Sfântul Serghie de Radonej

Sfantul Serghie de Radonej s-a nascut in anul 1314 (dupa altii: 1315) in satul Varniti din regiunea Rostovului, din parinti nobili si evlaviosi. Dumnezeu, Cel ce le randuieste cum stie pe toate, a vrut sa arate mai inainte de nasterea sa ca acesta avea sa fie vas ales al Sfintei Treimi. Astfel, intr-o duminica, in timpul Sfintei Liturghii, nefiind inca pruncul nascut, ci aflandu-se in pantecele maicii sale, a strigat cu glas tare de trei ori, in diferite momente ale slujbei, incat cei prezenti s-au mirat cum poate un prunc nenascut sa glasuiasca si sa fie auzit de toata lumea. Dar a binevoit Dumnezeu sa arate in felul acesta ca pruncul ce se va naste are sa fie osardnic slujitor al Sfintei Treimi. Viata Sfantului a fost inca din primele ei inceputuri cu totul deosebita. Dupa nasterea sa, nu voia sa manance si refuza sanul de cate ori maica sa manca mancaruri cu carne. De asemenea, miercuri si vineri nu manca deloc, postind, prin darul lui Dumnezeu, inca de la sanul mamei sale.

La patruzeci de zile, parintii (care fagaduisera mai inainte de nasterea sa sa il daruiasca Domnului) l-au dus la biserica si a fost botezat cu numele de Bartolomeu.

La sapte ani, copilul a fost dat la scoala. Dar era peste masura de intristat, din pricina faptului ca era foarte greoi la carte. Intr-o zi, trimis fiind de catre tatal sau sa caute porcii, copilul intalneste un calugar batran, caruia ii povesteste necazul sau si il roaga sa se roage pentru e, ca Dumnezeu sa ii daruiasca pricepere la invatatura. Batranul s-a rugat pentru el, i-a dat apoi o bucatica de prescura pe care baiatul a simtit-o duce ca mierea in gura lui si de atunci i s-a deschis mintea spre intelegerea Sfintei Scripturi si la orica invatatura. Copilul l-a rugat pe staret sa il insoteasca acasa, la parintii sai si staretul s-a induplecat. Acolo, Batranul a facut rugaciune in paraclisul familiei si a cerut copilului sa citeasca psalmii. Si toti s-au mirat de usurinta lui de a citi si de priceperea lui dintr-o data. Plecand Batranul, parintii l-au insotit pana la poarta, de unde acesta s-a facut nevazut. Iar Bartolomeu a devenit iscusit la invatatura si era intru toate supus parintilor sai.

Peste cativa ani, fiind in varsta de numai doisprezece ani, a inceput sa tina post aspru. Miercuri si vineri nu manca nimic, iar in celelalte zile se indestula cu paine si apa. Rugamintile parintilor de a nu se supune la o asa mare infranare nu l-au putut indupleca.

Tatal sau, catre sfarsitul vietii, a saracit. Din cauza asta și din pricina navalirii tatarasti si a silniciilor ce au decurs din aceasta, familia s-a mutat la Radonej. Aceasta se intampla in jurul anului 1328. Ajungand la adolescenta, Bartolomeu a inceput sa-si doreasca sa se calugareasca. Parintii l-au induplecat sa mai ramana pe langa ei, spre a le fi sprijin la batranete. Catre sfarsitul vietii lor, ei insisi s-au calugarit si fiecare s-a retras la manastirea sa. Dupa moartea lor, tanarul Bartolomeu a facut toate cele de trebuinta spre pomenirea lor, dupa randuiala, timp de patruzeci de zile. Apoi a lasatcasa si tot ce avea fratelui sau mai mic, Petru. (Stefan, fratele mai mare, s-a calugarit dupa moartea sotiei sale.)

