Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian: Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (III)

VECHIUL TESTAMENT
– Introducere la Pentateuh –

Prima si cea mai importanta parte a VECHIULUI TESTAMENT, pe care Evreii o numesc TORA = LEGE, îsi trage numele biblic din doua cuvinte grecesti: PENTE = CINCI si THEUOS = CARTE; asadar, PENTATEUHUL înseamna “CELE CINCI CARTI”, adica denumirea generica a scrierilor care îl alcatuiesc:
– FACEREA sau GENEZA – pentru ca în ea sunt relatate crearea lumii si a neamului omenesc;
– IESIREA sau EXODUL – adica istorisirea eliberarii poporului ales din robia egipteana;
– LEVITICUL – cu referinte asupra functiilor preotesti exercitate de tribul levitilor;
– NUMERELE – adica numaratoarea sau recensamântul facut asupra poporului evreu în pustie;
– DEUTERONOMUL – ceea ce se traduce din greceste “A doua lege”, care este o relatare si detaliere a Legii primite de Moise în Muntele Sinai.

Toate acestea au alcatuit la început o singura carte; împartirea a fost facuta în secolul III î.Hr. de catre traducatorii SEPTUAGINTEI, fara ca prin aceasta sa se fi stirbit ceva din unitatea operei.

Întregul text al Pentateuhului îl atesta pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplina concordanta cu traditia si cu scolile rabinice, a omologat aceasta atestare înca dinera apostolica. Ea se întemeiaza cu precadere pe faptul ca Însusi Mântuitorul îl prezinta pe Moise drept autor al Legii:
-”Oare nu Moise v-a dat Legea?” (IOAN 7, 19);
-”…toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise…” (LUCA 24, 44), etc.

Cât despre Sfintii Parinti, atât rasariteni cât si apuseni, ei sunt unanimi în a recunoaste originea mozaica a Pentateuhului. Din afara Bisericii se cer mentionate cel putin doua nume de mare autoritate culturala: acela al lui Filon de Alexandria si acela al lui Iosif Flaviu, ambii din secolul I d.Hr., care-l atesta pe Moise nu numai ca autor al Pentateuhului, dar si ca receptacol al Revelatiei Dumnezeiesti.

De altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe Moise sa alcatuiasca o astfel de opera monumentala. Arta scrierii era cunoscuta cu cel putin 1000 de ani înaintea lui, nu numai în Babilon, dar si în Egipt, tara în care el s-a format înca din pruncie si din al carei tezaur cultural va fi asimilat tot ceea ce putea sa-si împroprieze un tânar crescut si educat în mediu princiar. Înainte de a deveni un vas al descoperirilor dumnezeiesti el era, desigur, un initiat al intelectului, iar Revelatia s-a altoit pe o vasta experienta interioara, ceea ce avea sa faca din el covârsitoarea personalitate pe careo cunoastem. Conducator, legiuitor si profet prin excelenta, Moise avea sa ramâna atât de viu în constiinta generatiilor, încât contemporanii lui Iisus erau ispititi sa-l creada reînviat în uluitorul Nazarinean, ceea ce L-a facut pe Acesta sa Se delimiteze în momentul Schimbarii la Fata: Moise era altcineva decât Iisus, mai mic decât El, dar prietenul cu care Domnul statea de vorba.

În ciuda atâtor atestari, originea mozaica si, deci, autenticitatea Pentateuhului este contestata de critica rationalista occidentala. Militantii ei afirma ca în textul acestei opere pot fi identificate cel putin patru documente sau traditii diferite, produse cu mult în urma lui Moise si compilate în ceea ce se cheama Pentateuhul. Primul si cel mai vechi document este numit “IAHVISTIC”, din pricina ca în el Dumnezeu este numit IAHVE; cel de-al doilea, “ELOHISTIC”, Îl numeste pe Dumnezeu cu numele ELOHIM; al treilea, “DEUTERONOMIC”, ar fi o scriere independenta de primele patru carti, alcatuita îndeosebi de preoti; în fine, “CODUL SACERDOTAL”, opera colectiva târzie, ale caror fragmente, referitoare la cult, au fost împanate într-un text mai amplu, pe cale de constituire.

