Gândirea religioasă indiană – brahmanismul

Religia vedică este urmată de brahmanism care are la bază textele brahmane ce conţin explicaţii ale vedelor şi au fost compuse după anul 1000 î.H.[8] Textele Brahmana justifică doctrinar teoria sacrificiului având ca punct de plecare Purusasukta (Prajapati). Identitatea Puruşa-Prajapati este atestată în texte. Marea noutate a teoriei brahmanice o constituie tripla identificare a lui Prajapati cu Universul, Timpul ciclic (Anul) şi altarul focului.
Ea marchează declinul concepţiei care hrănea ritualul vedic şi pregăteşte descoperirile realizate de autorii Upanişdelor. Ideea fundamentală este că, dând naştere lumii, prin „încălziri” şi prin „emisii” repetate, Prajapati se consumă şi sfârşeşte prin a se epuiza. Reconstituirea şi rearticularea corpului cosmic al lui Prajapati se săvârşesc prin sacrificiu, adică înălţând un altar sacrificial pentru a celebra agnicayana. Pe scurt, fiecare sacrificiu repetă actul primordialal creaţiei şi asigură continuitatea lumii pentru anul viitor. Prin sacrificiu – adică prin activitatea susţinută a preoţilor – lumea este menţinută vie, armonioasă şi fertilă. În Brahmana, zeii vedici sunt ignoraţi sau subordonaţi puterii magine şi creatoare a sacrificiului. Se proclamă că, la început, zeii erau muritori; ei au devenit divini şi nemuritori prin intermediul sacrificiului.

O ideea nouă îşi face loc foarte curând: sacrificiul nu numai că-l restaurează pe Prajapati şi asigură perpetuarea lumii, dar este, totodată, susceptibil de a crea o fiinţă spirituală nouă şi indistructibilă, „persoana”, atman. Sacrificiul nu mai are numai o intenţie cosmogonică şi o funcţie eshatologică, ci face posibilă obţinerea unui nou mod de existenţă. Zidind altarul focului, sacrificatorul se identifică cu Prajapati. Prin forţa magică a ritului, sacrifiantul îşi construieşte un trup nou, se urcă la Cer, unde se naşte a doua oară şi obţine „nemurirea”. Acest lucru înseamnă că, după moarte, el va reveni la viaţă, la „ne-moarte”, la o modalitate de a exista care transcede Timpul. Ceea ce e important – şi acesta este şi scopul ritului – este de a deveni „complet” (sarva), „integral” şi de a păstra această condiţie după moarte. Acest lucru vrea să spună că, prin activitatea rituală, funcţiile psiho-fiziologice ale sacrificatorului sunt strânse laolaltă şi unificate; suma lor constituie atman, graţie căruia el devine „nemuritor”. Zeii înşişi şi-au câştigat nemurirea prin sacrificiu, câştigând brahman. Prin urmare, brahman şi atman sunt implicit identificaţi, încă din epoca Brahmanelor.

Siluan Popescu

 Bibliografie

1. Eliade Mircea, Tehnici Yoga, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000.

2. Eliade Mircea, Istoria credinţelor şiideilor religioase, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti,2000.

3. Eliade Mircea, Yoga Nemurire şi Libertate, Editura Humanitas, Bucureşti,1993.

4. W.Y. Evans-Wenz, Yoga tibetană şi doctrinele secrete, Editura Herald, Bucureşti, 2005

5. Guenon Rene, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Editura Herald, Bucureşti, 2006.


[1] Mircea Eliade, Yoga – nemurire şi libertate, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 7

[2] Mircea Eliade, Tehnici Yoga, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 9

[3] http://ro.wikipedia.org/wiki/Subcontinentul_Indian

[4] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univ. Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 129

[5] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, p. 148

[6] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp. 129-139

[7] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, p. 150

[8] http://www.preferatele.com/docs/istorie/9/literatura-in-orient5.php

[9] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp. 139-159

[10] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp.264-270

[11] Mircea Eliade, Yoga – nemurire şi libertate, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 20

[12] W.Y. Evans-Wenz, Yoga tibetană şi doctrinele secrete, Edit. Herald, Bucureşti, 2005, p. 40

[13] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, p. 212

[14] Mircea Eliade, Tehnici Yoga, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 20

[15] Idem, p. 48

[16] Rene Guenon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Edit. Herald, Bucureşti, pp. 212-213

[17] Mircea Eliade, Tehnici Yoga, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 48

[18] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp.264-270

[19] Mircea Eliade, Tehnici Yoga, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 28-29

[20] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univ. Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 270

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istoria religiilor, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s