Umblarea pe apă şi potolirea furtunii

Iată-ne ajunşi cu darul lui Dumnezeu în a IX-a duminică de după Rusalii, duminică în care Biserica a rânduit să fie citită, din Evanghelia de la Matei, pericopa despre umblarea Mântuitorului şi a sfântului apostol Petru pe ape, urmate de potolirea furtunii.

Dacă duminica trecută ne-a fost pusă în atenţie o minune săvârşită de Mântuitorul asupra naturii prin înmulţirea pâinilor, de această dată ne este evidenţiată lucrarea puterii dumnezeieşti asupra firii Mântuitorului şi a firii oamenilor. Astfel, trebuie să înţelegem că umblarea pe apă a Mântuitorului cât şi a sfântului Petru nu s-au datorat schimbării firii apelor ci faptului că trupurile lor au dobândit calitatea de a învinge forţa gravitaţională. Acest lucru devine evident dacă ne gândim că în clipa în care sfântul Petru s-a clătinat în credinţă a şi început să se scufunde, în timp ce Mântuitorul a rămas în continuare deasupra apelor şi i-a întins mâna spre a-l scoate din ape. Cel ce a înmulţit pâinile, Cel ce a poruncit furtunii să înceteze, Cel ce a transformat apa în vin la nunta din Cana, putea şi să poruncească apelor mării să se întărească sub picioarele sfântului Petru, dar nu a făcut-o. Nu a făcut-o pentru că de data aceasta ucenicul trebuia să înţeleagă o altă lucrare a credinţei: schimbarea firii umane.

De multe ori în călătoria noastră prin lumea aceasta întâlnim şi noi ape peste care pentru a trece simţim clar că este nevoie de o minune. Mânaţi de acest sentiment ne îndreptăm paşii spre biserică pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, ale preoţilor şi ale celorlalţi credincioşi. Până aici totul este bine numai că în cele mai multe cazuri noi îl condiţionăm pe Dumnezeu în ce priveşte modul în care vrem să ne ajute. Prin ce? Prin faptul că nu acceptăm ajutorul decât prin schimbarea firii apelor pentru a putea merge liniştiţi şi fără efort peste ele. Şi, dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum dorim noi, tragem cu uşurinţă concluzia că Biserica nu ne-a fost de nici un ajutor.

Trebuie să avem în vedere atunci când cerem ajutorul lui Dumnezeu că lucrarea Sa se poate manifesta în diverse moduri şi prin toate se poate ajunge la pace, mulţumire, bucurie.

Primim multe pomelnice la mânăstire iar uneori oamenii se adresează preoţilor sau monahilor direct pentru a face rugăciune, spre exemplu, ca o anumită persoană să îşi găsească soţ sau soţie. Îmi aduc aminte că într-o zi am primit mai multe telefoane cu asemenea cereri ultimul fiind din partea surorii mele căreia mi-am permis să-i spun: să ştii că noi ne rugăm dar, în acelaşi timp, ar fi tare bine dacă aţi înţelege că Biserica nu este agenţie matrimonială. Da, nu neg, e mare lucru unirea bărbatului cu femeia despre care simţim şi citim în slujba cununiei că de către Dumnezeu se face! Dar trebuie să înţelegem că în unele cazuri Dumnezeu poate alege o altă modalitate de a duce omul la fericirea veşnică, anume urcuşul duhovnicesc până la asumarea castităţii pentru Hristos. Am auzit de multe ori asigurări date unei persoane că dacă merge la slujbe, dacă dă pomelnice, cât mai multe şi mai consistente, îşi găseşte soţul sau soţia dorită. Să ştiţi că cei care spun aşa ceva, cu excepţia situaţiei în care sunt prooroci, nu ştiu ce vorbesc. Statistica ne spune că există un procent însemnat de femei credincioase care şi-au dorit să-şi găsească un soţ şi nu au reuşit. De aceea cred că cel mai bine este ca atunci când ne rugăm să cerem de la Dumnezeu tot binele pentru noi şi pentru ceilalţi fără a indica noi modul în care vrem să se materializeze. În acest sens să ne gândim la rugăciunea simplă şi scurtă a sfântului apostol Petru când a văzut că se scufundă: „Doamne, scapă-mă!”, precum şi la îndemnul Mântuitorului pe care îl găsim în Evanghelia de la Matei, capitolul şase, versetele şapte-opt:

„Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.

Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.”

Să ne gândim acum la o altă situaţie. Să presupunem că avem la serviciu un şef care ne nedreptăţeşte promovând pe alţii care sunt mai puţin capabili decât noi şi care nu ne răsplăteşte munca la adevărata valoare. În astfel de situaţii de cele mai multe ori îi cerem ajutorul lui Dumnezeu spre schimbarea atitudinii şefului sau pentru eliberarea lui din funcţie. Dacă vedem că lucrurile nu se rezolvă în nici una din direcţiile menţionate atunci ne gândim să găsim, cu ajutorul lui Dumnezeu, un loc de muncă mai bun. Toate acestea pentru că aproape întotdeauna căutăm rezolvarea situaţiilor în afara noastră şi fără a lua în considerare şi veşnicia. Nu ne gândim la faptul că Dumnezeu ar putea răsplăti şi altfel nedreptatea pe care o suferim. Că ne-ar putea trimite bucurii care să fie de o sută de ori mai mari decât bucuria ce am avea-o dacă am fi promovaţi şi ni s-ar da un salariu mai mare. Uităm prea uşor promisiunea Lui:

„Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei 19,29)

Iubiţi credincioşi, aproape orice conflict, orice situaţie de criză are două aspecte: unul exterior şi unul lăuntric. Din pericopa evanghelică de azi învăţăm că rezolvarea porneşte de la aspectul lăuntric dar şi că Dumnezeu intervine atunci când noi nu mai avem resursele sufleteşti pentru a reuşi. Cât timp sfântul apostol Petru a crezut că Mântuitorul îi poate dărui puterea de a merge pe ape, a mers, când însă s-a îndoit a început să se scufunde şi atunci Domnul i-a întins mâna.

