Anecdote din inima Africii

Din inima Africii este titlul ales pentru traducerea în româneşte a romanului autobiografic publicat de Karen Blixen în anul 1937 şi devenit faimos prin filmul lui Sydney Pollack din 1985. Mai toată lumea a citit «Out of Africa» după ce a văzut filmul şi doar fiindcă l-a văzut. Iar pe mine personal mă aşteptau câteva surprize la lectură.

Prima dintre ele a fost elaborarea portretelor lui Farah şi Kamante, servitorul şi bucătarul Kikuyu de la ferma Ngong. Ancorarea acestora în registrul strict faptic este înduioşătoare şi descumpănitoare. După părerea lui Farah, o carte bună este una care să poată «sta deolaltă» şi să fie «tare», precum ediţia cartonată a Odiseei pe care Msabu o are pe masa de scris, iar nu ca paginile scrise de ea şi lăsate aiurea prin toate colţurile încăperii, să le ia pe sus orice boare de vânt. Asemănător sună părerea lui despre deznodământul piesei «Neguţătorul din Veneţia», pe care Karen simte nevoia să i-o povestească de-a fir a păr într-o seară : Shylock ar fi putut să ia livra de carne pe care i-o datorau Antonio şi Bassanio, fără să verse nici o picătură de sânge, dac-ar fi folosit fier înroşit în foc. De ce a renunţat la înţelegere ? «N-avea Shylock prieteni să-l sfătuiască de bine ?» Kamante, la rândul său, o trezeşte pe stăpână în noaptea incendiului de pe plantaţia de cafea cu cuvintele : «Msabu, cred că vine Dumnezeu !». Este modalitatea pe care el o alege pentru a anunţa că arde iarba uscată din jurul casei şi că au luat foc hambarele. Ceea ce nu îl împiedică să se teamă nebuneşte de a intra în biserica Misiunii Franceze, fiindcă «Este acolo o Memsahib înaltă şi rea, rea… ». Subiectul spaimei sale este o statuie a Maicii Domnului, zugrăvită în albastru şi alb.

Surprinzătoare este şi maniera în care e prezentat Denys. Filmul «Out of Africa» nu e decât o minunată şi foarte bine alcătuită poveste tristă şi luminoasă de dragoste, tot restul decorului şi personajelor exotice neavând decât rolul de orchestraţie a temei principale, care temă poartă numele Finch-Hatton. Cartea însă nu-i rezervă acestui personaj mai mult spaţiu decât lui Berkeley Cole sau şefului de trib Kinanjui ; este drept că e vorba de un spaţiu aparte. Capitolul dedicat lui Denys se numeşte «Aripi» şi este centrat pe episodul vânătorii de lei şi pe cel al zborului cu avionul lui deasupra lacului Natron, unde cartea oferă şi filmul exploatează imaginea coloniei de flamingo roz, între cerul şi apele albastre. Apare ceea ce Karen Blixen din varianta Pollack numeşte : «o privire asupra lumii prin ochii lui Dumnezeu». Dincolo de asta, singurele cuvinte care sugerează o deosebire în locul sufletesc pe care îl ocupă el, prin comparaţie cu al celorlalţi, sunt acele repetate «Denys şi eu». Sintagma deschide cele mai multe paragrafe ale capitolului, atrăgând astfel atenţia : «Denys şi eu, de câte ori eram împreună, aveam mare noroc la lei», «Denys şi eu a trebuit să ne apărăm de acuzaţia că l-am fi împuşcat noi», «când Denys şi eu nu aveam timp pentru călătorii mai lungi… » Atât. Şi mai menţionează la începutul capitolului : «Când îl aşteptam pe Denys să se întoarcă şi auzeam maşina lui pe drum, auzeam în acelaşi timp şi obiectele fermei spunându-mi toate cum erau de fapt»

O privire în biografia autoarei demonstrează că Finch-Hatton a însemnat într-adevăr pentru Karen Blixen stimulul spiritual suprem, dublat de o minunată sensibilitate sufletească, pe care, paradoxal, ea trebuise să vină din Danemarca până în Kenya ca să le afle. Datorită lui Denys, autoarea a început să scrie direct în limba engleză ; dacă ar fi să ne luăm după supralicitarea din film, datorită lui s-a apucat să scrie în orice limbă (lui Denys îi plăcea să asculte poveştile spuse de ea ; a început prietenia lor făcându-i cadou un stilou …şi a continuat-o dăruindu-i o busolă) însă ştim că autoarea publicase deja proză, sub pseudonimul Osceola, înainte de a pleca din Danemarca. Totuşi, Fynch Hatton apare ca un model uman cu care ea este când în competiţie, când se străduieşte să ţină pasul. Fiind pretutindeni şi întotdeauna absolut el însuşi, «Denys nu era nici egoist, nici egocentric, deşi părea să facă mereu numai şi numai ce voia şi niciodată ce nu voia să facă». Momentul în care avionul lui s-a prăbuşit în regiunea Voi (actualul parc naţional Tsavo), este înregistrat de film ca o răscruce. De acolo înainte viaţa lui Karen Blixen avea să se definească în două ere distincte : înainte şi după Tsavo.

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s