Pe la anul 1337, Bartolomeu il roaga pe fratele sau Stefan sa il insoteasca, spre a-si afla loc potrivit pentru insingurare, intrucat dorea sa duca viata pustniceasca pentru dragostea lui de Dumnezeu. Cautand, au aflat un deal numit Makovet (pe care se afla si astazi Lavra Sfintei Treimi, la aproximativ zece km de Radonej). Si-au facut chilie aici si au ales apoi locul pentru a ridica o biserica. Ridicand bisericuta si sfatuindu-se intre ei cui s-o inchine, au hotarat si au sfintit-o in numele Sfintei Treimi. Dupa un timp, Stefan a lasat pustia si s-a stabilit intr-o manastire la Moscova, unde a fost hirotonit si numit egumen al respectivei manastiri. Iar Tanarul Bartolomeu a ramas singur in pustie, ducand o viata de aspra nevointa si de cumplite ispite.

La 23 de ani, pe sapte octombrie (de ziua sfintilor Serghie si Vah) va fi tuns in calugarie, dandu-i-se numele Sfantului Serghie, care se praznuieste la acea data. Cei ce au fost martori la acest eveniment au povestit apoi ca, impartasindu-se proaspatul calugar cu Sfintele Taine ale lui Hristos, biserica si imprejurimile s-au umplut de o puternica buna mireasma, ca un semn ca Dumnezeu Insusi il slavea pe cel ce-L slavea pe El. Apoi, tanarul calugar a petrecut in biserica sapte zile, fara sa manance altceva decat o singura prescura pe care i-o daduse egumenul Mitrofan, cel care il calugarise.

Dupa plecarea egumenului, a ramas singur in pustie ducandu-si in continuare viata lui aspra. Marturii ale unora dintre nevointele si ispitele sale au ajuns pana la noi, prin osteneala celor ce s-au straduit sa-i alcatuiasca ulterior biografia. Stim astfel ca odata, pe cand a intrat noaptea in biserica, sa faca utrenia,  zidul bisericii s-a desfacut in doua si a aparut aievea vrajmasul cu multime mare de diavoli, amenintandu-l si cerandu-i sa paraseasca locul. Dar Cuviosul nu s-a infricosat, ci s-a rugat Sfintei Treimi si Maicii Domnului si, facandu-si semnul sfintei cruci, diavolii nu au putut rabda puterea ei si rugaciunea sfantului si au fugit rusinati. Numai Dumnezeu stie cate incercari de felul acesta a avut Sfantul. Cu timpul, pentru credinciosia sa, pentru dragostea sa de Dumnezeu si indelunga sa rabdare,Dumnezeu i-a daruit darul de a alunga repede duhurile necurate, asa incat acestea, chiar daca veneau, nu-i puteau face mare suparare, ci erau indata alungate cu rugaciunile Sfantului care-si pusese toata nadejdea in Dumnezeu Cel Intreit in Persoane.

Mai stim despre Cuviosul ca avea o inima milostiva, iubind toata faptura lui Dumnezeu. Asa se face ca, desi abia de avea pentru sine un codru de paine, si pe acela il impartea cu jivinele padurii, daca le vedea flamande. De la o vreme, s-a imprietenit cu un urs, intrucat Cuviosul ii dadea adeseori bucata sa de paine, lasandu-se pe sine nemancat, numai ca sa nu sufere de foame animalul.

Petrecand astfel in pustia padurii o viata imbunatatita, asa a randuit Dumnezeu ca, de la o vreme, s-a dus vestea despre el prin imprejurimi. Asa au inceput sa vina alti calugari la Cuviosul, dorind sa fie primiti ca sa vietuiasca impreuna cu dansul. Cu timpul, s-a adunat o obste si s-au zidit chilii. Cuviosul insusi a zidit cateva chilii pentru fratii care venisera sa ramana impreuna cu el. Se mai stie, din marturiile celor care au trait atunci impreuna cu el, ca singur taia lemne pentru toti, pisa grauntele, macina, cocea paine, pregatea mancarea pentru frati, facea pentru ei incaltaminte si haine, aducea apa pe umerii lui (caci apa era la departare) si o lasa fiecaruia la chilia sa. Asa a inteles el sa se faca slujitor al tuturor, dupa pilda lui Hristos, Care nu a venit sa fie slujit, ci sa slujeasca El Insusi. Iar noaptea o petrecea in priveghere si in rugaciune. Si se indestula numai cu paine si cu apa, dar si din acestea gusta cu masura.

