Siluan Popescu: Spre Emaus – Aceasta este viaţa veşnică

Dumnezeu nu este numai principiu abstract, raţiune ori lege, ci şi o existenţă spirituală personală, având toate calităţile pe care le presupune existenţa personală: conştiinţă, voinţă, raţiune şi sentiment. Aceasta face posibilă cunoaşterea Sa şi spiritual, cunoştinţă pe care o dobândim prin calea de cunoaştere supranaturală. Dacă Revelaţia supranaturală este iniţiativa lui Dumnezeu de a se descoperi omului ca existenţă personală, cunoaşterea supranaturală presupune iniţiativa omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi ca urmare a acestui efort întâlnirea cu Revelaţia supranaturală. Ea reprezintă efortul fiecăruia dintre noi de a lua cunoştinţă de Revelaţia supranaturală, ale cărei căi de transmitere am spus că sunt Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură, şi este posibilă doar datorită auto-revelării lui Dumnezeu.
Potrivit mărturiei Sfântului Apostol Pavel, această cale de cunoaştere a fost posibilă în toate timpurile, chiar dacă conţinutul Revelaţiei Supranaturale a fost desăvârşit odată cu venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul.” (Evrei 1,1-2).
Fiind mult mai bogată şi mai precisă decât cunoaşterea naturală, cunoaşterea supranaturală are, totuşi, dezavantajul că nu se face fiecărui om în parte, ea însă descoperidu-ne sensuri tot mai profunde în cadrul cunoaşterii existenţiale, naturale ori a inimii. Prin această cale de cunoaştere natura nu ne mai vorbeşte doar despre frumuseţe absolută ori raţiune supremă ci este receptată ca o manifestare a unei Persoane cu care putem intra în dialog şi care ne cheamă la comuniune acum şi aici. Trandafirul pe care l-am sădit în grădină şi care crescând mă bucură cu frumuseţea lui îl percep acum ca pe un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu ce conţine şi un mesaj special pentru mine.
Cunoaşterea supranaturală ne descoperă nu numai însuşirile lui Dumnezeu ci şi calea prin care putem ajunge la o cumuniune tot mai strânsă cu El, calea prin care aceste însuşiri devin tot mai bogat lucrătoare în noi. Nu mai aflăm doar că Dumnezeu este bunătate şi ci modalitatea prin care putem creşte din putere în putere pentru ca această bunătate dumnezeiască să fie tot mai puternic simţită în sufletul şi în viaţa noastră atât de noi cât şi de ceilalţi.
Ea nu presupune doar a şti raţional despre Dumnezeu ci a şi trăi cu Dumnezeu, sau, mai precis, a-L trăi pe Dumnezeu, după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3). Această cunoaştere care se confundă cu trăirea lui Dumnezeu este posibilă doar prin credinţă, prin har, adică prin energiile necreate ale Lui Dumnezeu prin care El îşi face simţită prezenţa în noi luminându-ne conştiinţa şi raţiunea, întărindu-ne voinţa, curăţindu-ne şi îndulcindu-ne sentimentul, învrednicindu-ne astfel fericirii veşnice: „căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă” (Efeseni 2,8).

Numai bine!

Siluan Popescu

Sursa: CUVANT ORTODOX

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s