Pe drum, în seara de Ajun sau Distanţa necesară

În gara Vierzon era un tren, în tren era o fată şi în fată era un mort… De fapt nici gara nu era chiar Vierzon, nici fata nu se gândea la oamenii de porumb, ci mai mult la marele Meaulnes, iar moartea îi era mai curând o stranie dorinţă de Crăciun decât o prezenţă însoţitoare. Ea simţea doar că nu poate să danseze, nu poate să înoate şi nu poate să meargă pe bicicletă, ceea ce o excludea definitiv din rândul lumii fireşti, din rândul celor care ştiau să  facă uşor de tot acele lucruri pentru care ea trebuia să se lupte şi să se străduiască, acele lucruri care o costau efortul extenuant al fiecărei zile. Şi nu, nu avea nici un fel de problemă la ficat, era absolut sigură că răspunsul tuturor dilemelor ei nu stă în capsulele Essentiale Forte…

Pe drum spre locuinţa mamei, în ajunul Crăciunului, îmi amintesc, aşadar, de ziua în care Augustin Meaulnes a ajuns pentru prima dată, din greşeală, la „Domeniul Pierdut”, rătăcind drumul spre gara unde trebuia să îi aştepte pe bunicii prietenului său, François Seurel. La castel se sărbătorea logodna lui Frantz, fiul stăpânului, cu o copilă săracă şi ciudată. Era bal mascat. Augustin este vrăjit mai ales de imaginea Yvonnei, sora lui Frantz, şi de modul în care ea cântă la pian. Balul de la castel este locul fericirii. Locul unde liniştea sufletească este posibilă şi frumuseţea este tangibilă. Valentine şi Meaulnes sunt invitaţii fraţilor de Galais, care conduc, cu graţia, generozitatea şi gentileţea lor incredibilă, sărbătoarea bucuriei.

De fapt Meaulnes nu era invitat; el ajunsese acolo din întâmplare, dar, după prima trecere, a făcut totul ca să se poată întoarce şi să regăsească domeniul, deşi îi era aproape imposibil să reconstituie drumul pe care îl parcursese rătăcind până la castel, cu toate că îşi notase toate amintirile pe o hartă. În ceea ce o priveşte pe Valentine, ea era mai mult decât invitată. Părea să fie însăşi dragostea şi fericirea lui Frantz. Simţindu-se nedemnă de el şi de acest dar, refuză în ultima clipă cererea în căsătorie şi fuge de Frantz, ceea ce îl determină pe tînărul romantic să îşi părăsească la rândul său casa părintească şi să rătăcească prin lume căutând-o, deghizat în ţigan şi însoţit doar de Pierrot-ul de la sărbătoarea nunţii lui neterminate.

În această căutare îi atrage şi pe viitorii lui „fraţi de cruce”, Meaulnes şi Seurel, cărora le cere să jure că îi vor asculta chemarea şi vor veni alături de el în toate luptele, atunci când le-o va cere, indiferent ce ar fi trebuit ei să lase în urmă. În schimb, le oferă completarea hărţii lui Augustin către domeniul Sablonnières. Ciudăţenia continuării poveştii constă în faptul că Meaulnes răspunde chemării lui Frantz părăsind-o pe Yvonne, la o zi după ce se căsătoriseră, ca să i-o regăsească pe Valentine cumnatului său, iar François răspunde unui acelaşi fel de chemare, rămânând prietenul de neclintit şi confidentul soţiei lui Augustin, până în ziua morţii ei, şi apoi tatăl adoptiv al fetiţei Yvonnei, până în ziua întoarcerii din peregrinări a tatălui acesteia. Iar Meaulnes nu s-a întors până nu a dat de urmele logodnicei lui Frantz şi nu i-a putut aduce pe amândoi înapoi acasă, căsătoriţi.

Îmi amintesc Les Sablonnières de fiecare dată când pot păstra faţă de întâmplările lumii „distanţa necesară”. Când nu mă sperii fiindcă bate vântul, când nu îmi rog moartea pentru că sunt incapabilă să păstrez o slujbă mai mult de trei luni. Când mă gândesc că Augustin Meaulnes apare la sfârşitul poveştii, în şaretă, învelindu-şi fetiţa cu haina şi luând-o cu el „în căutarea unor noi aventuri”. Conacul tuturor posibilităţilor mele, delicateţea Yvonnei dispărute, copilăria eternă şi parcă încăpăţânată a lui Frantz, loialitatea de nezdruncinat a lui François, sunt mereu pe harta mea incompletă şi le voi regăsi oricând, mereu din întâmplare sau din fericite greşeli şi rătăciri prin geografia sufletului. Şi par mai reale decât oricând în ajunul Crăciunului fiindcă atunci, mai mult decât oricând poate, cer, rog, uneori mecanic, pur şi simplu pentru a alunga gânduri parazitare, lui Dumnezeu, care se apropie de oameni, să îmi dea linişte şi justeţe a viziunii. Să mă ajute să nu uit căţeii şi copiii care se joacă prin parcuri, Simfonia a Cincea, telescopul Hubble, teoria relativităţii, Odiseea sau Meninele lui Velasquez… Frumuseţea lumii este mai adevărată decât orice durere şi este un dar care continuă să ne fie oferit, cu încăpăţânare parcă, deşi oamenii nu îl merită,  deşi nu facem decât să o dispreţuim, să o distrugem şi uneori să ne simţim atât de vinovaţi din acest motiv încât să ne pedepsim ducând vieţi nedemne de noi.

Credeam pe vremuri că distanţa necesară faţă de frică şi ruşine se obţine prin râs, prin simţul umorului. Este just, dar nu e destul spus. Înainte de râs, e nevoie, mi se pare, de mult curaj, de curiozitate şi perseverenţă. Şi de certitudinea existenţei Domeniului Pierdut, castelul sărbătorii… Care de fapt nu este pierdut deloc, ci este întotdeauna mai aproape decât credem, doar că nu îi prea cunoaştem noi intrările şi ne este derutant şi obositor faptul că nu le găsim niciodată atunci când vrem noi, ci atunci când vor ele… sau atunci când vrea Gazda. Rarele momente când simt această certitudine sunt Crăciunul meu. Nu ştiu niciodată când vin, apar neanunţate, dar presupun că apar tot în legătură cu asiduitatea cu care le cer… şi poate, uneori, cu unii oameni; oameni dintre aceia ce au talentul de a-mi reaminti forţa straniului cvintet Augustin, Yvonne, François, Frantz şi Valentine, cu o plecăciune aparte pentru „căutătorul” Augustin, „vârful săgeţii”. Aşadar, sărbători fericite, tinere Meaulnes, oriunde te-ai afla!

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s