Tovarăşi, camuflaţi biserica! (Biserica Sfântul Ilie, Între Lacuri, Cluj-Napoca)

Vestea ca in subsolul unei biserici dintr-un cartier al Clujului este o frumoasa sala de expozitii (deja cu  traditie de doi ani) m-a incantat. Grabita, stiind ca lucrarile pictorului sunt panotate si ca la vernisaj il voi prezenta, m-am dus in zona ”dupa instinct”, sperand si intr-o frumoasa plimbare prin locuri idilice, cu lacuri si salcii… Asa a si fost, dar dupa turnuri n-am gasit nici o biserica, doar cateva cladiri moderne mai semete, care nu erau biserici (apoi am aflat ca apartineau reformatilor si  penticostalilor.) Asa am ajuns pana in spatele unui urias bloc care era chiar la capatul podului din Marasti, iar intre casele, frumusele si ingrijite, ascunse de bloc, am gasit o constructie maricica, cu aparenta unui depozit sau a unor ateliere modeste din perioada ante 1989. Gri-beton, si de forma unui cub cam de trei-patru etaje. N-am putut intra, ajunsesem mult dupa terminarea slujbei de Sfantul Dumitru. Am ocolit depozitul si pe lateral, ba chiar am intrat pe o cararuie in spatele constructiei speriind personalul unei gradinite cu aparatul foto (poate si cu fosta mea fata de profesoara). Aceasta era biserica pe care o cautam. Mi-am tot imaginat ce plan are, unde sunt absida altarului si absidele laterale si unde are geamuri, in exterior am perceput si eu doar ceva asemanator unor geamuri de hala, chiar sub acoperisul in doua pante, de tabla. M-am tot gandit, poate este o improvizatie, poate ca inauntru voi avea o surpriza minunata, …sa nu judec dupa exterior. Dar griul betonului mi-a rascolit chiar amintiri din perioada aceea anterioare lui 1989, parea un camin cultural, edificiul nostru avea si un fronton grec, cu niste coloane luungi, luungi, si subtiri…

Intr-adevar, dincolo, inauntrul bisericii, totul era coplesitor, incredibil. Parintele mi-a deschis o comoara… Proportiile interioare erau generoase, era cumva asemanatoare capelei Sixtine de la Vatican, foarte inalta, iar surpriza era lumina care inunda totul, pornind dinspre altar, dar si din lateral, ba chiar si de sus, unde erau ferestre circulare si ovoidale, cu totul neperceptibile ca forma din exterior.Un tavan imens, parintele mi-a spus ca bate recordul ca suprafata de fresca pe tavan, iar ca sa fie si mai si, am gasit treceri de bolta in leagan, rotunjite, ba si intersectii ale acestor boltiri cu strapungeri cilindrice in zona ferestrelor de sub tavan. Iar pictura, multa, densa, adecvata peretilor, absidelor (incastrate in zid cu aceleasi rotunjiri prezente in toata constructia). O pictura foarte buna care, s-a conceput respectand cu grija iconografia ortodoxa. Biserica are si un cor, ma refer la constructia interioara aflata pe peretele opus altarului unde pot intra cred si 300 de persoane… Si parintele a experimentat un sunet, si, minune, edificiul cu peretii care au cuprinse in grosime absidele putin adanci, are o rezonanta zdrobitoare. Cu uimire descopeream un iconostas frumos, cu multa sculptura in lemn, unitar cu inchinatorul si cu adevarata bijuterie care prezenta o deosebita Maica Domnului cu sageti in zona inimii. Nu pot uita ce am trait in acele momente cand descopeream toate acestea. Parca eram pe Golgota, si priveam ochii Maicii Domnului care-l vedea pe Fiul Ei si pe Dumnezeul nostru… rastignit…… Stabat Mater…. muzica lui Dvorak… rasuna in sufletul meu in fata icoanei. Totul era de nespus, si de dimensiuni foarte mari, pe masura „Depozitului” – biserica. Un iconostas cat cinci-sase alte iconostase obisnuite.

Apoi am coborat in subsol. Deja, dupa dimensiunile bisericii, subsolul era si el cam la fel de mare, si inalt. Acolo, activitate intensa, inca un iconostas, inca o biserica, biserica surdomutilor din Cluj. Apoi o sala cu ecran de proiectie unde au loc prelegeri, lectii de religie, dar si activitati ale preotului misionar de la Oastea Domnului. Copiii din blocuri jucau si se jucau de-a teatru… cu parintele Claudiu… Am tot fotografiat, cu dorinta de a comunica si altora surprizele minunate pe care le traiam. Si care nu se mai sfarseau. Sala de expozitie, dotata cu sistem de panotare modern…, cu multa lumina, cu instalatii de sonorizare… totul functional, chiar multifunctional.

Am mai pus si eu intrebari parintelui paroh Vasile Istrate, despre istoria bisericii, asa un edificiu are o istorie, desigur semnificativa. Asa am aflat ca este singura biserica facuta in timpul comunismului, fiind abandonata dupa 1989, ca santier , „in rosu”, adica mai mult beton gri, care nu semana deloc a biserica. Vandalizata de cautatorii de cabluri, de oameni fara adapost… Pana la urma, au aparut si oamenii care au reusit sa dea un sens si sa edifice, umanizand, trudind, suferind si sacrificand zile, timp, sanatate. Au pus si cate ceva din aspiratiile si idealurile lor in finalizarea acestei biserici atat de neconventionala. Arhitectii au fost arhitectii oficiali ai judetului sau primariei Clujului din perioada comunista… Li  s-a cerut construirea unui edificiu ascuns, care sa nu semene cu o biserica sau altfel spus sa fie in ton cu anonimatul si stilul sablonist al blocurilor gri care constituiau cartierele marilor orase ale  Romaniei. Ordinul a venit de sus de tot, dupa o vizita de lucru a tovarasilor, care au dorit si daramarea unei mici casute vizibile dintre blocuri unde fiinta o bisericuta ortodoxa. N-au mai apucat sa o darame si s-a construit si „comanda” edificiului cultic in stil beton-bloc, camuflat si camuflant al destinatiei sale.

Viata parohiei are la randul ei o evolutie tot atat de speciala ca si cea a bisericii. Parintele Vasile Istrate, prieten cu pictorii pe care-i invita sa expuna in sala „HOREB” (subsolul bisericii Sf.Ilie) este si pictor, si scriitor (i-am parcurs Jurnalul pastoral  Zbor spre adancuri), un om care a inteles in sensul cel mai concret al termenului ca Mesterul Manole trebuie sa jertfeasca si azi, pentru a increstina ziduri de beton, pentru a reconstrui si suflete marcate de zidurile atee ale dictaturilor proletcultiste, inchise in taceri anonime, insingurate… absurde.

Credem ca parintele paroh Vasile Istrate, impreuna cu echipa, adica preotii Cosmuta,Ghet si preotul misionar Claudiu, impreuna cu comunitatea  parohiala pe care cu eforturi au format-o, vor reusi sa implineasca edificarea semnificativa a exteriorului bisericii. Semnificativa, pentru ca de acum, istoria nu trebuie uitata sau camuflata, iar frumosul care salveaza lumea trebuie sa fie autentic, sincer, …durerile prin care am trecut au in ele atata spiritual, atata zbor, ca merita lumina si pretuire, fie si prin niste ziduri comuniste devenite superb lacas al CASEI LUI DUMNEZEU.

Margareta Catrinu

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Reportaj. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s