Dupa moartea egumenului Mitrofan, fratii s-au sfatuit si s-au hotarat sa il puna egumen pe Cuviosul Serghie. El insa nu a primit si au mers impreuna la Episcopul Afanasie, sa-i ceara acestuia sa le dea un egumen. Iar episcopulin loc de alt egumen, l-a hirotonit pe Cuviosul si l-a randuit egumen al obstii sale.

Timp de 2 – 3 ani, obstea a numarat doisprezece calugari. La acestia, s-a adaugat apoi arhimandritul Simon, care, auzind de viata imbunatatita a Sfantului, a lasat manastirea sa si a venit sa vietuiasca sub ascultarea Cuviosului Serghie. Iar Stefan, fratele sau de sange, l-a adus pe fiul sau mai mic, pe Ivan, pe care l-a incredintat Cuviosului. Acesta l-a calugarit cu numele de Feodor, fiind copilul in varsta de 10 – 12 ani. Cu darul lui Dumnezeu, obstea crestea din zi in zi. Cuviosul savarsea zilnic Liturghia; el insusi facea prescurile, tot el fierbea coliva si facea lumnarile, ramanand destoinic slujitor al obstii sale.

La inceputul obstii, viata calugarilor a fost foarte grea, ei ducand tot felul de lipsuri.

La un moment dat, li s-a intamplat o ispita foarte grea, intrucat au ramas fara hrana timp de trei ziel. Unul dintre calugari s-a smintit de egumenul lor, Cuviosul Serghie, si a inceput a carti, intrucat Sfantul statornicise ca nimeni sa nu se duca sa caute hrana in sat, ci sa faca rabdare cu totii si sa se roage lui Dumnezeu, asteptand mila Lui. Si, intr-adevar, a patra zi, cineva a trimis la manastire care cu alimente si de mirare le era tuturor cum painea ajunsese calda pana la ei si era dulce cum nu mia mancasera astfel de paine pana atunci. Inca si a doua  si urmatoarea dupa aceasta, au venit care cu alimente la manastire, caci asa stie Domnul sa rasplateasca rabdarea robilor Sai.

Inca se mai stie despre Sfantul Serghie ca avea obiceiul de a umbla imbracat in haine proaste si nu purta grija de imbracamintea sa, ci se multumea cu ce ii dadea Dumnezeu. Asa se face ca odata, avand fratii o bucat de postav foarte prost, niciunul nu a vrut sa il foloseasca, dar Cuviosul l-a primit multumind lui Dumnezeu pentru el si si-a facut imbracaminte pe care a purtat-o cu bucurie. Alta data, a venit la manastire cineva, dorind sa il vada pe Cuvios. Si aflandu-l la lucrul gradinii, imbracat ponosit, dupa cum ii era obiceiul, cel ce venise la dansul nu a voit sa creada ca acela era cel cautat. Ci, dupa cum spune Inteleptul Epifanie, cel ce a scris prima oara viata Sfantului, omul s-a smintit si a zis: „Eu am sperat sa-l vad pe sfantul barbat Serghie in mare cinste, in slava si in marire, asa cum am auzit despre el. Iar acum, la omul pe care mi l-ati aratat, nu vad nimic din toate acestea – nici cinste, nici maretie, nici slava, nici vesminte frumoase si scumpe, nici tineri care sa-i slujeasca, nici robi vrednici, nici multime de supusi in jurul lui care sa-i slujeasca si sa-l cinsteasca; ci totul este pe el saracacios, josnic si mizerabil. Nu cred ca el este acesta.” Mahniti, fratii i-au spus Cuviosului despre aceasta. Iar Cuviosul a iesit in intampinarea celui ce se smintise de el si, fara a-i spune ca el este cel cautat, l-a imbratisat si l-a binecuvantat. Iar omul, impietrit cu inima fiind si nerecunoscandu-l nici acum, i-a spus ca venise sa il vada pe egumen, dar ca nu l-a gasit. Si Cuviosul l-a incredintat ca in curand va afla ceea ce a dorit. In acest timp, sosise la manastire un mare cneaz insotit de o suita aleasa si de multi slujitori si acesta dorea sa il vada pe Cuviosul Serghie. Staretul i-a iesit in intampinare, l-a binecuvantat si s-au asezat amandoi, iar toti ceilalti stateau in picioare in jurul lor. Iar cel ce mai inainte se smintise dorea sa vada cu cine statea cneazul de vorba, dar ne se putea apropia, din cauza multimii. A intrebat, deci, pe cineva si i s-a raspuns: „Nu ai auzit de Cuviosul, parintele Serghie? El este cel care vorbeste cu cneazul.” Omul si-a dat seama de greseala lui si, dupa plecarea cneazului, sa cerut iertare Sfantului Serghie. Iar dupa un timp, a venit la manastire si s-a facut calugar iscusit.

