Apogeul şi declinul mozaicului bizantin

Odată cu sfârşitul perioadei iconoclaste s-a produs o puternică reacţie spiritualistă care a dus la faza de apogeu a mozaicului bizantin din secolele XI şi XII.

În stilul acestor mozaicuri „spiritualismul predomină în mod definitiv; figura devine imaterială, chipurile capătă o expresie severă şi ascetică; se simplifică şi se schematizează concepţia spaţiului, picturalul este înlocuit cu linearul, gama cromatică îşi pierde nuanţele impresioniste devenind compactă şi cu culori separate /…/ Acest stil nou, abstract şi spiritual, apare ca forma clasică a rigurozităţii bizantine” (V. Lazarev). „Gustul şi sensul culorii se manifestă în toaqtă amploarea lor, în aceste opere strălucitoare care par să capteze lumina. Artistul bizantin caută mai puţin să reproducă tonalitatea exactă a obiectelor sau a elementelor peisajului, cât să creeze armonii de culori”; uneori, „prin combinaţii îndrăzneţe, prin juxtapunere de culori vii, prin contraste violente de lumină şi umbră pe figurile personajelor” (Sirarpie Der Nersessian).

Compoziţiile – simple şi clare, cu puţine personaje – sunt acum mai libere, fără o dispoziţie rigid de simetrică a figurilor. Acestea sunt tratate în dimensiuni diferite, corespunzătoare unei ierarhii precise: dimensiunile cele mai mari sunt rezervate lui Iisus şi Fecioarei, apostolii apar mai mici, sfinţii şi mai mici, ş.a.m.d. Drapajul, cutele veşmintelor sunt schematizate – fapt care accentua rigiditatea atitudinilor, dând personajului o severă demnitate şi o convenţională solemnitate, derivată şi din poziţia lor totdeauna imobilă. Întreaga viaţă a personajului este concentra în privire. Artiştii calculează acum atent intensitatea luminii în funcţie de direcţia surselor de iluminaţie, preferând suprafeţele curbe care plasau opera într-o misterioasă penumbră, creându-se astfel o ambianţă discretă, de intimitate, de reculegere, ce favoriza contemplaţia mistică. „Printre cuburile mozaicului, aurul reprezintă materia cea mai luminoasă, deoarece prin scânteierea sa se transformă într-o sursă de lumină; nu lumină reală, ci ca să spunem aşa, magică; lumină care ridică figura într-o sferă înafara spaţiului şi a timpului, făcând astfel mai evidentă detaşarea imaginii iconale de pământ. Şi tocmai aceasta era una din îndatoririle fundamentale ale artistului medieval: să păstreze imaginii un caracter hieratic şi solemn” (V. Lazarev).

În funcţie de gradul de intensitate a iluminaţiei este calculată şi intensitatea culorilor. De obicei, un complex mozaical îşi are coloritul său dominant. După galbenul aurului (de care însă mozaiciştii nu făceau abuz, rezervându-l mai mult fondului), de un efect extraordinar la lumina lumânărilor, culorile cele mai des întrebuinţate erau în primul rând albastrul, apoi violetul.[1]

Ar fi fost foarte preţios programul pe care l-am descris, dacă l-am fi găsit la sfârşitul secolului al IX-lea, pe vremea lui Vasile I Macedoneanul, restauratorul artei după înfrângerea iconoclaştilor, în chiar Sf. Sofie din Constantinopol. Însă din decoraţia de la sfârşitul acestui secol ne-au rămas numai un medalion al Sfintei Fecioare cu pruncul în braţe, între apostolii Petru şi Pavel, pe marele arc apusean, şi o compoziţie mai bogată, pe timpanul uşii de la intrare în nartex, ce reprezintă pe împăratul Leon al VI-lea cel Înţelept cu o cunună pe cap, într-o dulamă de mătase, îngenuncheat cu fruntea până la pământ, la dreapta Mântuitorului, care stă pe tronul bătut în pietre preţioase. Două medalioane, în dreapta şi în stânga Lui, închid figurile simbolice ale păcii şi luminii.[2]

Tot la Sf. Sofia de la Constantinopol, sub domnia unită a doi împăraţi, dacă judecăm după inscripţia votivă, fie Teodora şi Mihail al III-lea (842-856), fie Mihail al III-lea şi Vasile I (866-867), crucea din conca absidei a fost înlocuită cu o Fecioară majestuos umană, aşezată pe un tron constelat cu pietre preţioase şi arătând credincioşilor Pruncul drapat în aur pe care îl ţine pe genunchi. De o parte şi de alta, în porţiunile descendente ale arcului triumfal din faţa absidei, arhanghelii Mihail şi Gavriil, ţinând sceptrul şi sfera luminii din care numai Gavriil, la sud, ni s-a mai păstrat. Pe latura de nor trei episcopi au reapărut ca urmare a lucrărilor de curăţire efectuate de Byzantine Institute. Aceştia sunt sfinţii Ioan Gură de Aur, Ignatie din Antiohia şi Ignatie cel Tânăr (rivalul lui Fotie); acest din urmă patriarh, mort în 877 şi trecut în rândul sfinţilor înainte de 886, a furnizat data probabilă a mozaicului: mozaicurile datează probabil de la sfârşitul secolului al IX-lea, sau cel mai târziu de la începutul secolului al X-lea.

