Popas la Galeriile Ferus

“Ferus Gallery” a fost o galerie de artă contemporană, deschisă în perioada 1957-1966, pe bulevardul La Cienega din Los Angeles. Din 1958 conducerea ei a fost preluată de curatorul Irving Bloom, care a deschis prima expoziţie personală de pop art pictorului Andy Warhol. Dintre artiştii californieni care şi-au montat primele expoziţii personale în Galeriile Ferus fac parte Ed Moses (1958), Robert Irwin (1969) şi Ed Ruscha (1963). În 2007 a fost oferit publicului filmul documentar “The Cool School”, care spune totul despre Galeriile Ferus şi excentricii lor artişti.

Cutiile de supă Campbell sunt o bună ilustrare a crezului artistic al lui Andy Warhol, un utilizator complet al imaginii, de la imaginea de revistă la cea de reclamă şi până la pop art. Printre subiectele sale s-au numărat produse iconice americane, cum ar fi sticlele de Coca Cola, bancnote şi fotografii ale vedetelor Marilyn Monroe, Liz Taylor şi Mikey Mouse. Pictorul folosea de asemenea titluri de ziar sau imagini ale unor nori ciupercă, scaune electrice, uneori câini poliţişti atacând protestatarii în cursul unor demonstraţii pentru drepturile omului. Criticii erau scandalizaţi de faptul că Warhol se folosea în arta sa de aspecte ale culturii de masă şi « capitulase în faţa consumismului ». Picturile ce reprezintă supele Campbell, de pildă, sunt 32 de serigrafii înalte de 51 de centimetri şi late de 41, care conţin fiecare sortiment de supă făcut disponibil pe piaţă la ora aceea de furnizorul respectiv. La expoziţia din 1962, câteva dintre ele s-au vândut, însă Irving Bloom le-a recuperat ulterior, pentru a păstra toată seria în galerie.

Ceea ce fac însă Andy Warhol şi contemporanul său Roy Lichtenstein este o preluare a produsului de serie din starea standardizată şi o reincludere a sa în registrul unicităţii, deci al valorii estetice. Dacă Lichtenstein scoate în evidenţă etapele procesului tehnic prin care imaginea multiplă a fost fabricată, creând astfel un obiect de artă, Warhol foloseşte perspectiva multiplicată pentru a sublinia artistic ceea ce se păstrează în subconştientul privitorului după contactul cu subiectul ei. Tablourile lui Warhol oferă imaginea « ruptă, desfăcută, consumată » (Giulio Carlo Argan). Imaginea descompusă a lui Warhol şi imaginea refăcută sau regenerată a lui Lichtenstein (din «Templul lui Apollo», «Cotlet» sau «Fata care se îneacă») constituie două aspecte ale aceluiaşi fenomen. Terenul lui Warhol este acela al perimării, el analizând efectele repetării ştirii comunicate de obiectul privit prin punerea în formă a felului în care aceste obiecte-ştiri sunt «digerate» de inconştient. Artistul se serveşte de procedee expresioniste pentru a reliefa aspectele traumatice ale imaginilor sale, ceea ce face ca opoziţia sa faţă de « establishment » (incluzând aici atât cultura de masă cât şi pe academişti) să fie, în final, destul de timidă. Deşi atât Warhol cât şi Lichtenstein rămân, prin subiectele şi procedeele lor, nişte intelectuali de opoziţie, revolta lor pare prevăzută şi autorizată totuşi de sistem.

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s