Sfântul Prooroc Ilie

Sfântul şi marele Profet Ilie era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Profetului, precizează că el era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Dar nu se găseşte nicio urmă despre acestea în relatarea Scripturii pe care o rezumăm în cele ce urmează (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu prin feciorie, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mânăstireşti.

Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat în schismă înca din vremea lui Ieroboam, lipsa de pioşenie şi depravarea  predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soţia sa Izabela el îi persecuta pe profeţi şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege şi îi spuse : „Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în faţa căruia stau astăzi ! Nu, nu va fi în aceşti ani nici rouă nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea!”. La cuvintele Profetului o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă.

Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie şi înveşmântat cu piele de viţel, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (dupa traditia bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mânăstirea Hozeva, care mai există şi astăzi, şi unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure şi care aveau reputaţia unei mari cruzimi faţă de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să trezească în profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca şi ea, Dumnezeu îşi trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el mila. Ilie ajunse la o văduva săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul său. În ciuda sărăciei în care se afla, ea puse înainte de toate datoria ospitalităţii şi îndată ce Profetul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale: la cuvântul Profetului, covata sa cu făină şi urciorul său cu ulei nu se mai goliră pâna la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când iată că fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuză pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el şi după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor.

Seceta îşi abătuse nenorocirea peste tot ţinutul de peste trei ani şi mare parte din populaţie murise; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu voia să îşi arate mila mai înainte ca Ilie să fi înţeles că el nu doreşte moartea păcătoşilor ci întoarcerea lor la credinţă (cf. Iezechiel 33 :11). Îl trimise deci pe Profet la regele Ahab, pentru a-l anunţa că urgia avea în curând să înceteze. Ilie se arătă în faţa regelui care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale şi îl invită să adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeţi ai lui Baal şi cei 400 de profeţi ai pădurilor sacre întreţinuţi de infama Izabela. Când toată lumea fu adunată, Ilie zise falşilor profeţi: ” Până când veţi şchiopăta în genunchi ? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El! Dacă este Baal, atunci duceţi-vă la el!”. El ceru ca doi tauri să fie pregătiţi pentru sacrificiu şi să fie aşezaţi pe rug, dar fără să aprindă focul şi îi lăsă pe falşii profeţi să aducă primii sacrificiul. Aceştia îl invocară cu strigăte pe Baal, tăindu-ţi carnea, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, de teamă că zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înalţă un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, săpă un şanţ larg în jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, şi porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apa din belsug peste jertfă, astfel încât să se umple şanţul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi al lui Iacov. Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul şi apa. Tot poporul căzu atunci cu faţa la pământ strigând: ” Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu „. Din porunca lui Ilie, falşii profeţi fură prinşi şi omul lui Dumnezeu le tăie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El  îl anunţă apoi pe Ahab că seceta avea în curând să înceteze, apoi urcă în vârful Carmelului şi, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, începu să se roage. De şapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcţia mării, iar a şaptea oară un norişor îşi făcu apariţia, cerul se întunecă şi ploaie căzu din belsug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.

