Să ne cunoaștem credința – Duminica Ortodoxiei 2011

Întărește Doamne sfânta și dreapta credință a dreptmăritorilor creștini și Sfântă Biserica Ta o păzește în veacul veacului. Amin.

Azi este zi de mare bucurie pentru noi creștinii ortodocși pentru că azi prăznuim biruința Adevărului asupra minciunii. Azi le este închisă gura tuturor celor ce au uitat cuvintele psalmistului David „ca un prunc înțărcat de mama lui, așa mi-am smerit sufletul meu” și, uitându-le, au îndrăznit să vorbească despre Dumnezeu spunând tot felul de lucruri necuviincioase, tot felul de minciuni.

Am trecut cu darul lui Dumnezeu de prima săptămâna din Postul Paștilor și dacă duminica trecută, la început de post,  Biserica ne-a pus în față motivul pentru care avem nevoie de post, avem nevoie de pocăință, respectiv izgonirea lui Adam din rai, duminica aceasta ne pune în atenție faptul că pentru a ajunge la țintă, pentru a ajunge în împărăția cerurilor avem nevoie de dreapta credință.

Dar pentru a vorbi despre dreapta credință trebuie să știm mai întâi ce este credința. Simplu spus, a avea credință înseamnă a încredere că Dumnezeu există, a avea încredere în El și în realitățile mai presus de lumea aceasta.

Dar ce înțelegem atunci când spunem „Dumnezeu”? Avem sentimente diverse ce ne stăpânesc când ne gândim la Dumnezeu și de aceea dacă întrebi ce îl caracterizează cel mai mult pe El poți primi răspunsuri diferite. Unii dintre noi nu Îl simt deloc și îți vor spune că este un absent sau o presupunere mai mult sau mai puțin utilă. Nu sunt puțini nici cei care vor mărturisi că este o prezență pe care au simțit-o de câteva ori în viață însă de atât de puține ori încât se întreabă ce a fost adevărat și ce a fost iluzie. Cei care sunt convinși de existența lui Dumnezeu și chiar au simțit-o lămurit de suficiente ori îți răspund că Dumnezeu este puternic, drept, atotștiitor, iubire infinită, abis de smerenie, frumusețe de nedescris, sau chiar că este mai presus de tot ce se poate simți, gândi și spune.

Cu adevărat Dumnezeu este caracterizat de toate acestea. El poate fi un absent atunci când prin prezența Sa ți-ar stânjeni libertatea deși, în același timp, este prezent pretutindeni. Este un musafir ce vine rar, dacă vizitele mai dese pot tulbura prea mult intimitatea ta deși este, în același timp, cea mai intimă prezență permanentă a vieții tale. Azi ți se arată ca iubire iar mâine ca dreptate. Uneori îți poate apărea ca putere absolută iar alteori ca smerenie desăvârșită. Te poate covârși cu adâncul înțelepciunii și al prevederii pentru ca apoi să te cheme la ”nebunia” crucii.

Mai înainte însă  de a fi oricare din cele amintite, Dumnezeu este început și sfârșit, cauză și scop al existenței noastre și a toată existența. Chiar și cei care nu cred că Dumnezeu există sunt de acord că dacă Dumnezeu există El trebuie să fie, în primul rând, Începutul, Cauza primă a toate. Ne apare imediat ca logic și necesar că dacă este Cauză trebuie să fie și Scop al existenței, adică să fie Cel ce ne arată scopul pentru care existăm, ne călăuzește și ne întărește spre atingerea lui. Este sugestiv faptul că Sfânta Scriptură începe cu Cartea Facerii și se încheie cu Apocalipsa. În ultimul capitol al Apocalipsei Dumnezeu Însuși spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.” (Apoc. 22,13). Așadar, prima calitate la care ne gândim atunci când vorbim de Dumnezeu este aceea de Făcător a toate. Gândiți-vă la începutul Crezului: „Făcătorului cerului…”.

Să presupunem acum că vorbim cu un necredincios și ne întreabă ce argumente avem noi ca să justificăm credința noastră în Dumnezeu. Oamenii au adus multe argumente dar se consideră că acestea pot fi reduse la următoarele:

  1. totul în jurul nostru are o cauză și e schimbător
  2. universalitatea ideii de Dumnezeu în timp și spațiu
  3. faptul că tot ce există se supune unui țel
  4. existența legii morale în om
  5. existența ideii de perfecțiune în om.