Demn de amintit este si faptul ca atunci cand a venit in pustia acelei paduri impreuna cu fratele sau, a ales anume un loc departe de apa, ca sa se nevoiasca mai mult. Acum, crescand obstea, apa devenise o problema si unii carteau impotriva staretului lor, pentru ca alesese candva un loc atat de putin prielnic vietuirii. Iar Cuviosul, aratandu-le ca pentru sine insusi alesese locul acela, negandind atunci ca are sa fie obste aici, i-a sfatuit sa nu isi piarda rabdarea, ci sa faca rugaciune si sa nadajduiasca in Dumnezeu, Cel ce nu-i paraseste pe robii Sai. Iar el, luand cu sine un frate, a intrat in padure, a ingenuncheat langa un ochi de apa ce se adunase din ploaie si s-a rugat lui Dumnezeu, sa le dea apa de baut. Si, in locul acela, a aparut un izvor ale carui ape are si proprietati vindecatoare.

Alta data, un tata indurerat a adus la Sfantul pe unicul sau fiu grav bolnav, cu nadejdea ca rugaciunile Cuviosului il vor vindeca pe copil. Dar, in timp ce vorbeau, copilul a murit. Atunci tatal copilului a plecat sa pregateasca cele necesare pentru ingropaciune. Iar Cuviosul a ingenuncheat langa copil si s-a rugat pentru el pana cand Dumnezeu l-a readus la viata. Nu mica a fost mirarea si nici bucuria parintelui cand si-a aflat copilul in viata si sanatos.

Iar alta data, Cuviosul a vindecat un nobil demonizat, pe care nici zece barbati nu il puteau tine, caci el singur pe toti ii batea si ii musca, rupea legaturile si fugea prin locuri pustii, chinuindu-se astfel. Cu mare greutate a fost adus demonizatul la manastirea Cuviosului Serghie. Acesta l-a intampinat cu crucea in mana si a facut semnul crucii deasupra lui. Diavolul, nesuferind puterea crucii lui Hristos, l-a aruncat la pamant pe bolnav, intr-o balta ce se facuse de la ploaie, caci il ardea crucea – si a iesit din bietul om.

Odata, rugandu-se Sfantul seara tarziu, s-a auzit strigat pe nume. Facand rugaciune, c nu cumva sa fi fost o ispita, a deschis fereastra chiliei si a vazut o lumina puternica si in acea lumina o multime de pasari deosebit de frumoase venind la manastire si in jurul ei. Si vocea care il strigase i-a spus: „Cate pasari ai vazut aici, asa se va inmulti turma ucenicilor tai si nu vor slabi dupa tine, daca vor voi cu totii sa mearga pe urmele tale.”

Apoi, la indrumarea Patriarhului Filotei, Cuviosul Serghie a statornicit viata de obste in manastirea sa. Si numarul ucenicilor crestea mereu.

