Relatări din Sfânta Rusie

Pana acum v-am obisnuit sa va scriu  fara niste repere temporale foarte bine stabilite. Dar de data asta va voi povesti doar continutul unei nopti petrecute aici la Academia din Serghiev Posaad – Rusia, mai precis a unei  parti din noaptea de 16 spre 17 octombrie, intre orele zece seara si patru dimineata.

Poate ca o parte dintre voi ati citit o poveste de Andersen, anume Privighetoarea. In mare,  este vorba despre un imparat care redescopera frumusetea vietii cu ajutorul unui cantec de privighetoare. Si tot cantecul privighetorii il salveaza  din ghearele mortii.  Numele acestei pasari se trage in romana de la verbul a priveghea  adica a sta treaz. Mai putin uzitat este si un alt substantiv priveghere. In vocabularul bisericesc inseamna un serviciu religios care dureaza toata noaptea sau o parte din noapte. Privegherile de toata noaptea (numite si Agripnii)  sunt mai mult prezente in ortodoxia greaca.  Asta pentru ca muzica bizantina care se canta in bisericile grecesti – mai ales in muntele Athos – este in tact stihiraric, adica se canta rar si pe note. La romani se canta mai irmologic adica mai rapid . Iar de aici de unde va scriu adica de la rusi… se canta, mai exact se bolboroseste incredibil de repede. De aceea aici la Academia unde invat, ca si in cuprinsul Lavrei (manastire de mari dimensiuni) unde este situata, nu se fac deloc privegheri.  Ar fi si imposibil sa pui pe corala ruseasca psaltica deoarece cuvintele au sonoritati foarte bizare uneori; de exemplu traducerea  cantarii toata suflarea sa laude pe Domnul pe rusa, este vsiakoe dihanie (ca sa vezi ce inseamna la origine dihanie din romana) dahvalite Gospoda …

Revenind, exista totusi cativa rusi pe aici, care au vizitat Grecia si cateodata organizeaza slujbe pe greaca. Am fost invitat si eu la o astfel de slujba, pe greaca. Si nu credeam ca voi veni aici sa invat si greaca, eu am venit doar pt rusa …

Oricat ar fi de ciudat, situatia lingvistica de la aceasta Universitate ruseasca este departe de a fi unitara, se vorbesc n limbi straine… Ca sa va faceti o idee: Victoria si Alexei, colegii nostri de la seminar traduc din chineza – caci asta este limba lor de origine, in rusa; cateodata chiar aflam si noi cateva vocabule din aceasta limba. Daniil si Boris vorbesc pe dialectul mongol  cateodata intre ei la ore. Eu vorbesc cu grecii in franceza. Tatiana, profesoara noastra  vorbeste uneori cu sarbii in germana pe care o stie in mod fluent. Grecii mai vorbesc intre ei cum e si normal, in greaca. Last but not least, cea mai buna prietena a mea din oras din afara manastirii, este Olga, sotie de preot si mama a patru copii, care este… unguroaica. Cand am  cunoscut-o si am auzit primul ighen (desi dupa aceea am vorbit cu ea in engleza pentru ca maghiara mea este mai mult decat rudimentara chiar daca sunt oradean)  m-am simtit ca acasa.

Este intru totul adevarat faptul ca limba pe care o vorbesti sau o auzi  iti modeleaza chiar si universul afectiv. Daca Proust se simtea proiectat in copilarie dupa ce a mancat o madelena, eu cand am auzit maghiara mi s-a parut ca sunt acasa la Oradea. Si chiar mi-a parut rau ca nu o vorbesc, ma pun in postura bietei femei care nu o poate vorbi cu nimeni pe aici caci este singura de etnie maghiara din oras si chiar si cu copiii ei o vorbeste mai rar. Bine zicea Umberto Eco, ca prima sarcina a inteleptului este invatarea limbilor. La intoarcerea in Oradea daca e totul ok cred ca  voi  incepe sa studiez maghiara mai serios macar de dragul Olgai… si pentru ca m-am convins ca atunci cand nu te astepti ai nevoie de ea: la Moscova colega mea de apartament era  de asemenea  de etnie maghiara, unii rusi nu stiau alta limba straina decat tot maghiara – pe bune; la Budapesta cea mai frumoasa fata cu care am fost prieten in sensul profund al cuvantului, era unguroaica si ne-am despartit inclusiv pe considerente de ordin lingvistic. Dar sa revin.

Deci, cativa profesori rusi de aici, calugari desigur, cu afinitati mai atonite, s-au gandit sa faca o astfel de priveghere doar pe greaca cu cantare bizantina; am fost invitat si eu, colegii mei observasera cartile de muzica psaltica pe care mi le mai aduceam pe la ore. Plus ca in noaptea aceea vorbisem dinainte cu parintele Dionisie  care slujea si care stie engleza, sa ma spovedeasca; nadajduiam  ca ma voi si impartasi; probabilitatea era mare intrucat nu aveam nici un impediment pentru acest lucru si in ritmul in care se impartasesc rusii – des si foarte des -,   banuiam ca ma vor incadra si pe mine in context.

