II. Conceptul de comunism şi doctrina comunistă

Cei care au fundamentat ideologia comunistă au fost Karl Marx şi Friedrich Engels, ea fiind dezvoltată apoi V.I. Lenin, „întemeietorul Partidului Comunist Rus, conducător al revoluţiei bolşevice din 1917 şi primul conducător de stat al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.[7]

Ideologia comunistă are ca principii fundamentale deţinerea bunurilor în comun şi eliminarea claselor sociale, considerându-se că în acest mod se poate ajunge la o împărţire justă a bogăţiei care să asigure echitatea socială. Ambele principii au fost enunţate înainte de Marx, dar ele nu s-au concretizat în forme sociale ample. În acest sens îi putem aminti pe Hesiod, Platon, modelul primelor comunităţi creştine preluat în organizarea mânăstirilor, iluminiştii.

„Marx, Karl s-a născut la 5 mai (stil nou) 1818, în oraşul Trier (Prusia renană). Tatăl său era avocat, evreu, care a trecut în 1824 la protestantism. Familia Marx era avută, cultă, fără să fie revoluţionară. După absolvirea liceului din Trier, Marx urmează cursurile întâi la Universitatea din Bonn, apoi la cea din Berlin, studiind dreptul, dar mai ales istoria şi filozofia. Îşi termină studiile în 1841, prezentând o teză de doctorat asupra filozofiei lui Epicur. Marx mai împărtăşea încă pe atunci concepţiile idealiste ale lui Hegel. La Berlin, se alătură cercului „hegelienilor de stânga“ (Bruno Bauer şi alţii), care încercau să tragă din filozofia lui Hegel concluzii ateiste şi revoluţionare.”[8] Din această descriere pe care ne-a lăsat-o V.I. Lenin desprindem principalele concepţii pe care Marx le-a îmbrăţişat, care se vor regăsi în doctrina comunistă: ateismul şi lupta de clasă.

Marx considera că întreagă istorie este străbătută de lupta între clasele sociale pentru a intra în posesia avuţiei. Manifestul partidului comunist afirmă chiar din început: „Istoria tuturor societăţilor de până astăzi este istoria luptelor de clasă.”[9] În viziunea sa, evoluţia istorică trebuie să îşi găsească apogeul în comunism, o societate în care bunurile sunt deţinute în comun, ceea ce va duce la dispariţia claselor sociale şi împărţirea echitabilă a avuţiei. Pentru a ajunge la aceasta, consideră a fi necesară o revoluţie care să răpească proprietarilor mijloacele industriale, pe care să le dea muncitorilor. Problema principală a societăţii este considerată a fi progresul economic şi distribuirea echitabilă a bogăţiei. Marx recunoaşte că o societate ideală presupune mult mai multe lucruri, dar aceasta este precondiţia existenţei sale.

Pentru a ilustra mai exact doctrina comunistă redăm mai jos paşii concreţi prevăzuţi de Manifestul Partidului Comunist pentru a se realiza trecerea de la societatea burgheză la cea comunistă:

„1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

2. Impozit progresiv ridicat

3. Desfiinţarea dreptului de moştenire

4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor

5. Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.

6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului.

7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pământurilor după un plan comun.

8. Egala obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.

9. îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri având ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei dintre sat şi oraş

10. Învăţământ public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub forma ei actuală.”[10]

Concluzionând, putem spune că garantul echităţii sociale în viziunea lui Marx este statul, în mâinile căruia trebuie să se concentreze toată avuţia, pe care apoi să o împartă în mod egalitarist.

În articolul următor vom încerca să arătăm cauzele care au dus la eşecul instaurării dreptăţii sociale de către comunism.

Siluan Popescu

BIBLIOGRAFIE

1. A. Axelrod şi C. Phillips, Dictatori şi tirani, Editura Lider, Bucureşti, 1995

 2. Imanuel Geiss, Istoria lumii din preistorie până în anul 2000, traducere Aurelia Cojocea, Editura All, Bucureşti, 2002

 3. Karl Marx şi Friederich Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Nemira, Bucureşti, 2006

 4. K. Marx şi F. Engels, Scrisori despre „Capitalul”, Editura de stat pentru literatură politică, Bucureşti, 1955

 5. Marx, Engels, Lenin, Despre comunismul ştiinţific, Editura Politică, Bucureşti, 1964

 6. Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, Humanitas, Bucureşti, 2003

 7. Radu Preda, Comunismul – o modernitate eşuată, Editura Eikon, Cluj.Napoca, 2009

 8. V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică

 9. Magda Ghiorghiţă,              http://www.realitatea.net/cortina-de-fier–dupa-20-de-ani–cronologia-caderii-blocului-comunist_658087.html, 26.03.2010


[7] A. Axelrod şi C. Phillips, Dictatori şi tirani, Editura Lider, Bucureşti, 1995, p. 278

[8] V. I. Lenin, Opere alese, Editura Politică, 1970, p. 7

[9] Karl Marx şi Friederich Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Nemira, Bucureşti, 2006, p. 11

[10] K. Marx şi F. Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Nemira, Bucureşti, 2006, pp. 38-39

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s