Ce înţelegem prin „drepturile omului”?

Orice noţiune, implicit şi cea de „drepturile omului”, apare mai întâi la nivelul gândirii teologice sau filosofice pentru a fi apoi formulată într-o ideologie. Aceasta urmează a fi asumată politic cu scopul de a deveni un set de norme legislative care să asigure o funcţionare mai bună a societăţii.

Pentru o exemplificare concretă care să ducă la înţelegerea mai clară a acestui proces să ne oprim puţin asupra dreptului femeii de a face avort, drept recunoscut de legislaţia română în vigoare, cu anumite limitări.[1]

Care a fost, în linii mari, procesul ce a dus la schimbarea legislaţiei în domeniu? Mai întâi a avut loc o mutaţie la nivel filosofic. Dacă partidul comunist interzicea avortul, punând accentul pe necesitatea dezvoltării demografice care să asigure o mai bună dezvoltare de ansamblu a societăţii, promotorii schimbării au considerat că este mai important dreptul femeii de a dispune cum îi dictează propriile interese de pruncul aflat în pântece. Interesul femeii a fost pus înaintea interesului naţional, iar drepturile pruncului nu au putut fi luate în considerare, deoarece s-a considerat că nu poate fi subiect de drept. Decizia nerecunoaşterii dreptului la viaţă al pruncului a avut tot o premisă filosofică: persoana umană nu se formează la concepere ci într-un moment viitor. Aceste premize au fost preluate de unele partide politice care au impus în parlament modificarea legii în sensul celor arătate.

Dreptul la viaţă al pruncului nenăscut este doar un aspect din cele la care se referă noţiunea de „drepturile omului”. Spaţiul nu ne permite o tratare exhaustivă a evoluţiei acestei noţiuni. Chiar dacă ne vom referi şi la aspecte de ordin teologic, filosofic ori politic, în acest articol vom reţine în principal ceea ce statele au formulat în plan legislativ, prezentând mai întâi sfera de cuprindere a acestei noţiuni, apoi şi a altor câteva noţiuni conexe.

Potrivit eminentului profesor şi judecător Corneliu Bîrsan „putem defini «drepturile omului» ca ansamblul de norme juridice internaţionale prin care sunt recunoscute individului atribute şi facultăţi care îi asigură demnitatea, libertatea şi dezvoltarea personalităţii sale şi care beneficiază de garanţii instituţionale apropiate.”[2] În literatura de specialitate s-a ridicat problema diferenţei dintre o libertate a individului şi un drept al său, a diferenţei dintre noţiunea de „drepturile omului” şi cea de „libertăţi publice”. Potrivit I. Muraru şi Elena Simina Tănăsescu[3] din punct de vedere juridic „dreptul este o libertate şi libertatea este un drept”, opinie la care achiesează şi Corneliu Bîrsan[4]. Totuşi, Corneliu Bîrsan face precizarea că „noţiunea de «drepturile omului» aparţine dreptului internaţional, iar cea de «libertăţi publice» aparţine dreptului intern”, adăugând că „echivalenţa drepturi-libertăţi publice de pe plan intern poate fi transpusă şi pe plan internaţional. Numai că subsumarea acestor drepturi şi libertăţi pe plan internaţional are a fi reţinută sub denumirea de «drepturile omului», ca valori recunoscute universal.”[5]

Sfera de cuprindere a drepturilor omului fiind foarte largă s-a simţit nevoia unei noţiuni cu o sferă mai redusă care să se refere la acelea care „apar ca fiind cele mai importante sau esenţiale sau determinante pentru viaţa individului în societate”[6], astfel apărând noţiunea de „drepturi fundamentale ale omului”. Chiar dacă în plan internaţional noţiunea de „drepturi fundamentale” este ambiguă şi nesigură, în plan intern are un criteriu sigur dat de cuprinderea anumitor drepturi şi libertăţi în constituţia unui stat.[7] Dorind să clarifice această noţiune Consiliul European de la Atena din 2003 a adoptat proiectul de constituţie europeană care în partea a doua a integrat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, problema este departe de a fi soluţionată definitiv, fapt ce ne permite să apreciem necesitatea implicării Bisericilor Ortodoxe prin personalităţile teologice pentru a defini şi ierarhiza „drepturile fundamentale ale omului”. În acest sens considerăm oportună o poziţie comună şi puternic vizibilă a Bisericilor Ortodoxe, lamentările ulterioare unei pasivităţi nejustificate fiind inutile. În limba română este importantă iniţiativa părintelui Nicolae Răzvan Stan de a aduna şi traduce în lucrarea „Biserica Ortodoxă şi drepturile omului”[8] poziţii importante exprimate, la cel mai înalt nivel ierarhic şi teologic, asupra protecţiei drepturilor omului. Departe de a dori în prezenta lucrare a face un excurs în această direcţie, ne mărginim la a afirma că în primplanul unei asemenea ierarhii a drepturilor fundamentale ale omului trebuie să se situeze libertatea de exprimare a credinţei, atât în mediul privat cât şi în cel public.

După ce am arătat importanţa şi sfera de cuprindere a noţiunilor „drepturile omului”, „libertăţi publice” şi „drepturile fundamentale ale omului”, în următorul articol vom prezenta primele încercări de protecţie a drepturilor omului ce s-au formulat juridic la nivel naţional.

Siluan Popescu


[1] Decret-lege nr. 1 / 26.12.1989 în „Monitorul Oficial” nr. 4 / 27.12.1989.

[2] Corneliu Bîrsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, vol. 1, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 14.

[3] I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii publice, vol. I, ediţia a XI-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p. 140 şi urm.

[4] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 10.

[5] Ibidem, pp. 10-11.

[6] Ibidem p. 13.

[7]Ibidem.

[8] Nicolae Răzvan Stan, Biserica Ortodoxă şi drepturile omului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s