Când regina Isabela află de masacrul profeţilor săi, se enervă cumplit şi se jură să se răzbune. Ilie, care nu se temuse de mulţimea falşilor profeţi, fu părăsit de harul lui Dumnezeu şi cuprins de laşitate se ascunse în Bersabeea în pământul lui Iuda.  Epuizat de cât mersese în pustiu, se aşeză la umbra unui copac şi îi ceru lui Dumnezeu să îi ia viaţa înapoi. Un Înger al Domnului i se arătă atunci cu o pâine şi un urcior de apă. Acest ajutor dumnezeiesc îl făcu să îşi reîmprospăteze forţele şi putu să meargă 40 de zile în pustiu, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelaşi loc unde Dumnezeu i se arătase lui Moise, cf. Exod 33). Intră în adâncul stâncii în care se ascunsese în trecut Moise şi Dumnezeu îi vorbi noaptea. Ilie raspunse: „Sunt plin de râvnă pentru Domnul atot-puternic căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au doborât Altarele tale şi Ţi-au ucis Profeţii, am rămas singur iar ei încearcă să îmi ia viaţa”. Dumnezeu îi porunci să iasă şi să stea pe munte pentru a-l vedea. Se făcu atunci o furtună puternică, munţii fură despicaţi iar stâncile sparte, dar Domnul nu era în furtună; iar după furtună, un cutremur, dar Domnul nu era în cutremur; un foc, dar Domnul nu era în foc. După foc se auzi o adiere uşoară. Cum o auzi, Ilie îşi ascunse faţa cu haina sa şi se ţinu sub peşteră, căci Dumnezeu era în adierea uşoară. Domnul îi spuse că, departe de a fi singurul dintre drepţi, alţi şapte mii de Israeliţi nu îşi plecaseră genunchii în faţa lui Baal şi îi porunci să se întoarcă pe acelaşi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei şi pe Iehu  ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmaş. Găsindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pământului cu 12 perechi de boi, Ilie îşi aruncă peste el haina lui făcându-l discipolul său.

Regele Ahab continuă însă cu faptele sale lipsite de pioşenie şi puse stăpânire pe viţa-de-vie a lui Nabot din Yizreel, cerând – la sfatul Isabelei – ca acesta să fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul în Samaria şi spuse regelui: „Chiar pe locul în care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge şi sângele tău iar prostituatele se vor lăfăi în sângele tău „. El mai spuse că nefericirea avea să se abată peste toata casa lui Ahab, câinii aveau să sfâşie trupul Isabelei pe zidul de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de căinţă: îşi sfâşie hainele, se îmbrăcă cu un sac şi ţinu post. Domnul primi pocăinţa lui şi anunţă prin Profetul său că nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului său.

Ahab muri la puţină vreme iar fiul său, Ohozias, om superstiţios, preluă puterea. Căzând bolnav trimise soli în căutarea unui oracol pe lângă Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezentă în faţa solilor, anunţând că regele nu se va mai scula. Când transmiseră acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele înţelese că era vorba de Ilie şi trimise o armată de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar în două rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer şi îi mistui pe soldaţi. Al treilea ofiter îl rugă să îl cruţe iar Ilie îl ascultă şi se duse la rege, anunţându-l chiar el că avea să moară pentru că ceruse ajutor de la falşii zei. Ohozias muri într-adevar la câteva zile iar fratele său Ioram deveni rege al lui Israel. În timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprimă cultul lui Baal, dar nu făcu să înceteze păcatul lui Ieroboam care dăduse naştere schismei în rândul poporului lui Dumnezeu şi încurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abătu necazul asupra casei sale şi îndeplini profeţia făcută de Ilie în timpul lui Ahab: Iehu luă puterea în urma unei conspiraţii împotriva lui Ioram şi, intrând el în oraşul Yizreel, Isabela fu omorâtă. Sângele său se scurse pe zid iar câinii îi mâncară trupul mai înainte ca ea să fi putut fi îngropată.

După 15 ani de profeţii, îndeplinind misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, însoţit de Elisei care nu voia să îşi părăsească învăţătorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie îşi luă haina din piele de oaie, o înfăsură şi lovi apele, care se despărţiră pentru a-i lăsa să treacă pe uscat. Când Elisei îi ceru să primească îndoită parte din harul său profetic, Ilie îi răspunse: „Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălţat la cer, aşa ţi se va da”. Şi pe când mergeau ei astfel prin pustiu tăifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car şi fu ca luat în cer, într-un rotocol, în timp ce Elisei striga: „Părinte, Părinte, carul lui Israel şi caii săi!”. El luă haina Profetului care căzuse peste el şi lovind apele de doua ori putu să traverseze Iordanul, salutat de fiii proorocilor care strigau: „Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei!”.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s