Bătrânii pot constitui o măsură în viaţă

Bătrânul, când are harismă, care este şi rezultatul unui efort personal, poate să constituie o persoană depozitară de certitudini, deci să reprezinte un punct de siguranţă. Pentru bagajul său preţios de experienţe, pentru vârsta care îl pune în gradul de a înţelege într-o manieră superioară viaţa, pentru faptul de a fi mai puţin angajat în competiţia socială, poate să-i ajute pe tineri să se construiască, ca persoane. Poate să constituie un punct orientativ pentru o generaţie destinată să lupte pentru a se afirma pe piaţa de muncă şi apoi să fie sacrificată carierei, consumului ostentativ, efemerului. Şi, de fapt, tocmai în tineri întâlnim o nevoie de apartenenţă, o nostalgie după siguranţă, o necesitate de a şti unde stă binele şi răul, ce înseamnă just şi injust pentru a se proteja în faţa devianţelor tehnologiei, capitalismului, bioenergeticii.

Tinerii întâlnesc mari dificultăţi să se identifice cu modele pozitive, deoarece cele propuse sunt adeseori marcate de imaturitate psiho-afectivă. Într-o societate care a făcut din violenţă o cultură de comportament, prevalează agresivitatea. Din cauza inversării valorilor şi a incertitudinii normelor, astăzi există un cult al transgresiunii.

Criza valorilor denotă o lipsă de educaţie fundamentală pe anumite mesaje pseudo-educative care pun banii şi succesul în fruntea piramidei valorilor. În trecut, una din responsabilităţile bătrânilor era educaţia tinerelor generaţii. De câteva decenii, pierzând rolul pe care-l posedau în sistemul familial al societăţii preindustriale, au fost privaţi şi de această importantă funcţiune. Astăzi, lumea i-a pus deoparte, din grabă sau din îngâmfare. Sunt o voce intrată în trecut, un capital uman neutilizat, un depozit de experienţe şi de înţelepciune abandonat.

Bătrânii pot constitui o măsură în viaţă. Pot să-i înveţe pe tineri că „ismele” care au parazitat anii ’80 (comunism, hedonism, consumism), nu au servit neamului omenesc, că însuşi triumfalismul, adică a vrea să învingi cu orice preţ, este extrem de periculos, că nu trebuie să devii puternic profitând de slbiciunile altora. Tot de la bătrâni tinerii pot învăţa că goana spre fericirea exterioară este adeseori cauză de nefericire interioară, că a te lăsa sedus de promisiunile pe care le fac spoturile publicitare echivalează cu înstrăinarea de propriul sine, cu pierderea identităţii. Chiar dacă în actuala societate narcisistă viaţa valorează în funcţie de ceea ce se posedă, tinerii nu trebuie să fie educaţi în spiritul setei de putere, de succes şi de „realizare profesională”. Dacă aceste obiective îl vor hipnotiza pe om, cei care nu vor avea şansa să le împlinească în propria viaţă vor rămâne dezamăgiţi, cu riscul de a se intoxica, ucigând sau sinucigându-se.

Bătrânii sunt anticorpi pedagogici importanţi împotriva bacteriilor declinului.

Arhim. conf. univ. dr. Teofil Cristian Tia

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Propovaduire (Pastorala, Cahetetica, Omiletica). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s