Folies Bergère, în şase paragrafe

…Derval «ştiut într-adevăr să rezume nemăsurarea casei Folies Bergère. Totul era de-acum înscris în filigranuri: nebunia, monstruosul, magnificul şi acel aspect grandios pe care îl va prelua, într-un anumit fel, Hollywood-ul.” (Alfredo Arias)

La începutul lui mai 1869, „Folies” se numeau toate casele de distracţie ale nobililor, locuri destinate serbărilor nocturne cu concerte şi spectacole de dans, iar Bergère era numele unei străzi din apropierea clădirii construite, fără o menire precisă, de arhitectul Plumeret, clădire care avea să devină prima sală de music-hall deschisă la Paris.
Începând de la acel sfârşit de secol nouăsprezece, aici se vor prezenta spectacole de revistă şi varietăţi, după modelul celor de la teatrul Alhambra din Londra. Diferenţa dintre „Folies” şi un café concert consta în aceea că, pe lângă consumaţie, se plătea şi intrarea, la fel ca la teatru, însă, spre deosebire de teatru, în timpul reprezentaţiilor se putea veni şi pleca liber, se putea fuma şi bea.

După 1871, directorul Leon Sari a adăugat sălii o impresionantă grădină de iarnă, pe care Huysmans o compara cu un bazar algerian, şi promenada pe care aveau să se afişeze ani de-a rândul „doamnele fără virtute” din Belle Époque şi talentate demimondene, ca dansatoarea Loie Fuller.

Zece ani mai târziu, Edouard Manet avea să prezinte, în „Bar la Folies Bergère”, un tablou cu totul diferit de aspectul real al localului din acel moment, deşi desăvârşit expresiv. Cele trei baruri se aflau în grădina artificială, cu toate că în pictură se poate vedea sala, reflectată în oglinda din spatele fetei din prim-plan. În eleganta doamnă cu rochie albă şi mănuşi galbene din dreapta ei, critica de artă a crezut că o recunoaşte pe Mery Laurent, celebră prietenă a pictorului şi modelul care i-a inspirat lui Emile Zola personajul Nana. Imediat în spatele ei se vede actriţa Jeanne de Marsy, iar picioarele încălţate în cizme verzi din colţul din dreapta sus al tabloului ar putea fi ale trapezistei americane Katarina Jones care, la vremea aceea, atrăgea prin numărul său mii de spectatori la Folie Bergère.

După 1907, când Clément Banel a preluat conducerea teatrului de la Edouard Marchand, au fost prezenţi pe scena sa Fred Karno Company, o celebră trupă de mimi englezi, din care făcea parte tânărul Charles Chaplin şi, câţiva ani mai târziu, cuplul Maurice Chevalier şi Mistinguett.

Regula celor treisprezece litere (toate spectacolele care se joacă pe scena localului au titluri alcătuite din câte treisprezece litere, dintre care şase sunt chiar cele ale cuvântului „folies”) a fost instituită de Paul Derval. Tot el a adăugat sălii balconul (deci încă 700 de locuri, pe lângă cele 930 pe care le avea deja), a transformat grădina de iarnă în marele foaier din zilele noastre şi a adus-o de la New York pe Josephine Baker pentru spectacolul „En Super Folies” şi pentru multe alte spectacole ulterioare.

În august 1974, Derval va lăsa conducerea teatrului Hélènei Martini, care avea să ofere un nou stil spectacolelor de la Folies Bergère, un stil modernist. Din 1993, ea a angajat colaborarea lui Alfredo Arias, dintre ale cărui spectacole de succes face parte „Fous des Folies”, de două ori nominalizat la premiile Molière.

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s