Gândirea religioasă indiană – perioada vedică

Pentru că tot mai mulţi dintre români sunt atraşi şi influenţaţi de gândirea indiană, în special de Yoga, am gândit să alcătuiesc un scurt articol în care să prezint istoria evoluţiei gândirii indiene până la Yoga clasică.

Articolul prezent nu își propune să sublinieze erorile dogmatice ale gândirii indiene, ci doar să o prezinte pentru o mai bună cunoaștere. Consider că înainte de a combate ceva e bine să cunoaştem cât mai bine ceea ce vrem să combatem. Pentru a convinge pe cineva de adevărurile tale trebuie să îi arăţi că le cunoşti şi pe ale lui foarte bine.

În plus, practici ce ni se par la prima vedere foarte ciudate, cum ar fi respectul arătat vacii, vom vedea că sunt argumentate teologic foarte coerent şi puternic şi că, în ultimă instanţă, totul se reduce la credinţă, adică la adevărurile supreme pe care vrei să le crezi:

Este Dumnezeu multi-Personal, întreit în Persoane sau uni-Personal?

A fost emanată lumea din fiinţa lui Dumnezeu sau a fost creată din nimic?

Fiecare popor şi fiecare religie are cărţi integral revelate sau doar Sfânta Scriptură este integral revelată şi cu autoritate divină absolută?

Răul va fi nimicit (dus în inexistenţă) de Dumnezeu sau îi va fi anihilată puterea în iadul veşnic?

Recomandăm ca, înainte de a citi acest articol sau în paralel, să fie citite şi articolele din categoria dreapta credinţă, seria Spre Emaus.

1.     Perioada Vedică

Descoperirea şi interpretarea Indiei de către conştiinţa europeană reprezintă o istorie pasionantă.[1] Filosofie, gnoze, „tehnici mistice”, gândirea orientală incită curiozitatea Occidentului, iar Yoga deţine un loc privilegiat.[2]

Yoga s-a născut în subcontinentul indian care astăzi este împărţit de patru state: Republica India, independentă din 1947, Pakistanul, Sri Lanka (sau Ceylon) şi Bangladeshul, devenit independent în 1971.

În Valea Indusului, care azi aparţine Pakistanului, în jurul anului 2500 î.H. s-a format una din cele mai vechi civilizaţii ale lumii. Au avut oraşe mari, proiectate cu mare minuţiozitate, casele fiind clădite din cărămizi de lut ars, oraşele fiind dotate cu reţele de apă şi canalizare bine dezvoltate. Au conceput şi o scriere în imagini, care, din păcate nu s-a putut descifra nici până azi, şi din această cauză avem doar cunoştinţe sumare despre civilizaţia din Valea Indusului. Prăbuşirea acestei civilizaţii în jurul anului 1700 î.H. s-a datorat probabil unei catastrofe naturale.

Populaţia cea mai veche cunoscută ce a trăit pe aceste teritorii au constituit-o darvidienii. Viitorul Indiei a fost determinat în mod fundamental de invazia triburilor nomade ariene, sosite în mileniul al II-lea î.H., care, înarmate cu arme de bronz şi care de luptă, au migrat pe parcursul secolelor în India în mai multe valuri prin trecătorile Afghanistanului de azi. După ce au ocupat nordul Indiei s-au stabilit aici, agricultura devenind activitatea lor principală. Populaţia băştinaşă supusă – în marea lor majoritate dravizi având culoarea pielii mai închisă – în nord a devenit o populaţie de servitori ai arienilor victorioşi, dar în sud şi-a păstrat independenţa. Din cauza reliefului cuceritorii ajungeau aici mai greu, şi din această cauză istoria politică a acestei regiuni diferă de cea a teritoriilor din nord, cu toate că influenţa ideilor culturale şi religioase nu a putut fi oprită de izolarea geografică.[3]

Această perioadă este cunoscută din puncte de vedere religios ca perioada vedică. Denumirea vine de la textul fundamental al credinţei populaţiei formată din darvidienii băştinaşi şi arienii cuceritori: Veda.[4]

