Jurnal nescris de atelier – Margareta Catrinu

Pe drum, pe urmele altor pasi, alaturi de umbre si penumbre, printre semne, pe inserat dar si in zori , si ziua-n amiaza mare.

…plin de magazine cu amintiri; este zona turistica. Au de toate : trepte de piatra, inalte, ca pentru uriasi, galerii subterane labirintice si infernale, cadre cu picturi gotice si bizantine, oglinzi cu mecanisme de intoarcere, covoare frantuzesti pentru trubaduri, licorne si printese virtuoase, zeitati hinduse, seduse si zambitoare, dragoni de matase, cristale pure in cutii de catifea, ichebane cu steaguri, orhidee uscate…

Spectacolul sta sa inceapa, rasete, voci, sunete de acordaj care nu inceteaza chiar daca dirijorii s-au prezentat, s-au inclinat si au avertizat usor orchestra… Am rochita de catifea, cu guler de dantela verde, pantofiorii de lac cu bareta, cercei, inele… si in par… zorele… Am si buletin, pot pleca in lume… Singura, singura cu multimea de prieteni, din cei cu patru labe, patru urechi, patru coarne si trei ochi, unul pe piept. Vai, ce mai sfincsi fara gura!

Ajung totdeauna prima, dupa ce suna clopotelul. Privesc dincolo de gardul scolii, la vecinii care stau in gradina lor. Tot in pauza, urc in viteza Piatra Caselor, sar in Valea Caselor si imi construiesc o bulboaca. Am pietre cu aur si nisip cu argint, la discretie. Incerc sa-mi scot apa din urechi, ca sa aud numai ce-mi place. Mi-am bagat capul sub niste frunze mari de bostan, si, ascunsa de dupa pietre, sper sa fiu nu numai nevazuta dar sa si raman uitata.

Am reusit. Privesc prin ferestrele luminate ale caselor la oameni, in lumea lor. Stau la masa si se uita afara prin geamurile  lor exact in ochii mei, macar ca nu ma vad. Au fetele pline de adancituri, dune de piele, ochii cu lacrimi, degete cu radacini si bataturi. Mananca incet de tot, odata pe secol… Culeg sau fur flori mici si albe de pe marginea drumului, sa le dau la cei ce nu au nici macar atat.

Mi-am abandonat ghiozdanul cu abecedare si alte instrumente de studiu. Le-am uitat pe toate sub un pod. Am pornit mai departe, cu tata spre Brusa Verde… ne antrenam pentru urmatoarele expeditii, suntem spartani, nu mai mancam nimic bun cum ar fi caramele, minciunele si altele la fel.

Asa am devenit nomada si umblu dupa ceea ce cauta si gasesc ei. Pe gratis si numai ce-mi doream cu ardoare: fotografii vechi, matusi cu idei multe si utopice, o bunica aproape centenara, un bunic versat in diferite lupte si medaliat pentru vitejii nepretuite la timpul acesta de a azi-maine (cardiopatiile erau contagioase din cauza unor vremuri minunate si care erau acum pierdute tot pe acel drum plin de urme si scrum).

Mama, lucra  o dantela mare cu care sa acopere o masa mare si cam urata. Isi admira minunata dantela de cand o incepuse, de pe vremurile cele albe, care meritau memorate. Ne uitam prin dantela la norii care treceau, la stelele puse pe constelatii, mai jucam  o pasienta  cu cate o pisica  cu ochii de bufnita (care arata  mereu ora exacta a zilei).

Tata a ramas  mai mult in contemplatie decat in dialog cu tot sirul de stramosi. Ii vedeam pe toti , ca niste copii cuminti, bisericosi, asteptand la rand sa treaca peste pragurile inalte ale unor porti invizibile dar importante si misterioase.

Botanica florilor cu parfumuri subtile si culori izofane m-a atras un timp. Tot cam atunci am reluat  studiul artistic al anatomiilor de tot felul dupa proportii frumoase sau expresive, cu destule complicatii si foarte intunecate.
Am primit si am dat lectii  de diferite tehnici  realizand desenul cu stersaturi, reveniri, suprapuneri, renuntari…

Toate sau aproape toate… in stil vechi si cam plicticos. Doar personajele din pasteluri au preferat timpuri variabile, mitologice si primitiv-abisale.

Ce de lectii de psihologie, cu mascati, cu trambite, troncaneli, trepadusi  cu drapele mari si  late, flori aruncate la gunoi, portrete in gri, marsuri si declaratii pe drumuri fara sens sau chiar cu sensuri interzise si foarte contrazise.

In pauze, sau intre timpuri, mi-am recuperat cu sarguinta multimea de marame, toate iile, scoartele, dulceturile de trandafiri si de cirese amare, lada cu zestre, unele case vechi demolate, construite si uitate intre tufe de trandafiri salbaticiti, garduri de biserica si monumente funerare mari si negre.

Si toate acele luminate „terenuri” din Carpati, din muntii transubstantializati in sanctuare, in gradini miraculaose ale raiului.

Toate izvoarele vindecatoare, cu flori de leac, pe langa care au crescut si cresc cruci de piatra cu scrieri vechi si cumva necunoscute, cu edificii sacre bine inradacinate  in inimi, toate acestea mi-au dat in mana lemn de icoane vechi, viu, ars de atatea rugaciuni, priviri si de destula durere.

Fara chibzuinta, fara asigurari de orice fel, am escaladat tot felul de poduri peste prapastii, stanci, rape si alte asemenea trasee extreme, organizand vernisaje in momentele de „respiro”.

Uneori goana era epuizanta, ritmul era strans dar parcursul metamorfoza visele in cresteri vegetale, cascade de timp filozofic, stratosferic, eterizand, faramand si uneori structurand pe teme de geometrii elementare si foarte simple.

Menestrelul  vagant a gasit in traseul sau cosmopolit si unele puncte cardinale fixate in scari de foc, lumini verticale, trambuline telurice, valuri de pamant cu flori de lumina, arheologii spectaculoase in latitudini rectilinii si multidimensionale, cu „blicuri” de lumina pusa fin si foarte lin… In acele bucurii rare, insotite de stari evanescente comparam aglomeratia de pe bulevardul transplanetar, din singuratatea ascunsa in marele furnicar, cu tentatia vechiului drum (cu scoici, cruci si prapastii). Drumul e vechi, inca amenintat de briganzi, dar aluneca singur, ca un rau, cu pelerini cu tot, nevazut si aproape uitat, etern, viu…

Magazinele cu amintiri, acoperite de o dantela cu simetrii savante, strevad prin memorie o infinitate de flori de lumina, pulsand pe infinite ritmuri… Mai gasesc oare si ceva mic si chiar nevazut de adus… acasa?…

Margareta Catrinu

Sursa: http://www.margareta-catrinu.net/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Jurnal nescris de atelier – Margareta Catrinu

  1. Pingback: Jurnal nescris de atelier – Margareta Catrinu « CUVÂNT ORTODOX « Bloguri interesante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s