Contribuţii ctitoriceşti în Episcopia Râmnicului (2)

Categorii de ctitori  

Odată cu dezvoltarea forţelor de producţie se accentuează diviziunea socială a muncii. Progresiv se poate vedea în acea perioadă remarcarea unui proces de diferenţiere socială şi de creştere intensă a unor noi forţe economice. Boierii şi slujbaşii îmbogăţiţi, ca şi negustorii şi târgoveţii şi mâna de lucru a ţăranilor moşneni şi clăcaşi alături de care sunt şi feţe bisericeşti. Toţi aceştia ridică din ce în ce mai multe biserici în târguri, sate şi pe moşiile lor, durate şi împodobite într-un mod decorativ foarte divers şi bogat şi care făcea să corespundă cerinţelor noului mod de viaţă[1].

Preoţimea este o categorie specială a ctitorilor de biserici din Vâlcea rămânând o caracteristică pentru tot sec. al-XVIII-lea şi al-XIX-lea. O primă categorie a preoţilor sunt protopopii. Aceştia aveau o stare bună, printre aceştia fiind şi Şerban Copăceanu şi care a fost reprezentat în 1804 în pronaosul bisericii de la Copăceni. O altă categorie sunt – ierei şi care erau de fapt preoţi hirotesiţi întru duhovnic, adică puteau să spovedească şi să împărtăşească. Alte categorii clericale erau ieromonahii şi ierodiaconii aceştia fiind călugări în mănăstiri.

Din punct de vedere economic categoria preoţilor o ducea un pic mai bine, decât restul ţăranilor – fiind scutiţi de dări  sau fiind alături de episcopi având chiar moşii. Dar cu cât înaintăm în secolul al XIX-lea numărul preoţilor devenea foarte numeros pe întreg teritoriul Tării Româneşti făcând ca numărul de ctitorii să crească parţial[2]. Evident că starea materială a clerului diferea de la zonă la zonă, în funcţie de poziţia câştigată sau moştenită. Astfel dacă unii preoţi moşneni pot fi consideraţi înstăriţi, preoţii „vătăşiilor” erau renumiţi nu numai prin avuţie ci, mai ales prin cruzimile şi abuzurile săvârşite, alţi clerici, ca urmare a unui proces rapid de sărăcie, devin vecini, meşteşugari sau sunt nevoiţi să se ducă într-o parte sau alta ca să trăiască din munca lor ca laici muncind la câmp şi crescând animale[3].

De remarcat este faptul că printre aceştia chiar dacă nu sunt de multe ori ctitorii întregii biserici, găsim atât cărturari, cât şi tipografi, zugravi sau iconari, legători de carte ori transcriitori de carte. Însă când este vorba de zidirea bisericilor, preoţii aleargă, intervin, strâng ajutoare sau  dau din puţinul lor avut, lor revenindu-le  poate cea mai importantă sarcină de a duce la bun sfârşit ctitoria, iar de cele mai multe ori aceştia donează părţi din avutul lor, aşa cum au făcut cei doi preoţi din Bărbăteşti – „am fost şi noi ostenitori şi cu lucru şi cu cheltuiala (…) şi am mai dat şi alte cărţi pentru a noastră pomenire”[4].

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea locul preoţilor şi monahilor printre ctitori nu este deloc neglijabil, fenomen ce constituie fie o consecinţă a dreptului la avere proprie monahilor şi preoţilor români sau deschiderea unor orizonturi noi pentru cultura sistematică a clerului prin înfiinţarea unor şcoli şi seminarii româneşti la Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti[5].

O categorie specială neclericală este împărţită între boiernaşi[6] (în această perioadă marii boieri aproape că lipsesc – aceştia erau activi la început de sec. al-XVIII-lea sub Brâncoveanu, Cantacuzino şi primii fanarioţi). Din rândul boierimii de ţară erau recrutaţi ispravnicii proveniţi din neamurile: Olănescu, Berbeanu, Oteteleşeanu, Socoteanu, Lahovari.