Panoul care decorează luneta de deasupra uşii de la intrarea pronaosului, la capătul vestibulului sud, ne permite să ne facem o idee despre stilul, sau despre stilurile ce se practicau la Constantinopol în jurul anului o mie. Constantin şi Iustinian oferă maicii Domnului primul noua sa capitală şi al doilea biserica Sfânta Sofia.

La Niceea, un anume Naucratios, despre care nu ştim nimic altceva, a pus să se reînnoiască, în anii care au urmat triumfului ortodoxiei, mozaicurile din bierica Adormirii, de un stil clasic comparabil aceluia din absida Sfintei Sofia de la Constantinopol.

Ne aflăm în prezenţa unei arte mai puţin rafinate la Sfânta Sofia de la Thesalonic, unde s-a înlocuit de asemenea crucea din conca absidei cu o imagine a Maicii Domnului. După indicaţiile date de inscripţia lacunară, opera ar fi fost executată în anul 1885.

Prezenţa la Sfântul Dumitru, în veacul al IX-lea, pe faţa de sud a pilastrului de est, a unui mozaic care purcede duin tradiţia atestată în această biserică în veacul al VII-lea este un argument pentru partizanii permanenţei de-a lungul epocilor a unor ateliere de mozaicuri în Thesalonic.

În Grecia va trebui să căutăm mărturii şi reflexe ale artei de la Constantinopol şi ale evoluţiei sale, în bisericile cu trompe de colţ care, lăsând lumina să pătrundă din abundenţă, puneau în valoare mozaicurile cu care le înzestrase dărnicia imperială. Mozaicurile de la Hosios Lukas din Focida ne oferă unul din cele mai pure exemple ale stilului hieratic de la sfârşitul secolului al X-lea sau de la începutul celui de-al XI-lea.

Cu simţul unei mai libere fantezii şi cu înclinarea spre rafinamentele luxului, uneori prea bătătoare la ochi, care marcară venirea la putere a nobilimii civile, gustul pentru expresia dramatică şi pentru coloritul strălucitor a apărut şi în arta sacră. Efectele sale se simt la Nea Moni din Chios, construită şi decorată între 1042 şi 1048. lucrările de curăţire întreprinse în ultimii ani de serviciul arheologic grec au revelat că aceste mozaicuri aveau o mai mare bogăţie coloristică decât se credea. Nea Moni oferă fără îndoială un exemplu al stilului care a fost şi acela al mozaicurilor bisericii Sfântul Gheorghe din palatul Mangana, de la Constantinopol, ridicată tot de Constantin Monomahul.

În starea actuală a documentării de care dispunem, Daphni este monumentul care arată rezultatul prefacerilor introduse în artă spre a răspunde aspiraţiilor unei societăţi devenite mai umană, mai puţin dominată decât înainte de grija faţă de o măreţie intransigentă şi la care gustul Antichităţii se împletea cu acela al luxului. Această artă corespunde stadiului de civilizaţie reprezentat în literatură şi gândire de un Mihail Psellos. Noua biserică a Mânăstirii Daphni a fost construită în ultima treime a veacului al XI-lea cu o înţelegere foarte sensibilă a eleganţei liniilor arhitecturale. Mozaicurile sunt probabil contemporane cu construcţia. Faptul că egumenul avea rangul de episcop arată că pe atunci mânăstirea era bogată şi puternică. Se admite în general că mozaicarii au venit de la Constantinopol.

O evoluţie comparabilă în linii mari, cu aceea pe care am urmărit-o în bisericile din Grecia, se observă de asemenea în mozaicurile votive care încadrează o fereastră de pe peretele est al tribunelor de sud din Sfânta Sofia, acolo unde familia imperială asista la slujbe.[3]

Puterea de răspândire a artei bizantine a fost aşa de vie, încât a pătruns cu uşurinţă şi-n pământuri străine.

Biserica San Marco din Veneţia, începută a fi decorată de la 1071 înainte, a strâns la interiorul şi exteriorul ei, în timp de patru secole, o sumă de mozaice ce deşteaptă un interes deosebit.

