Eugen Doga

Am învățat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecățile snobilor. Degeaba râvnești să atingi înălțimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decât orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea.
Eugen Doga

Eugen Doga, cunoscut și sub numele de Evgheni Doga (în rusă Евгений Дмитриевич Дога) (n. 1 martie 1937, satul Mocra, azi raionul Rîbnița, Republica Moldova) este un renumit compozitor moldovean, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992).

Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria ( pe atunci în URSS, astăzi în raionul Rîbnița, Republica Moldova). A studiat la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

Și-a început cariera de muzician ca violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Televiziune și Radiodifuziune, încă din perioada studenției (1957-1962). A predat apoi ca profesor la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al RSS Moldovenești (1967-1972).

Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet).

Are la activ mai multe cantate, printre care: „Curcubeul alb”; „Primăvara omenirii”; „Vocea omenească”; poeme simfonice, printre care: „Inima veacului” și „Slăvim Moldova”. A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri citadine”, ciclul coral „Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de estradă („Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cântece pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” ș.a.).

Eugen Doga lucrează și în domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul post-sovietic. El a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia Se caută un paznic. A scris muzică la peste 200 de filme: „Nunta la palat”, „Singur în fața dragostei”, „Zece ierni pe o vară”, „Explozie cu efect întârziat”, „Durata zilei”, „Casă pentru Serafim”, „Lăutarii”, „O șatră urcă la cer„, „Gingașa și tandra mea fiară„, „Anna Pavlova”, „Patul lui Procust” etc.

Este semnificativă contribuția sa la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela” , serialul „Guguță” ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul și ultimul”; „Pe un picior de plai”; „Ce frumoasă este viața”; „Păsările tinereții noastre”; „Sfânta sfintelor”; baletele „Luceafărul” și „Venancia” ș.a.

Spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai diverse modalități de exprimare sonoră, pentru zone tematice și stilistice diferite. Muzica sa este, în toate ipostazele, antrenantă, vibrantă și sinceră, ea cucerește ascultătorul prin generozitatea melodică și autenticitatea emoției pe care o comunică.

Furnizat de WIKIPEDIA

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s