Vătafii de plai erau ieşiţi din rândul ţărănimii: printre aceştia era şi Ioan Popescu zis Urşanu. Căpitanii de panduri şi „moşnenii” care erau ţărani liberi, era o altă categorie. Clerici şi mireni, toţi pun cu evlavie sute de pisanii şi cruci de pomenire în care sunt pomeniţi domnitori  de la Bucureşti ori sunt redate date istorice locale şi de interes general şi chear evenimente internaţionale; de la Stambul, Moscova, Viena sau Paris, aşa cum este consemnată victoria ruşilor asupra lui Napoleon la biserica din Băbeni- Olteţu.[7]

Secolul al XVIII-lea se deschide simbolic cu ctitoria schituli „44 de izvoare” (1700- 1701) din satul Pietrari, de către trei ierarhi, Ştefan egumenul Bistriţei, Epifanie şi Nicodim. Şi se poate vedea cum zeci de ani preoţi mireni şi monahi vor marca „cel mai notabil efort ctitoricesc pe care are a-l înregistra întreaga cultură veche românească.[8]

 Apariţia şi dezvoltarea elementelor capitaliste, lărtgirea fără precedent a schimburilor şi relaţiillor reciproce comerciale şi culturale dintre Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, intrarea în circuitul economic european, creează o atmosferă de primire şi de afirmare a unei noi vieţi culturale, întreţinută şi printr-un bogat număr de tipărituri, care favorizează dezvoltarea, într-un chip nou, a manifestărilot artistice[9].

Scurta păstorire a lui Antim Ivireanul 1705-1708 nu a fost ilustrată de păstoriri semnificative ci au fost doar două eforturi remarcabile fiind cel de la Surpatele datorat doamnei Maria, soţia domnitorului Brâncoveanu şi rezugrăvirea bisericii mari de la Cozia şi a unor adăugiri arhitectonice care au fost datorate marelui paharnic  Şerban Cantacuzino Măgureanu.

Numărul ctitorilor va creşte sub episcopul Damaschin care a stat pe scaunul de la  Vâlcea din 1708 până în 1725. La mănăstirea Dintr-un Lemn sub Ştefan vodă Cantacuzino, ctitorii au fost în exclusivitate călugări de rang înalt. La Govora (1711) reconstructorul este ieromonahul Paisie iar la Călimăneşti la biserica Sfinţii Voievozi (1714-1715) ctitorul a fost, egumenul mănăstirii Cozia, pe când la schitul Arhanghelul din Râmnic (1725) fondatori au fost egumenul Gherman şi Arhidiaconul Petronie „ot Şăgarcea”.

Ctitorii de la Bărbăteşti -Vătăşeşti  au fost mici boieri locali şi anume Ştefan vătaful şi soţia sa Ileana[10]. În 1718 s-a isprăvit biserica Sfântul Nicolaie din Olăneşti, binefăcători fiind căpitanul Drăghici Olănescu alături de soţia sa cu numele Elena de Oteliş.

O altă biserică construită în această perioadă este cea din Ţeca din Ocnele Mari, fiind datorată lui Mihalcea Litterati, fiul cărturar al Logofătului Chera, Bojescu şi care era menţionat cu apelativul turcesc de „iazigi effendi”. La un nivel social mai înalt au fost şi ctitori ce proveneau din   zona neclericală, aşa cum era la Vlădeşti (1729) unde lucrările au fost diriguite de Maria Olănescu care era Văduva lui Radu Vlădescu, iar în 1734 la Zătreni era ctitor vornicul Zătreanu.

La nivel mediu au fost şi fondatori recrutaţi dintre clerici, aşa cum era Ilarion arhimandritul în 1729, la biserica Ioan Botezătrul de la Govora sau la Buda din Ocnele Mari (1731) a fost ctitor fiul lui Iosif Brănescu care era ieromonah ce provenea din Olăneşti.

 Un moment foarte important în istoria eparhiilor şi a ctitoriilor din Vâlcea a fost perioada de păstorire a episcopului Climent care a fost mai întâi egumen la Bistriţa. Biserica bolniţă de la Episcopia Râmnicului a fost ctitoria acetuia. Acest lucru este consemnat  într-un document olograf datat „Iulie 20, leat 7253 (1754) şi semnat de Climent Episcopu[l] Râmnic[ului]”- este realizată cu claritate numele şi motivul pentru care au fost ridicate biserica şi clădirile anexe ale bolniţei. Din acest document reiese că acesta a fost ajutat de Theodor. Lucrările au început în anul 7253 (1745) şi s-au finalizat, conform datelor cuprinse în pisania locului, în anul 7254 (1746)[11].

Anii 1740 au fost marcaţi de exemplu episcopului Climent la nivelul bisericilor mici ale boiernaşilor. Unul dintre ei fiind Udrea Zătreanu la Bucşani sau a jupânului Constantin Malache alături de Şerban Vlăduceanu care au construit la Vlăduceni în 1744. Constantin  Fiotul alături de Jupâneasa Casandra cu copii au contribuit la biserica adormirii Maicii Domnului din Ocnele Mari în 1746. Tot în acest an se ridică la Şerbăneşti biserica jupânului Matei Morânglavi.