Iar vrajmasul nu s-a lasat de ale sale, ci i-a adus in curand o ispita chiar prin fratele sau, Stefan. Slujind intr-o seara Vecerni, pe cand se afla in altar, Cuviosul a auzit pe fratele sau de sange zicand cuiva de la strana: „Cine este egumen in locul acesta? Oare nu eu sunt cel care a venit primul aici?” Dupa slujba, Sfantul nu s-a intors la chilia sa, ci a parasit manastirea in taina, ca sa nu se faca dezbinare din pricina sa. Ajungand la raul Kirjaci (la aproximativ 40 de km de Lavra Sfintei Treimi), s-a statornicit acolo si a zidit cu timpul o manastire cu hramul Buneivestiri. Iar fratii din vechea obste l-au aflat si aici. Si unii s-au dus la mitropolitul Alexie, rugandu-l sa-i ceara Cuviosului sa se intoarca la vechea sa manastire. Cuviosul a facut ascultare, a ales un egumen in locul lui si s-a intors la Lavra Sfintei Treimi.

Odata, Episcopul Stefan al Permului, mergand la Moscova si neavand timp sa opreasca la manastirea Cuviosului Serghie, cand a ajuns in drptul acesteia, s-a ridicat in picioare si l-a binecuvantat impreuna cu toata obstea lui. Iar Sfantul Serghie, care se afla atunci in trapeza cu fratii, s-a ridicat la randul sau si i-a raspuns episcopului: „Bucura-te si tu, pastor al turmei lui Hristos, si pacea lui Dumnezeu sa fie cu tine!” Spunandu-le fratilor de ce a facut aceasta, unii s-au dus sa verifice in locul prin care trecuse episcopul si au aflat ca asa fusese, intr-adevar.

Iar alta data, unii dintre ucenicii sai au vazut un inger al Domnului slujind la Sfanta Liturghie impreuna cu Sfantul.

Intr-un rand, pe cand se ruga Maicii Domnului, de fata fiind si ucenicul sau Miheia, Cuviosul a primit vizita Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, insotita de Sfintii Apostoli Petru si Ioan. Atunci, Maica Domnului l-a incredintat: „Nu te teme, alesul meu! Am venit la tine, sa te vizitez. Ti-a fost auzita rugaciunea pentru ucenicii tai, pentru care te rogi si pentru lacasul tau – si nu te mai amari, caci de acum incolo va fi aici indestulare din toate si nu doar in timpul vietii tale, ci si dupa plecarea ta la Domnul eu nu voi parasi lacasul tau, ci ii voi da din belsug toate cele trebuincioase, trimitandu-i de toate si aparandu-l.”
Alta data, un ucenic al Sfantului a vazut in timpul Sfintei Liturghii un foc ce se plimba deasupra Sfintei Mese si lumina altarul, iar cand Cuviosul s-a impartasit, focul acela s-a rasucit ca un sul de hartie, a intrat in Sfantul Potir si asa s-a impatasit Cuviosul.

Sfantul Serghie si-a cunoscut sfarsitul cu sase luni mai inainte. El a incredintat egumenia celui mai iubit ucenic al sau, Nikon. Apoi, in septembrie s-a imbolnavit si a trecut la Domnul la varsta de saptezeci si opt de ani. Chiar dupa moartea sa, trupul sau a raspandit o puternica bineplacuta mireasma. Iar Sfantul face minuni necontenit, grabind sa ajute tuturor celor ce-l roaga.

In anul 1408, manastirea a fost pustiita si incendiata de tatari. In 1421, fratii au inceput sa refaca lacasul. Pe locul vechii biserici, au fost atunci descoperit sfintele moaste ale Sfantului Serghie de Radonej, raspandind o buna mireasma. Si, cu toate ca sicriul statuse in apa, nu numai trupul Sfantului, dar si vesmintele sale se pastrasera nevatamate. Asa stie Domnul sa proslaveasca pe Sfintii Sai.

Sfinte Serghie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s