După ce îi expunem toate aceste argumente este posibil să spună că nu sunt convingătoare și va trebui să-i dăm dreptate. Va trebui să recunoaștem că aceste argumente nu au puterea prin ele însele să convingă pe cineva să creadă în Dumnezeu, chiar dacă celor credincioși ele ne apar limpezi și convingătoare. Și atunci necredinciosul este îndreptățit să întrebe: „Totuși, de ce crezi tu că există Dumnezeu?” Și la această întrebare avem un singur răspuns, acela pe care ni-l spune sfântul apostol Pavel: „În har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2,8). Trebuie să recunoaștem că nu am ajuns la credință datorită eforturilor noastre sau datorită faptului că ne-am gândit la anumite lucruri ci am ajuns credincioși pentru că Dumnezeu ne-a oferit darul credinței, iar noi am vrut să-l primim.

Este firesc apoi să fim întrebați care sunt foloasele credinței, de ce are omul nevoie de credință. În fragmentul din Epistola către Evrei a sfântului apostol Pavel ați auzit enumerate câteva din foloasele credinței: „prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi.” (Evrei 11,33-35). Multe sunt foloasele credinței dar dintre acestea mi se pare că trei pot fi puse înaintea celorlalte:

  1. prin credință aflăm cum au venit la existență universul și omul: create de Dumnezeu
  2. prin credință aflăm ce se întâmplă cu noi după moarte și cum se va sfârși universul: iad sau rai; va fi transformat, înduhovnicit
  3. prin credință putem să ne împlinim, adică să ajungem la țelul pentru care am fost aduși la existență de către Dumnezeu, fericirea veșnică.

Și acum e de așteptat să fim întrebați ce este fericirea și dacă ea există cu adevărat. Fericirea este o stare de pace, mulțumire și bucurie ce crește continuu și care are ca fundament cunoașterea Adevărului și Luminii, Libertatea și Iubirea. Mulți oameni se întreabă dacă fericirea există cu adevărat și îndoiala lor este firească pentru că fiecare dintre noi a avut momente în care a simțit o pace adâncă fiind în același timp mulțumit și bucuros, dar parcă tot ți-e greu să spui că fericirea există cu adevărat. Aceasta pentru că simțim că fericirea, pentru ca să fie autentică, trebuie să dureze veșnic și să știi că durează veșnic. A fi fericit înseamnă a fi și nemuritor și a fi sigur că starea ta de bine nimeni și nimic cu o poate lua de la tine. Așadar, nu putem fi fericiți în lumea aceasta decât metaforic.

În lumea aceasta putem însă gusta fericirea și aceasta se întâmplă atunci când sufletul și trupul simt deplin prezența și iubirea lui Dumnezeu, deoarece orice altceva îți va aduce oricât de multă pace, mulțumire și bucurie vei știi că este o stare ce nu poate fi eternizată. Cei care nu am simțit o asemenea stare îi putem doar crede pe cei care au simțit că fericirea există. Și găsim în scrierile sfinților numeroase astfel de mărturii.

Dacă necredinciosului i-au fost arătate foloasele credinței și își dorește să ajungă la credință ne va întreba ce trebuie să facă. Acestei întrebări îi răspunde sfântul Siluan Athonitul recomandându-i să se roage așa: «„Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-Ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul.” și negreșit Dumnezeu îl va lumina.»

Iubiți credincioși, a crede că Dumnezeu există este doar începutul. După ce ajungi aici e normal să te întrebi cum poți afla mai multe despre El și care sunt acelea care sunt vrednice de crezare. Dumnezeu ne vorbește în două feluri:

a. Prin legile, ordinea rațională și plină de sens pe care le-a pus în universul material. Acestea mi-L arată pe Dumnezeu ca Autor, Legiuitor, Proniator (Purtător de grijă) suprem; Rațiune supremă și Conștiință supremă. (Revelația naturală)

b. Ca persoană ce mi se adresează direct și/sau prin alte persoane. Dumnezeu s-a arătat ca persoană unor persoane cărora le-a făcut cunoscută existența Sa atotputernică, personală și iubitoare și le-a încredințat răspunderea de a transmite întregii comunități adevărul, voia și intenția Lui pentru oameni. (Revelația supranaturală)