La Râmnic vechea biserică domnească a Bunei Vestiri fiind stricată în recentele războaie „când au fost întru stăpânirea nemţilor, viând turcii, cu război asupra nemţilor i-au biruit şi i-au scos dintre aceste cinci judeţe”– era refăcută de logofătul Radu Râmniceanu. În această perioadă începea să existe o oarecare opoziţie în mediile oltene faţă de fanarioţii din Muntenia[12].

Episcopul Grigorie Socoteanu (1749-1764) este cel care avea să construiască Paraclisul episcopal[13]. Acesta a fost stareţ la Cozia şi ucenic al episcopului Climent. Zugrăvirea paraclisului a început în anul 1751 şi s-a isprăvit împreună cu pictura în anul 1754, într-un stil postbrâncovenesc[14]. Aici Ghenadie a preluat, la o distanţă de un sfert de veac, pentru pictura exterioară, programul iconografic cu sibile şi filosofi care apăruse pentru prima dată la Bucureşti, la biserica „Cu Sfinţi” a mitropolitului Daniel. De asemenea Ghenadie a început la Râmnic biserica Toţi Sfinţii pe care o încheia la 1765 episcopul Partenie [15].

Începutul celei de-a doua jumătate  a secolului al XVIII-lea este sub semnul unei atitudini antifanariote şi de întărire a sentimentului românesc, dar şi sub cârmuirea bisericii de către episcopul Paisie fost egumen la Tismana, fiind episcop între 1764-1711. Fiind mitropolit Filaret- în această perioadă are loc om înflorire a ctitoriilor clericale. Acesta a fost îngăduit la curtea  domnitorului Alexandru Ipsilanti de către patriarhul ecumenic între martie 1780 şi septembrie 1792.

Niciunde în istoria unei ctitorii nu ni se pare mai sugestiv redată în cuvinte decât pisania bisericii Bunei vestiri din Scăuieni[16]: „(…) s-au început acest dumnezeiesc  lucru a se zidi la leat 1796 până s-a(u) boltit oltarul şi biserica, turla şi tinda şi s-au sfinţit de însuşi prea sfinţia sa  părintele  Episcopul Argeşului kirio kir Iosif la leat  1803 iulie 3. Iar de zidit din boltă la deal şi amvonul s-au isprăvit la leat 1805 şi s-au învelit cu buruian iar cu şindrilă la leat 1815. Iar acum (…) s-au săvârşit cu toate cele dimprejurul ei de mine smeritul Teodosie arhimandrit şi igumenul sfintei mănăstiri Cozii la leat 1818 iulie în zilele lum(i)natului nostru Io Alexandru Nicolae Şuţu Voievod d(0)mn Ţării Româneşti[17].

ierom. Nectarie


[1] Andrei Pănoiu, Pictura votivă din nordul Olteniei, Ed. Meridiane, 1968, p. 9

[2] Răzvan Theodorescu, Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea, Ed. Patrimoniu, 2009, p. 8

[3] Andrei Paleolog, Pictura Exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX), Ed. Meridiane Bucureşti, 1984, p.20

[4] Andrei Paleolog, Pictura Exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX), Ed. Meridiane Bucureşti, 1984, p. 20

[5] Idem

[6] Vasile Florea ,Istoria Artei Româneşti Veche şi Medievală, Ed. Hyperion, 1991, p. 482

[7]Răzvan Theodorescu, Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea, Ed. Patrimoniu, 2009, p. 10

[8]Idem , p. 12

[9] Andrei Pănoiu,  Pictura votivă din nordul Olteniei, Ed. Meridiane, 1968, p. 9

[10] Răzvan Theodorescu,  Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea, Ed. Patrimoniu, 2009, p. 12

[11] Gherasim Cristea, Episcop, Istoria Eparhiei Râmnicului, Ed. Comphis 2009, p. 278

[12] Răzvan Theodorescu, Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea, Ed. Patrimoniu, 2009, p. 15

[13] Andrei Paleolog, Pictura Exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX), Ed. Meridiane Bucureşti, 1984, p. 21

[14] Gherasim Cristea, Episcop, Istoria Eparhiei Râmnicului, Ed. Comphis 2009, p. 280

[15] Răzvan Theodorescu, Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea, Ed. Patrimoniu, 2009, p. 16

[16] Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic  de artă medieval românească, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1976,  p. 267

[17] Andrei Paleolog, Pictura Exterioară din Ţara Românească (sec. XVIII-XIX), Ed. Meridiane Bucureşti, 1984, p. 21

Reclame
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s