West Egg, sau dorul de casă

Acţiunea romanului lui Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, deci şi a ecranizării sale din anul 1974, se desfăşoară în vara lui 1922, undeva pe Long Island Sound, mai ales pe două porţiuni de ţărm aflate faţă în faţă şi denumite ficţional East Egg şi West Egg. Eroul, întruchipat de Robert Redford, locuieşte într-o casă monumentală, mult prea mare pentru el, în zona West Egg, partea mai puţin aristocratică şi mai puţin „la modă” a insulelor. De ce în West Egg? Probabil pentru a sublinia apartenenţa tuturor personajelor poveştii de partea central vestică a Statelor Unite, de locul tradiţiilor şi al inocenţei, prezentat în opoziţie cu zona industrializată şi la modă, europenizată a estului. Însuşi autorul romanului mărturiseşte, pe ultimele pagini, că întregul text narat până atunci este nimic altceva decât o istorie a vestului şi a oamenilor săi, care simt şi trăiesc altfel, mai discret, mai sincer, poate mai conservator decât esticii.

Ca şi eroul lui Fitzgerald, Redford în scenariul lui Francis Ford Coppola pare să exprime chiar esenţa omului vestic; emană din el acea calitate stranie a naturaleţii imposibil de falsificat, deşi i s-a adăugat fiecare detaliu menit, prin proprie voinţă a protagonistului, să îl facă la fel cu ceilalţi oameni bogaţi ai epocii: tenacitatea de a izbândi cu orice preţ, zorzoanele la modă, opulenţa casei şi a hainelor şi mai ales petrecerile, calitatea de amfitrion. Robert Redford însă are darul de a reda fără greş inocenţa şi forţa de dinaintea tuturor acestor adaosuri în eroul al cărui rol îl joacă. Poziţionarea lui Gatsby pe pontonul din West Egg, faţă în faţă cu lumina verde ce o exprimă pe Daisy Buchanan, strălucitorul East Egg monden şi lumea în care el crede că îşi doreşte să trăiască nu face decât să sublinieze, la fel cu marile petreceri din vila protagonistului, decăderea visului american, dispariţia capacităţii lui creatoare de mituri, prin tocmai prezenţa şi prezentarea acestui om, creatorul de mituri însuşi.

Daisy Buchanan, în carte, precum şi în varianta diafană a Miei Farrow, este ea însăşi un mit “demascat”. Exponent demn al cartierului rezidenţial East Egg, deşi nu în totalitate asimilată de noua mentalitate a estului industrializat şi modern (Daisy este şi ea un om al vestului, venit de departe, din tinereţea lui Gatsby), doamna Buchanan se dovedeşte superficială, fără inimă şi nedemnă de iubirea de poveste pe care eroul i-o arată. Într-un moment în care Gatsby nu poate, prin nobleţea aproape copilărească a cavalerismului ce îl stăpâneşte, decât să ia asupra lui accidentul de maşină în care Daisy omoară un om, ea îl părăseşte, fără nici un gând la consecinţele grave pe care fapta ei urma să le aibă asupra lui. Lumina de peste ape, farul de la capătul drumului pe care ea le reprezentase pentru Gatsby se arată fără substanţă, aşa cum poate, pentru America, fuseseră visurile despre “Cetatea de pe înălţime, asupra căreia sunt aţintiţi ochii tuturor popoarelor”. “Marele Gatsby” exprimă, aşadar, iar filmul din 1974 o redă cu exactitate, durerea unui entuziasm dezamăgit, a unui elan sincer civilizator şi salvator, manifestat de toţi proaspeţii americani în primele decenii ale Părinţilor lor Fondatori.

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s