Dacă nu am avut darul de a ne vorbi direct Dumnezeu ca persoană trebuie să ne punem problema cum știm care este credința în care trebuie să avem încredere, care este religia în care trebuie să avem încredere. Credința cea adevărată, credința cea dreaptă, are cel puțin următoarele trei calități după care o putem recunoaște:

1. A fost făcută cunoscută prin persoane întregi la minte, credincioase, evlavioase, fără patimi, fără vicii evidente, devotate cauzei religioase pe care o urmăresc în sine însăși, fără alte interese, modeste, sincere și în general cu o reputație morală indiscutabilă, care se exprimă în toate nu numai sincer dar și serios, accentuând seriozitatea și detestând superficialitatea, gluma și echivocul. Oriunde lipsește una din aceste calități, se poate vorbi de o falsă revelație, de o falsă religie.

2. Caracterul ei supranatural a fost arătat prin minuni, adică fenomene sau acțiuni sensibile ce s-au petrecut în pofida legilor naturii, depășindu-le cu un evident scop religios-moral.

3. În cadrul ei se regăsesc profeții, adică preziceri exacte și sigure făcute nu datorită perspicacității persoanei care a rostit profeția ci datorită unei revelații pe care i-a făcut-o Dumnezeu.

Care sunt izvoarele credinței noastre, ale creștinilor ortodocși? Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Ce este Sfânta Scriptură? Sfânta Scriptură este colecția cărților sfinte ale Vechiului și Noului Testament scrise sub inspirația Duhului Sfânt, de autori sacri cu scopul mântuirii, adică ajungerii la fericirea veșnică. Inspirația Sfintei Scripturi este una de idei și nu una verbală, adică nu a fost dictată cuvânt cu cuvânt. Pentru a înțelege conținutul Sfintei Scripturi este nevoie de ajutorul unei persoane autorizate de către Biserică deoarece chiar în interiorul ei găsim următoarele cuvinte ale sfântului apostol Petru cu privire la Epistolele sfântului apostol Pavel: „În ele sunt unele lucruri anevoie de înțeles, pe care neștiutorii le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.” (II Petru 3,16).

Ce este Sfânta Tradiție? Sfânta Tradiție este totalitatea adevărurilor revelate, predate de Iisus Hristos și de sfinții apostoli pe cale orală, neconsemnate în Sfânta Scriptură și fixate în scris mai târziu, peste mai multe generații de Sfânta Biserică, Biserica fiind adunarea credincioșilor, vii și morți, păcătoși și drepți, care trăiesc viața Sfintei Treimi. Sfânta Tradiție are caracter fix dar și dinamic. Aspectul fix al Sfintei Tradiții cuprinde următoarele:

1.    Hotărârile dogmatice ale sinoadelor ecumenice și ale sinoadelor locale aprobate de sinodul VI ecumenic

2.      Simbolurile și mărturisirile de credință ale Bisericii primare

3.      Mărturisirile de credință și catehismele mai noi ale Bisericii

4.      Canoanele apostolice și ale Sfinților Părinți

5.      Scrierile Sfinților Părinți

6.      Cultul divin, cuprins în cărțile de slujbă

7.      Monumentele de artă bisericească

8.      Datinile, obiceiurile și practicile Bisericii.

Aspectul dinamic constă în preluarea, comentarea, detalierea, actualizarea și trăirea aspectului statornic de către Biserică până la sfârșitul veacurilor.

O tradiție face parte din Tradiția Sfântă a Bisericii dacă:

a.       a fost crezută totdeauna, de la Biserica primară până azi

b.      în toate comunitățile creștine de pretutindeni

c.       formulată la fel peste tot.

Dumnezeu să ne ajute să cunoaștem cât mai bine Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție pentru a fi capabili să ne apărăm credința ortodoxă în orice împrejurare. Amin.

Siluan Popescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dreapta credinta (Dogmatica), Propovaduire (Pastorala, Cahetetica, Omiletica), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s