Aceasta teorie, numita a “DOCUMENTELOR”, începuta moderat de Jean Astruc în 1753 si dezvoltata radical de Julius Wellhausen (+ 1918), a fost acreditata de majoritatea traducatorilor si editorilor biblici din zilele noastre. Noi, crestinii ortodocsi, oricâte rezerve am avea fata de ea, nu putem ignora câteva date reale, anume ca în Cartea Facerii exista doua referate asupra Creatiei (1-2, 4a si 2, 4b-3, 24), doua traditii împletite asupra Potopului (6-8), doua nuante ale legamântului lui Dumnezeu cu Avraam (15 si 17), trei relatari asemanatoare asupra femeii arhetipale a lui Avraam (12, 10-20; 20; 26, 1-11), precum si alte câteva locuri în care critica textuala pretinde a fi identificat paralelisme. Daca însa asemenea date nu pot fi tagaduite, aceasta nu înseamna ca ele se constituie în tot atâtea argumente pentru negarea paternitatii de autor a lui Moise. Desigur, nimeni nu afirma ca textul Pentateuhului, asa cum îl avem noi astazi, este aidoma cu manuscrisul autograf al autorului si ca de-a lungul timpului nu vor fi intervenit unele schimbari, voluntare sau involuntare, datorate copistilor. Dar de aici si pâna la negarea totala a autenticitatii e cale lunga. Daca se admite, de exemplu, ca Evanghelistul Luca si-a început scrierea prin consultarea a numeroase marturii, scrise si orale, asupra unor evenimente petrecute cu numai câteva decenii în urma, nu vedem de ce Moise nu a putut face acelasi lucru asupra unor evenimente consumate în urma cu secole si milenii, preluând marturiile si compilându-le dupa criterii ce-i apartin. Faptul ca Deuteronomul are o limba si un stil oarecum diferit de Facere poate fi usor de explicat prin aceea ca a fost scris cu cel putin trei decenii mai târziu, rastimp în care autorul îsi poate schimba maniera de a scrie. De exemplu: Eminescu din “Sara pe deal” este altul decât cel din “Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie” si exemplele pot continua.

Radicalismul lui Wellhausen si al adeptilor sai (care nu sunt nici putini si nici neînsemnati) poate presupune una din doua atitudini asupra Scripturii:
-a) a admite ca textul biblic e de inspiratie divina, dar a concepe Revelatia Dumnezeiasca ca pe un proces mecanic;
-b) a nu crede în caracterul revelat al Scripturii, si, prin urmare, în dimensiunea profetica a lui Moise, adica în capacitatea lui de a pre-vedea si a pre-zice viitoarea organizare a lui Israel în tara Canaanului, inclusiv epoca (eventuala) în care va deveni regat. Astfel, ar trebui spus, de exemplu, ca opera lui Isaia a fost scrisa dupa moartea si Învierea lui Iisus, de vreme ce ea cuprinde tabloul complet al Patimilor Domnului. Ca orice extrema, critica textuala rationalista sfârseste în absurd.

Nu este mai putin adevarat însa ca în vremea din urma biblistii occidentali, probabil satui de excesele predecesorilor, au început sa adopte pozitii din ce în ce mai moderate, permitând astfel reluarea, cu buna credinta, a vechiului dialog dintre scolile biblice.

