XIII. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”

Privind și analizând universul și omul putem înțelege foarte ușor măreția și puterea lui Dumnezeu. E suficient să ne gândim că galaxiile tipice conțin între zece milioane și un bilion de stele și că în universul vizibil se estimează a fi mai mult de 100.000.000.000 galaxii ca să strigăm minunându-ne: „Doamne, mare eşti Tu şi preaslăvit, minunat în puterea Ta, şi nimeni nu poate să Te întreacă!” (Cartea Iuditei 16,13). Acest efort al nostru de a primi și înțelege Revelația naturală se numește calea de cunoaștere naturală a lui Dumnezeu.

Putem apoi constata că, deși în univers există o oarecare dezordine, totuși, preponderantă este ordinea și prezența anumitor legi care fac ca lucrurile să dureze și să aibă un sens, de unde înțelegem că „Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (I Corinteni 14,33).

Frumusețile naturale ne descoperă că Dumnezeu este și Frumos și izvor de frumusețe. Privind chipurile oamenilor și modul în care ele se schimbă vom înțelege că între moral și frumos, între etic și estetic, este o legătură permanentă așa cum frumos subliniază maica Teodosia Lațcu: „Pe toți i-a șterș din Cartea Vieții./Păcatul împotriva frumuseții.” (Iad) sau cum spunea părintele Arhim. Teofil Părăian: „Te spune fața cu ți-i viața!”. Sfântul Siluan Athonitul ne vorbește și el despre aceasta: „Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascul­tător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a în­ceput să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumneze­iesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.

Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.

Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi, dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schim­bat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.” (Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

Înțelepciunea și rațiunea desăvârșită a lui Dumnezeu le putem în parte cunoaște luând seama la modul în care este plăsmuit omul. În acest sens informațiile tot mai bogate pe care știința ni le oferă despre corpul uman ne pot face să exclamăm cu tot mai mare convingere împreună cu psalmistul David „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată.” (Psalmi 138,14). Dar același lucru ne poate face să exclamăm și neputința oamenilor de știință de a înțelege această alcătuire minunată care este omul; cât de puține pot să spună oamenii de știință despre creierul uman!

În final afirm și eu cu Sfântul Apostol Pavel că pentru cei ce vor să-L cunoască pe Dumnezeu „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire.” (Romani 1,20)

Numai bine!

Siluan Popescu

Foto: NASA

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dreapta credinta (Dogmatica), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la XIII. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”

  1. Pingback: Siluan Popescu: Spre Emaus – XIII. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu” « CUVÂNT ORTODOX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s