Numele de Veda este aplicat într-un mod general tuturor scrierilor fundamentale ale tradiţiei hinduse; se ştie de altfel că aceste scrieri sunt împărţite în patru culegeri numite respectiv Rg-Veda, Yajur-Veda, Sama-Veda şi Atharva-Veda.[5]

Textele vedice evocă luptele împotriva acelor dasa ori dasyu, în care se pot recunoaşte continuatorii sau supravieţuitorii civilizaţiei Indusului. Ei sunt descrişi ca având pielea neagră, „fără nas”, vorbind o limbă barbară şi practicând cultul falusului. Luptele au avut loc înainte de compunerea imnurilor căci amintirea lor e puternic mitologizată. Textele menţionează şi o altă populaţie vrăjmaşă: pani, cei care fură vaci şi resping cultul vedic.

Simbioza cu aborigenii începe destul de devreme. Sanscrita vedică posedă o serie de fenomene, în special consoanele cerebrale, pe care nu le găsim în nici un alt idiom indo-european, nici chiar în iraniană. E foarte verosimil că aceste consoane oglindesc pronunţia aborigenilor în efortul lor de a învăţa limba stăpânitorilor lor. În plus, anumite mituri sunt de origine autohtonă. Acest proces de simbioză rasială, culturală şi religioasă, atestat din cele mai vechi timpuri, se va amplifica pe măsură ce arienii vor înainta în câmpia Gangelui.

Trebuie ţinut seama de faptul că textele vedice reprezintă sistemul religios al unei elite sacerdotale care era în serviciul unei aristocraţii militare; restul societăţii – adică majoritatea – împărtăşeau probabil idei şi credinţe asemănătoare cu acelea pe care le regăsim, cu două mii de ani mai târziu, în hinduism. Imnurile nu reflectă religia vedică în ansamblul său; ele au fost compuse pentru un auditoriu preocupat mai ales de bunurile terestre: sănătate, viaţă îndelungată, copii numeroşi, turme bogate, avere şi în acelaşi timp nu reprezintă cea mai veche formă a religiei vedice. Textele vedice ne prezintă numeroase zeităţi şi ni-l înfăţişează pe Varuna ca Zeu Suveran: el domneşte peste lume, zei (deva) şi oameni. De el se leagă două noţiuni religioase care vor avea un viitor excepţional: rta şi maya. Cuvântul rta, participiul trecut de la verbul „a se adapta”, desemnază ordinea lumii, ordine cosmică, liturgică şi morală, în acelaşi timp. Varuna a crescut în casa lui rta, declară că îl iubeşte pe rta şi mărturiseşte pentru rta. Varuna e numit „Regele lui rta” şi se zice că această normă universală, identificată cu adevărul, se „întemeiază” în el. Cel care încalcă legea este răspunzător în faţa lui Varuna, şi doar Varuna, şi numai el, restabileşte ordinea compromisă prin păcat, eroare ori neştiinţă. Vinovatul aşteaptă absolvirea prin intermediul sacrificiilor (prescrise, de altfel, de Varuna însuşi). Termenul maya este derivat de aproape toţi lingviştii de la rădăcina may, „a schimba”. Sensul iniţial al conceptului este de „schimbare voită”, adică prefacere –  creaţie sau distrugere – şi „prefacere a prefacerii”. Cu timpul sensul a fost restrâns la prefacerea negativă, la iluzie, la schimbarea demonica a ordinii rta. Textele vedice indică multe divinităţi. Majoritatea îşi vor pierde treptat importanţa şi vor sfârşi prin a fi uitate, în timp ce unele vor câştiga ulterior o poziţie neîntrecută. A doua categorie este reprezentată de Rudra-Siva şi Visnu. Ei ocupă un loc modest în textele vedice, dar în epoca clasică ei devin Mari Zei. În India veche fiecărei clase sociale îi corespund anumiţi zei: brahmana (preoţi, sacrificatori) – Varuna şi Mitra, ksatriya (militari, protectori ai comunităţii) – Indra, vaisya (producători) – Nasatya.

