Dreptul Iov

Pe grămada-i de gunoaie, Dreptul Iov, nedumerit,
Ochii plânşi, în jur, cu jale, în zadar i-a tot rotit:
Unde-I Domnul, să-i răspundă: pentru ce năpastă grea,
Deşi n-a greşit ‘nainte-I, a trimis asupra sa?
***
Apărându-şi el dreptatea, gura-i însă n-a rostit
Împotriva judecăţii Domnului şi n-a hulit;
Chiar nepricepând necazul, slavă Domnului a dat:
„Precum a ştiut, făcându-mi, fie binecuvântat!”
***
Ocărât de-ai lui prieteni şi de soaţă ne-nţeles,
Dovedit ca o furnică – tot pe Domnul L-a ales
Şi-n nădejdea Invierii, dorul inimii punând,
Izbăvirea din strâmtoare l-a mărturisit curând.
***
Şi, certându-l cu blândeţe: „Oare, unde Imi erai
Când intemeiam pamântul pe care acuma stai?”
I-a întors Stăpânul, darnic, toate câte a avut
Şi, deasupra, peste toate, l-a vădit şi priceput.
***
Binecuvintează, Doamne, pe tot omul necăjit
Cu răbdarea întru care pe Iov l-ai blagoslovit –
Tu, mustrare blând făcându-i, şi partea credinţei dă-i,
În focul ispitei, aur lămurind copiii Tăi.

Dianora Ioana

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dreptul Iov

  1. Corina Trascalie zice:

    Minunata, poezia! Multumim si mai vrem si altele.

    Cu bucurie,
    Corina Trascalie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s