Din punctul de vedere ORTODOX, autenticitatea Pentateuhului nu poate fi pusa la îndoiala si nici COVÂRSITOAREA lui IMPORTANTA TEOLOGICA. Aceasta din urma nu-si mai poate gasi o definire mai completa si mai frumoasa decât în pagina pe care i-o închina STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT pentru INSTITUTELE TEOLOGICE, Bucuresti, 1983, din care citam: “PENTATEUHUL este temeiul istoric al întregii RELIGII REVELATE (adica descoperite de Dumnezeu oamenilor). Fara PENTATEUH întreaga ORDINE DOGMATICA si MORALA, atât a VECHIULUI cât si a NOULUI TESTAMENT, este istoriceste neexplicata si nejustificata. Întreg VECHIUL TESTAMENT si, la rândul sau, întreg NOUL TESTAMENT sunt urmare fireasca a celor cuprinse în PENTATEUH. Crestinismul întemeiat de Mântuitorul Hristos, istoriceste STA sau CADE cu PENTATEUHUL. Pe PENTATEUH se reazama FRATIETATEA POPOARELOR, nascute din acelasi stramos: ADAM. Pe el (PENTATEUH) se reazama notiunea si ideea RASCUMPARARII si a RASCUMPARATORULUI. Fara caderea în PACATUL STRAMOSESC nu are rost RASCUMPARAREA si, daca nu ne tragem din acelasi stramos, RASCUMPARAREA prin MESIA nu e UNIVERSALA, deci nici CRESTINISMUL nu e o LEGE DIVINA pentru TOATE NEAMURILE. Astfel, însesi temeliile crestinismului sunt compromise daca PENTATEUHUL nu e CARTE AUTENTICA, SFÂNTA, INSPIRATA, cu DEPLINA AUTORITATE DIVINA si UMANA. Critica PENTATEUHULUI deci e CRITICA CREDINTEI CRESTINE însesi. De aceea i se da PENTATEUHULUI cea mai mare importanta, atât din parte CREDINCIOSILOR, cât si din partea necredinciosilor. E terenul pe care se da lupta între cele doua conceptii. PENTATEUHUL nu este carte istorica în sens propriu si obisnuit. Autorul lui nu scrie istoria universala a omenirii sau a poporului biblic. PENTATEUHUL nu face nici COSMOGONIE, nici GEOGONIE.

Acestea sunt numai chestiuni atinse pentru justificarea fondului însusi. PENTATEUHUL, în realitate, este ISTORIA ÎNTEMEIERII NEAMULUI OMENESC. Cuprinsul lui principal este “LEGEA DATA DE DUMNEZEU”. Aceasta LEGE nu se expune sistematic, nu este asezata în paragrafe, ca într-un cod de legi, ci este expusa istoric, în ordinea promulgarii ei. GENEZA este PROLOGUL ISTORIC, care istoriseste întâmplarile premergatoare Legii. Cele trei carti urmatoare: IESIREA, LEVITICUL si NUMERELE expun însasi LEGISLATIA si unele evenimente în legatura cu promulgarea legilor, iar cartea ultima, DEUTERONOMUL, este EPILOGUL care recapituleaza si confirma constituirea Legii. Centrul si fondul lucrarii este, prin urmare, LEGEA. Pe muntele Sinai se face un legamânt între Dumnezeu si poporul lui Israel, care fusese prevestit de fagaduinta facuta lui Avraam. Acest LEGAMÂNT avea sa se desavârseasca în LEGAMÂNTUL GRATIEI, instituit de Mântuitorul Hristos. De aceea autorul suprima anumite intervale de timp, care nu au nici o importanta pentru ordinea supranaturala, ca de exemplu: istoria patriarhilor (expusa foarte sumar), istoria de dupa Noe pâna la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, petrecerea celor 40 de ani în pustiu. În schimb, întâmplarile din ICONOMIA MÂNTUIRII sunt relatate amanuntit: caderea în pacat, potopul, risipirea neamurilor, iesirea din Egipt si, mai ales, legislatia sinaitica”.

Genul teatrului liric cultiva uvertura nu numai ca deschidere pregatitoare, ci si ca pe o sinteza a tuturor motivelor muzicale ce se vor desfasura si se vor împleti, amplificate, în întreaga opera. Din unghiul acestei comparatii, PENTATEUHUL e UVERTURA OPEREI MÂNTUITOARE a lui Dumnezeu.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII ,,Avram Iancu”, Satu-Mare

Calauza Ortodoxa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s