O decoraţie mai mică, din secolele al XI-lea şi al XII-lea, care pentru marele său preţ poate sta alături de aceea de la San Marco, se găseşte într-o insulă din vecinătatea Veneţiei, la catedrala Santa Maria Assunta din Torcello.

În marele lui avânt valul bizantin va trece peste hotarele pământului veneţian şi se va abate până-n inima Italiei. La abaţia bazilicană din Grotta-Ferrata, de lângă Roma, fundată în secolul al X-lea de călugărul bizantin Nil, se păstrează pe arcul triumfal o Pogorâre a Sfântului Duh şi, pe timpanul uşii de intrare, o Deisis, opere de la sfârşitul secolului al XI-lea.

Cele mai vechi şi mai bine păstrate mozaice şi-n acelaşi timp mai bune, se văd la domul din Cefalu, clădire în plan de bazilică, ridicat sub domnia lui Roggero al II-lea, la o depărtare de 60 de kilometri de Palermo.

Trebuie să amintim şi mozaicele Capelei Palatine, zise şi a lui San Pietro, începută la 1130 de regele Ruggero al II-lea cu maeştri aduşi din Bizanţ. Mozaicele Capelei nu au o unitate de stil, căci se pot împărţi în două serii deosebite prin factura lor. Grupul de mozaice de pe cupolă şi cor, terminate la 1143, însoţite de inscripţii metrice greceşti, sunt lucrul artiştilor veniţi de la Bizanţ cu canoanele şi stilul lor, prefăcut pe alocuri de amănuntele pitoreşti.

La patru kilometri de Palermo, la Monreale, pe muntele înalt ce domină conca de aur, se ridică clădirile bisericii, mânăstirii şi mausoleului regal, întemeiate de Guliem al II-lea cel Bun. Aici se desfăşoară pe arcuri şi pe ziduri, în transept şi-n abside, pretutindeni, cea mai bogată şi măreaţă decoraţie musivă ce umple aerul de scânteierile aurului şi ale pietrelor scumpe. Ele au izvorât tot din concepţia bizantină şi-n ordonanţa scenelor, şi-n compoziţii, şi-n stilul lor.[4]

Începând din secolul XIII mozaicul apare mai rar, locul lui fiind luat acum de frescă. Sub Paleologi, pictura bizantină capătă amprenta umanismului caracteristic renaşterii intelectuale al acestei perioade. Mozaicurile vor căuta să redea frumuseţea figurilor, în compoziţii libere şi variate, aspecte ale vieţii cu multe detalii, eleganţa şi naturaleţea atitudinilor, iar în locul fundalurilor de aur vor apare adevărate peisaje. „În mozaicurile de la Kahrye Djami te surprinde extraordinara frumuseţe a culorilor, rafinate şi ireale, asemenea unor smalţuri de preţ… gama cromatică este mai limpede, sărbătorească, bogată în nuanţe, alcătuită din combinaţia unor culori foarte aprinse cu semitonuri delicate… De aceea este pe deplin justificat interesul pentru arta bizantină al pictorilor veneţieni care au considerat-o totdeauna o mare şcoală a picturii” (V. Lazarev),[5]

 Siluan Popescu

BIBLIOGRAFIE

1. Charles Delvoye, Arta bizantină, Vol. I-II, trad. Florica-Eugenia Condurachi, Bucureşti, Editura Meridiane, 1976

2. Alexandru Naum, Istoria Artei, Bucureşti, Editura Paideia, 2000

3. Ovidiu Drimba, Cultura şi civilizaţia bizantină, vol. IV, Bucureşti, Editura Vestala Seculum, 2002

4. Ion Barnea şi Octavian Iliescu, Constantin cel Mare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982


[1] Ovidiu Drimba, Cultura şi civilizaţia bizantină, vol. IV, Bucureşti, Editura Vestala Seculum, 2002 pp. 348-349

[2] Alexandru Naum, Istoria Artei, Bucureşti, Editura Paideia, 2000 p.  371

[3] Charles Delvoye, Arta bizantină, Vol. II, trad. Florica-Eugenia Condurachi, Bucureşti, Editura Meridiane, 1976, pg. 50-66

[4] Alexandru Naum, Istoria Artei, Bucureşti, Edit. Paideia, 2000, pp. 377-385

[5] Ovidiu Drimba, Cultura şi civilizaţia bizantină, vol. IV, Bucureşti, Editura Vestala Seculum, 2002 pp. 349-350

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pictura si mozaic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Apogeul şi declinul mozaicului bizantin

  1. Pingback: Normanzi creatori de cultură în Sicilia | CUVÂNT ORTODOX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s