6. Tu mai crezi în spiriduşi?

Al şaselea principiu al culturii post-moderne pune sub dubiu metafizica: „Să nu crezi în „poveşti metafizice”! Să nu mai dai crezare nici unei ideologii!”

Modernitatea a fost o eră de afirmare a ideologiilor, a „poveştilor” coerente şi credibile despre maniera de acţiune pentru instaurarea pe pământ a „paradisului terestru”. Orizonturile luminoase stipulate de ideologii s-au dizolvat. Oamenii şi-au pierdut elanul de a investi eforturi infinite în „Cauze” măreţe. Ernest Bloch, scriitor comunist, a elogiat moartea solitară a eroului rus în lagărele fasciste: „Toţi duc cu ei în mormânt florile pe care le-au preţuit cândva. O singură categorie de oameni înaintează spre moarte lipsiţi de consolarea tradiţională: eroul rus. Mărturisind până la moarte cauza pentru care a trăit, el înaintează ferm şi rece spre acel Nimic în care el a crezut cu fermitate, graţie spiritului său liber. De aceea sacrificiul său este diferit de acela al vechilor martiri creştini: aceştia mureau, fără excepţie, cu o rugăciune pe buze, crezând că astfel au cucerit cerul. În schimb, eroul comunist, sub ţari, sub Hitler, sau sub orice alt regim, se sacrifică fără a avea speranţa învierii. „Vinerea Mare” pentru el nu este îndulcită de nici o „Duminică a Învierii”, o duminică în care să se reîntoarcă, în mod personal, la viaţă. Cerul către care martirii întindeau braţele din mijlocul flăcărilor nu există pentru materialistul roşu: şi totuşi el moare ca mărturisitor al unei Cauze, iar superioritatea sa faţă de aceea a creştinilor primelor veacuri este incontestabilă”.[1]

Modernitatea s-a hrănit îndelung din „poveşti mitice”[2] despre eroismul uman, precum cea a furtului de către Prometeu a focului, în dauna zeilor. Postmodernitatea respinge „meta-poveştile” ca pe nişte produse ale nevoii umane de a găsi un sens general al existenţei umane şi de a-l exprima într-o formă narativă. Credinţa creştină, în măsura în care pare un exemplu de „poveste metafizică”, cade sub critica post-modernismului şi este calificată „totalizantă”, deoarece ar pretinde că poate îmbrăţişa şi explica întreaga existenţă şi ar putea propune un sens general a toate, sens negat de cultura postmodernităţii.

Arhim. conf. univ. dr. Teofil Cristian Tia

[1] Alceste Catella, Antropologia filosofica, ed. FTIS, Padova, 2002, p. 42.

[2] A Se vedea în acest sens volumul Jean-François Lyotard, La condizione postmoderna. Rapporto sul sapere, ed. Feltrinelli, Milano, 1999.

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s