Sfârșitul vieții pământești și viața veșnică

Eshatologia este partea finală a existenței creației sau existența eternă de după moarte.

Părintele Dumitru Stăniloae vorbește de trei etape ale creației: prima etapă este aceea de la creație până la Hristos; a doua etapă este în Hristos sau determinată de Hristos până la sfârșitul formei actuale a lumii; a treia etapă este cea care urmează după sfârșit.

Pe de altă parte, etapele existenței fiecărui om în parte sunt în funcție de credința în care fiecare se află. Existența celor care nu au cunoscut pe Hristos se împarte în două etape: cea de la începutul existenței lor (din momentul concepției) până la moarte și cea de după moarte. Pentru cei care L-au cunoscut pe Hristos, existența are trei etape: cea de la începutul existenței lor până la Botez, cea de la Botez până la moarte și cea de după moarte. Etapa finală a existenței, cea veșnică, e fericită sau nefericită, după cum omul a primit pe Hristos sau nu în timpul vieții în trup. Fericirea vieții veșnice constă în comuniunea cu Hristos cel înviat, în dezvoltarea acestei comuniuni și în desăvârșirea ei. Existența veșnică nefericită se datorează absenței comuniunii cu Hristos cel înviat. Toată viața pe pământ are rostul și își are scopul în această etapă finală și eternă: după cum omul trăiește aici, așa îi va fi veșnicia. Pentru această etapă finală, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit și a murit pe cruce , a înviat și, de atunci, ne cheamă prin Sine, în Duhul,  la Tatăl și rămâne în comuniune cu noi dacă și noi conlucrăm în vederea comuniunii cu El. Pentru această desăvârșire finală în Dumnezeu, a creat Dumnezeu lumea. Sensul vieții s-a împlinit în Hristos, întrucât El ne ă posibilitatea ca, în comuniune cu El, să ajungem la desăvârșirea finală. Părintele Dumitru Stăniloae spune că: „se poate afirma că numai Hristos Care a înviat ne dă siguranța obiectivă despre viața viitoare și că numai comuniunea cu El, întrupat și înviat ca Om – comuniune cu Persoana dumnezeiască eternă, întrupată pentru vecie ca om și înviată ca atare în relație intimă veșnică cu noi – este o aomuniune care ne asigură ca persoane pentru veșnicie, deci ne asigură o adevărată fericire eternă, conștientă și deplină” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III).

Viața eternă de după moarte începe încă de aici, din viața pământească. Pentru cei care-L primesc pe hristos și trăiesc în comuniune cu El, viața veșnică fericită începe de aici ca o arvună, căci ei se împărtășesc încă de pe acum de viața Învierii Lui, după cuvântul Domnului Care spune: „Amin, amin zic vouă, că cel ce aude glasul Meu și crede Celui ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu vine, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 5;24).

Dar și viața veșnică nefericită începe de aici pentru cei care nu Il primesc pe Hristos cel înviat și care, prin acest refuz al lor, sunt lipsiți de comuniunea cu Binele Personal Absolut și sunt, deci lipsiți de orice bine real, absență a carei grozăvie va fi sesizată, din nefericire, abia după moarte.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dreapta credinta (Dogmatica), TEOLOGIE SISTEMATICA și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s