II. Oxitocina, hormonul ataşamentului, al afectivităţii şi al dragostei

În viaţa conjugală, la capătul unei relaţii sexuale normale, glanda pituitară secretă oxitocină, un hormon care ajută recuperarea organismului. Cu cât relaţia de dragoste care-i leagă pe cei doi este mai profundă, cu atât sporeşte cantitatea de oxitocină emisă, acesta fiind hormonul care, din punct de vedere fiziologic, punctează încheierea actului sexual, iar psihologic sudează relaţia dintre soţi. Pentru aceasta mai este numit şi hormonul ataşamentului.

Acest minunat hormon se eliberează în organism atunci când este evocată sau este împărtăşită dragostea. Spre exemplu, în momentul în care unui bărbat îi este arătată poza soţiei sale îi creşte cantitatea de oxitocină din sânge. Tot aşa se întâmplă când o femeie vede poza  soţului său iubit. De asemenea, nivelul de oxitocină creşte în organismul părinţilor când se reportează la copilul lor, mai cu seamă atunci când mama îşi ţine în braţe copilul. Orice manifestare de tandreţe, mângâierile, îmbrăţişările, vorbele de încurajare, toate acestea măresc cantitatea de oxitocină. De asemenea, cu cât soţul şi soţia se iubesc mai mult, cu atât sporeşte cantitatea de oxitocină care însoţeşte actul sexual, orgasmul şi starea postorgasmică. Ce înseamnă aceasta?

Oxitocina poate contracara într-o măsură mai mică sau mai mare efectele negative ale efectului de mahmureală. Acest hormon minunat ajută la recuperarea rapidă a organismului după efortul actului în sine şi întreţine starea pozitivă şi de receptivitate a celuilalt. Eliberarea oxitocinei pe parcursul actului sexual cimentează şi mai mult relaţia dintre soţ şi soţie.

§  Oxitocina reduce pofta de mâncare. Şi ajută la o recuperare mai rapidă în urma consumului de droguri şi alcool. De aici putem înţelege rolul extraordinar pe care-l pot juca cei apropiaţi în curele de dezintoxicare.

§  Oxitocina reduce, de asemenea, pofta de dulciuri. În timp ce zahărul scade cantitatea de oxitocină.

§  Oxitocina creşte receptivitatea sexuală şi contracarează impotenţa.

§  Oxitocina contribuie la stabilirea de relaţii sociale, este implicată în construirea unei relaţii de încredere între oameni şi sporeşte generozitatea.

§  Oxitocina îmbunătăţeşte capacitatea de a intui starea mentală a celorlalţi atunci când te afli în contact cu ei. Adică, ajută la procesul de socializare.

§  La copiii cu autism se înregistrează niveluri reduse de oxitocină în sânge, lucru pentru care acest hormon se consideră că poate juca un rol esenţial în sprijinirea recuperării hadicapului.

Independenţa noastră faţă de condiţionările instinctului este suficient de mare, încât producţia de oxitocină să nu fie legată atât de actul sexual, cât de afecţiune şi dragoste, de manifestări de ordin sufletesc.

Niveluri mari de oxitocină se înregistrează în toate actele altruiste, de dăruire de sine şi de dragoste. Aceasta explică de ce multe mame tinere pot să-şi crească copiii singure, fără a fi înnebunite, după cum insinuează unii, de lipsa vieţii sexuale. Oxitocina care apare în sângele mamei atunci când îşi ţine copilul în braţe sau când se gândeşte cu îngrijorare şi dragoste la el e suficientă pentru a asigura echilibrul sufletesc şi o stare de spirit pozitivă.

Privind lucrurile din această perspectivă, actele sexuale nu sunt determinante sub nici o formă pentru sănătatea şi fericirea omului. Desigur, în cadrul vieţii conjugale, acestea împlinesc dragostea prin rodirea ei întru naşterea de prunci, însă în nici un caz nu pot fi socotite, cel puţin pe temei psihologic şi neurologic, indispensabile pentru liniştea şi fericirea individului. Acest lucru nu va putea fi înţeles de aceia care şi-au lăsat mintea pradă fantasmelor erotice, excitându-şi simţurile. Fără să-şi dea seama, aceştia au contribuit ei înşişi la propria condiţionare, la condiţionarea pavloviană a unor reacţii psihologice şi organice extrem de nocive. Astfel că au ajuns să se excite sexual în contexte neutre sau să se autostimuleze imaginativ, resimţind patologic nevoia descărcării orgasmice.

Cercetările mai noi scot în evidenţă faptul că există o mare diferenţă din punct de vedere fiziologic, psihologic şi neurologic între actul sexual normal şi celelalte forme de excitare şi obţinere a orgasmului.

În primul rând, masturbarea şi sexul oral etc. nu produc suficientă prolactină, cât să fie necesară obţinerii sentimentului de saţietate după orgasm. „Cercetările indică faptul că creşterea prolactinei în urma orgasmului este implicată într-o buclă de feedback care serveşte pentru a reduce excitarea prin inhibarea proceselor dopaminergice centrale şi, probabil, periferice. Amploarea creşterii post-orgasmic a prolactinei este astfel un indice neurohormonal de saţietate sexuală.”

Folosindu-se datele de la trei studii realizate pe bărbaţi şi femei implicate în masturbare sau contact sexual normal s-a constatat că magnitudinea creşterii de prolactină în urma actului sexual normal este cu 400% mai mare decât în urma masturbării. Aceasta dovedeşte că masturbarea ca şi sexul oral nu dau saţietate, adică lasă un permanent sentiment de frustrare ce reclamă repetarea actului. De fapt, lipsa de prolactină ne arată că excitaţia nu va fi suficient inhibată, fapt care va determina creşterea nivelului de anxietate, a nerăbdării reluării actului sexual. Nivelele crescute de dopamină şi noradrenalină vor afecta celula nervoasă după mecanismele discutate anterior şi vor conduce la comportament obsesivo-compulsiv şi dependenţă. Lipsa saţietăţii face ca actele sexuale perverse să nu ofere satisfacţia necesară. Restul de excitaţie sexuală va genera anxietate, irascibilitate, stare de nervozitate şi în timp se va instala depresia.

Psihologic vorbind, toate perversiunile slăbesc sentimentul dragostei până îl transformă într-o indiferenţă egoistă: fiecare cu plăcerea lui. Celălalt este folosit precum un obiect sexual, lucru deprimant, la un moment dat, mai ales pentru femeie. Dar nu numai prolactina nu mai creşte suficient în cazul masturbării şi a actelor perverse. Din cauza secătuirii dragostei, oxitocina va rămâne la nivele mult prea mici ca să mai poată ajuta individul să depăşească efectul de mahmureală sau neajunsurile epuizării sexuale.

Ciprian Buzner

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la II. Oxitocina, hormonul ataşamentului, al afectivităţii şi al dragostei

  1. George zice:

    Interesant articolul. Are si o completare la ceea ce stiam deja..

  2. I’d like to thank you for the efforts you’ve put in penning this site.
    I’m hoping to view the same high-grade blog posts from you in the future as well.
    In fact, your creative writing abilities has encouraged me to get my own, personal site now ;
    )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s