite. Despre căile prin care poate fi El cunoscut o să vorbim însă la vremea cuvenită.

Numai bine!

Siluan Popescu

(prelucrare după Dogmatica Ortodoxă, Pr. prof. univ. dr. George Remete)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dreapta credinta (Dogmatica), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s