Imnurile vedice prezintă, direct sau numai în aluzii, mai multe cosmogonii. Esenţialmente, patru tipuri de cosmogonii par să-i fi pasionat pe poeţii şi teologii vedici. Le putem nota după cum urmează: 1) creaţia prin fecundarea Apelor originare; 2) creaţia prin sfârtecarea unui Gigant primordial, Puruşa; 3) creaţia plecând de la o unitate-totalitate, fiinţă şi totodată nonfiinţă; 4) creaţia prin despărţirea Cerului de Pământ. Aceste mituri au dat apoi principalele concepte ale religiei vedice. Pluralitatea cosmogoniilor e în acord cu multiplicitatea tradiţiilor privind teogonia şi originea omului. După Rig Veda, zeii au fost zămisliţi de către cuplul primordial, Cerul şi Pământul, sau au răsărit din masa acvatică originară, ori din ne-Fiinţă. În orice caz, ei au căpătat existenţă după crearea lumii. Nu toţi zeii erau nemuritori. Ei fie au primit nemurirea în dar, fie au dobândit-o bând soma, prin asceză, tapas, sau săvârşind anumite sacrificii.

Oamenii coboară din perechea primordială Cer-Pământ. Strămoşul lor mitic este Manu, primul sacrifiant şi primul om, fiu al zeului Vivasvat. O altă versiune identifică părinţii mitici în persoana altor doi copii ai lui Vivasvat, Yama şi sora lui Yami. La început oamenii puteau şi ei să devină nemuritori prin sacrificiu; dar zeii au hotărât ca această imortalitate să fie pur spirituală, adică accesibilă omului numai după moarte.[6]

Veda este cunoaşterea tradiţională prin excelenţă, este principiul şi fundamentul comun tuturor ramurilor mai mult sau mai puţin secundare şi derivate ale doctrinei.[7]

Siluan Popescu

Bibliografie

1. Eliade Mircea, Tehnici Yoga, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000.

2. Eliade Mircea, Istoria credinţelor şiideilor religioase, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti,2000.

3. Eliade Mircea, Yoga Nemurire şi Libertate, Editura Humanitas, Bucureşti,1993.

4. W.Y. Evans-Wenz, Yoga tibetană şi doctrinele secrete, Editura Herald, Bucureşti, 2005

5. Guenon Rene, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Editura Herald, Bucureşti, 2006.


[1] Mircea Eliade, Yoga – nemurire şi libertate, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 7

[2] Mircea Eliade, Tehnici Yoga, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 9

[4] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univ. Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 129

[5] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, p. 148

[6] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp. 129-139

[7] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, p. 150

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istoria religiilor, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Gândirea religioasă indiană – perioada vedică

  1. mihailandrei zice:

    Circulat pe internet niste acuze foarte grave la adresa pastorului Florin Cimpean din Chicago si a pastorului Ionica Buia din Detroit. In urma acestor acuzatii , pastorul Cimpean a raspuns aici, iar pastorul Ionica Buia s-a retras temporar din slujba, la recomandarea conducerii “Church of God”.Ca si cum nu ar fi fost de ajuns “magnitudinea ” acestui “cutremur”, ca astazi un nou “soc” puternic vine din Arizona.

    Iata ce spune prezbiterul Ioan Basa :

    “Nu cu mult timp in urma am avut un alt pastor rau – Ovidiu Dorin Druhora – care a dezbinat si-a jefuit biserica Elim si care a adus Politia in sanctuarul bisericii, de 7 ori, si a dus si citat la tribunal mai multe familii din cadrul Bisericii, deoarece fratii ii cereau acelasi lucru care i se cere astazi si domnului Petre Lascau: sa renunte la modul dictatorial si comunist de-a conduce si de-a dezbina biserica lui Hristos….si sa justifice sumele imense de bani care au disparut in mod fraudulos din casieria bisericii (suma estimata intre 500,000 si 700,000 de dolari). Cineva care-si insuseste banii care nu-i apartin se numeste HOT…..
    Ce zici domnule Lutu Rivis-Tipei ??? Pomul se cunoaste dupa “frunze” sau dupa “roade” ???
    Ioan Basa, prezbiter si rob al lui Isus Hristos
    Arizona, la 22 august, 2011″
    Cam asa arata Cultul Penticostal…

    http://mihailandrei.wordpress.com/2011/08/25/%e2%80%9ccutremur%e2%80%9d-in-bisericile-penticostale-din-america/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s