Manastirea are vreo 10 biserici plus cateva capele, dar privegherea s-a facut in biserica sfintilor Savatie si Gherman, intemeietorii Solovetului. Manastirea Solovet, foarte izolata undeva in nordul Rusiei, la marea Alba, are si reputatia de a fi  fost in secolul trecut cel mai infiorator lagar – inchisoare comunista si a dat cel mai mare numar de martiri in timpurile comunismului. Chiar se spunea undeva ca daca in Imperiul Roman  in timpul persecutiilor crestinilor, ar fi fost aplicate pe scara larga metodele  dezumanizante folosite de comunisti la Solovet sau Pitesti, nu ar mai fi fost atatia sfinti in calendar. De asemenea fostul patriarh al Rusiei, Alexei, numea Solovetul antimisul Rusiei.

Tot in acea biserica se afla si o copie foarte frumoasa – sunt putine copii de acest gen in lume – a icoanei Portăriţa din Muntele Athos, tulburator de frumoasa, atasez pentru curiosi o fotografie cam nereusita luata pe fuga – rusii nu te lasa sa faci fotografii in bisericile lor.

In ajun ii intrebasem pe grecii pe care ii stiam din Academie daca vor veni; mi s-a raspuns pe franceza,  un peut- etre tare neconvingator…

Stiam la ce ora trebuie sa fiu acolo, pentru ca  ma interesasem din ajun; dar la ora 21.50 fix dragul meu prieten sarb Dragan a venit doar zambet  sa ma cheme personal sa mergem impreuna; inainte sa mergem ne-am inscris pe o lista, am format un grup; am declarat numarul camerei si cat timp voi sta… foarte ciudate preparative.

La  zece cand am ajuns venise Afanasie, bulgarul care era protopsalt (cantaret principal); era singurul care stia sa cante pe greaca; mai erau cativa care stiau doar sa citeasca. Grecii nu mai venisera, ulterior am aflat ca nu vin niciodata la astfel de slujbe chiar daca se canta in limba lor de bastina,  din cauza animozitatii pronuntate pe care o au  cu preotul rus care coordoneaza activitati de acest gen; bine spunea  un om de cultura de la ei, unde sunt doi greci, acolo sunt trei partide…

In timpul slujbei s-a cantat foarte tare; astfel incat iti era imposibil sa adormi; cand nu mai putea bulgarul sa cante, il mai secondam si eu in romana, cateodata ceilalti in rusa. Pe la catisme m-am dus si eu in altar sa ma spovedesc, este o senzatie tare ciudata sa te spovedesti in alta limba; dar pana la urma a iesit  bine.

Pe la trei dimineata a inceput si liturghia. Privegherile de acest fel se fac in absenta curentului electric, la lumanare; de fapt nu la lumanare, ci la lumina chioara a unei lampi cu petrol in cazul de fata; intrucat cantarea greceasca presupune urmarirea atenta a notelor,  si reclama o atentie perpetua, eram toti varza, mie cel putin imi cadeau ochii din cap. Dar dupa ce am trecut de punctul critic,  am ajuns sa nu mai simt foarte tare oboseala.

Dupa ce m-am impartasit, cam pe la patru  dimineata si dupa ce parintele Dionisie ne-a tinut o predica  pe  rusa pe care am inteles-o si eu,  cel putin esentialul – ca nu am venit aici la scoala ca sa asimilam cunostinte ci ca sa ne sfintim, rusii au improvizat o mica agapa;  s-a baut vin, s-au mancat prajituri etc… Apoi  am iesit din Biserica; cerul era curat, dar fara stele. Deasupra turlei principale a bisericii se zarea un nor tradafiriu in forma  unei cruci perfecte, conturul era foarte precis observabil. Insa ceilalti nu pareau foarte impresionati de acest fenomen, poate ca se intampla mai des pe acolo…

Am mers spre camera mea impleticindu-ma pe carare. Ciorile din artarii de pe margine tacusera, in schimb se auzeau niste mieunaturi de mama focului prin desisuri. Ca tot vorbiram de privighetori, cineva facea observatia ca si mieunaturile nocturne si cantecul privighetorii au cam aceeasi cauza, e cantecul dinaintea imperecherii;  insa bineinteles nu se compara.  Aici la manastire sunt cel putin 20 de mâţe, la rusi iubitorii de animale se clasifica invariabil in doua categorii: sabacinikii (cei carora le plac cainii) si coşatnikii (cei carora le plac pisicile – in radul carora se incadrau si cei de la Academie). Si cum  mieunaturile s-au auzit o buna bucata de vreme sub ferestra subsemnatului si sunt sensibil la zgomote, am adormit putin mai greu… ah cum trebuie sa adorm si acum, ca aici activitatea incepe in jur de sase jumatate dimineata… spakoinai noci tuturor!

Darie Dragoi

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Rugaciune si cult (Liturgica), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Relatări din Sfânta Rusie

  1. George Konis zice:

    FOARTE INTERESANTA EXPERIENTA DVS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s