După ce au ajuns în corabie aflăm că Domnul Iisus a oprit furtuna. Pentru că am vorbit înainte de aspectul lăuntric al oricărei crize existenţiale aş vrea să mă opresc acum la altfel de furtuni pe care Domnul Hristos are puterea şi voieşte a le opri: furtunile de gând. De multe ori suntem cuprişi de anumite stări sufleteşti care sunt însoţite de furtuni de gând. Năvălesc gândurile cu putere în mintea noastră spre a ne justifica o anumită atitudine. Furtunile de gând sunt născute de demoni şi după învăţătura sfântului Ioan Casian există opt gânduri ale răutăţii, adică opt tipuri de gânduri care ne depărtează de la voia lui Dumnezeu în caz că le ascultăm. Aceste gânduri fiind aduse de draci, care sunt duhuri, sunt văzute întotdeauna în strânsă legătură cu ei fapt pentru care sfinţii părinţi vorbesc de opt duhuri ale răutăţii: duhul lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Unii părinţi consideră că cel al slavei deşarte şi al mândriei ar fi acelaşi. Ar fi tare bine dacă le-aţi reţine şi v-aţi lupta cu ele. Spre a vă arăta importanţa acestui lucru vă pun în atenţia un cuvânt al sfântului Siluan Athonitul:

„Cu orice faptă rea pe care o facem un diavol intră în trupul nostru iar cu orice faptă smerită pe care o săvârşim un diavol este nevoit să iese din trupul nostru.”

Cei care v-aţi exersat în lupta duhovnicească aţi avut parte de furtuni de gând aduse de duhurile răutăţii. Mă adresez în continuare însă celor care nu au fost până acum atenţi la aceste lucruri. Să ne gândim la duhul lăcomiei pântecelui. El ne cere fie să mâncăm fără rânduială, fie să mâncăm o cantitate mai mare decât este necesar de mâncare, fie să căutăm un anumit fel de mâncare. Dacă i ne opunem vom vedea cu câtă înverşunare va aguce tot felul de gânduri în minte spre a ne face să ne oprim de la înfrânare. Spre exemplu, atunci când eşti la începutul vieţii de mânăstire şi încerci să intri în rânduiala de a nu mai mânca carne, diavolul devine cel mai iscusit medic în ideea că doar reuşeşte să te sperie cu nenorocirile ce te aşteaptă dacă accepţi această nevoinţă. Gânduri peste gânduri îţi vor arăta cum te vei îmbolnăvi, că acest lucru îl demostrează medicina, că vei muri de tânăr, că este o exagerare şi Dumnezeu nu iubeşte exagerările, că nu are rost să începi nevoinţa deoarece este sigur că tot nu vei rezista până la sfârşit şi aşa mai departe. Tot așa stau lucrurile şi cu celelalte duhuri, dar pentru a nu vă reţine prea mult, mă voi mai referi doar la duhul mândriei. Acest duh naşte în noi furtuni de gând, spre exemplu, de fiecare dată când cineva este promovat în detrimentrul nostru. Aduce duhul năvală de gânduri spre a-l defăima pe acela şi a ne arăta superioritatea noastră. Întotdeauna duhul mândriei ne va spune că acela a fost promovat pe baza linguşelilor sau a faptului că şi-a ascuns defectele foarte bine înaintea celorlalţi, ceea ce noi, ca nişte oameni corecţi şi smeriţi ce suntem, nu facem niciodată. Tot acest duh ne aduce în minte cu stăruinţă atunci când avem o funcţie mai importantă şi suntem în conflict cu un subaltern că sigur avem dreptate, că, şi dacă nu avem dreptate în cazul de faţă, în asamblu, avem toate motivele de a-l pune la punct pe subaltern. Nu insist mai mult ci vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să citiţi despre modul de acţiune al duhurilor răutăţii şi modul în care putem lupta împotriva lor în Filocalia numărul unu la sfântul Ioan Casian, în Filocalia numărul nouă la sfântul Ioan Scărarul, în Convorbirile Sfântului Ioan Casian cu Părinţii din pustia Sketică ori în alte scrieri ale Sfinţilor Părinţi.

Cea mai la îndemână armă pentru a observa şi scăpa apoi de furtunile de gând o constituie rugăciunea pe care călugării sunt datori să o rostească neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.” Uneori ni se poate părea prea lungă şi atunci putem striga simplu ca sfântul apostol Petru „Doamne, scapă-mă!”. În cazul în care furtuna se înteţeşte şi simţim că ne scufundăm în apele învolburate ale necredinţei trebuie să fugim la mâna întinsă a Mântuitorului care ne aşteaptă întotdeauna în scaunul de spovedanie. Să ne mărturisim aici răutăţile de gând pentru ca împreună cu Mântuitorul să ne revenim în sine, precum a revenit Petru în corabie şi, poate, apoi, pentru smerenia noastră, în cazul în care chiar am fost nedreptăţiţi de cineva, Dumnezeu să ne răsplătească şi la arătare prin vădirea dreptăţii noastre înaintea celorlalţi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Siluan Popescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Propovaduire (Pastorala, Cahetetica, Omiletica), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s