Arhangheli şi îngeri

2012, anul apocalipsei. Cam așa am fost întâmpinați în prima zi a anului de majoritatea buletinelor de știri. „Crainice” drăguțe, ba chiar simpatice foc, citeau de pe prompter varii scenarii apocaliptice cu o nonșalanță de admirat. Bănuiesc că acestora li se vor fi adăugat mai târziu în noapte fie masterandele în magie albă, fie horoscopistele de serviciu. Recunosc, nu am rezistat prea mult! Totuși, sunt conștient – cu puțină bunăvoință și conștiință civică, aș / ai fi înțeles: de data asta e sigur – ba a fost după Nostradamus, ba a fost după nu știu ce tăbliță ascunsă-n pădurea sacră, ba erai avertizat simplu și eficient că „așa scrie la carte”. Însă, după cum ziceam, acum e sigur: girează calendarul mayaș. Conform tiparelor unei normalități cu fundu-n sus, au reînceput: se vehiculează ore, zile, luni – însă atenție, toate se înscriu anului 2012.

„Drept pentru care” – asta așa, ca varieteu, trăiască așchiile de lemn!, – mi-am propus un mic exercițiu de exorcizare a întregului tablou mediatic (și nu numai!) ce ne înconjoară cu plumbuită lipsă de discernământ.

Așadar, revenind către un registru sobru, vă învit la o întâlnire livrescă aparte. „Arhangheli și îngeri”, apariție a anului 2011, e genul de lucrare-eseu care combină în mod fericit excursul de-a lungul coordonatelor angelologiei cu intuițiile profunde ale intelectualului din cetate. Volumul evidențiază roadele unor eforturi colective: pe de o parte, el este girat de Editura „Deisis” și Stravropoleos; pe de altă parte, invită la un dialog teologic-cultural câteva din numele importante ale acestei „zone”: Andrei Pleșu („Îngerul autorității. O interpretare la Parabola lucrătorilor nevrednici ai viei”), Alexandru Mihăilă („Angelologia Vechiului Testament și a literaturii apocrife – câteva aspecte istorice generale”), Bogdan Tătaru-Cazaban (Între Dionisie Areopagitul și Grigorie Palama. Fundamente patristice ale angelologiei părintelui Dumitru Stăniloae)”, Vlad Bedros („Cultul arhanghelilor – surse literare și iconografie”), Ovidiu Victor Olar („Minunile Arhanghelilor de la Stravopoleos”), Mihail Neamțu („Despre vocația monahului-înger”). Într-un chip cât se poate de fericit, informația volumului de față se sprijină pe un bogat suport de imagine, drept pentru care ar putea fi incadrat cu ușurință în categoria albumelor. Oricum, o lucrare consacrată angelologiei, venită din spațiul propriei culturi, poartă însemnele ineditului. În volum sunt deopotrivă recuperate fie intuiții fine, cu bază canonică, fie așezate cap la cap fapte de arheologie biblică / patristică care deservesc țintei finale. De altfel, aș spune că întregul edificiu cunoaște o dezvoltare sferică. Provocările intelectuale ale lui Andrei Pleșu (la care vom reveni), se închid odată cu accentele diversificate de semantica contemplației, dezvoltată de Mihail Neamțu. Poate la polul opus se așază Alexandru Mihăilă ori Vlad Bedros, autori ce ne propun surse documentare parțial inedite. Demn de laudă este aparatul critic ce însoțește fiecare eseu – rezultă poate nu neapărat un corpus canonic prin toate afirmațiile sale, dar e o situare cât se poate de veridică în realitățile istorico-duhovnicești ale unor mentalități conjuncte.

Deși nu am admirat niciodată discursul lui Andrei Pleșu până la ultima sa „consecință”, trebuie să recunosc că finețea eseului său se detașează totuși în paginile lucrării la care m-am oprit, deopotrivă printr-o bogăție a informației, cât mai ales prin restabilirea în contemporaneitate a acelor sensuri / gesturi / stări dintâi. De altfel, spre finalul rândurilor sale, suntem avertizați că „Dincolo de necesare preciziuni istorice și filologice, de «reconstituiri» contextuale, menite să lămurească sensul parabolei așa cum putea fi el auzit și citit de auditoriul contemporan cu ea, trebuie să avem mereu în vedere faptul că ea e gândită și pentru a spune ceva și dincolo de timpul rostirii ei. Iisus vorbește, desigur, celor din preajmă, dar, în același timp, vorbește și celor din «preajma» atemporală a adeziunii la El și la problematica misiunii Sale”. Doar aparent fără legătură cu temele dezvoltate de angelologie, Andrei Pleșu re-interpretează Parabola lucrătorilor nevrednici ai viei, recunoscută drept una dintre cele mai dificile parabole ale tradiției creștine, unii considerând-o in situ o adevărată poveste de groază, parțial caracterizată de elemente absurde. Reașezând pe masa ideilor câteva din comentariile provocate de acest episod, putem observa dimpreună cu autorul eseului numeroase „derapaje”: mulți au mizat pe o componentă antisemită a parabolei (imaginea lui Dumnezeu Tatăl care se războiește cu poporul ales), în timp ce alții pierd pe drumul unui political correctness deșănțat, ajungând să condamne perspectiva androcentrică a istorisirii (nu există nicio femeie printre lucrătorii viei – Tania Oldenburg) ori susținând o parabolă anti-război, utilizând-o pentru mai buna înțelegere a războiului din Irak (R.Q. Ford). Pe de altă parte, nu știu câți s-ar ralia unei descifrări jungiene (stăpânul ar putea fi individul, via e spiritul ce trebuie cultivat, lucrătorii cei răi întruchipează credințele, deprinderile, atitudinile negative, în timp ce trimișii stăpânului ar echivala cu mesajele divine ce sunt rejectate de eul recalcitrant). Dintre multele interpretări, interesantă pare a fi cea a lui Paul Ricoeur care afirmă răspicat comuniunea inversă între rod și viață, între Cuvânt și trup, în sensul că ultimul trebuie să dispară pentru ca Cel dintâi să triumfe. Reechilibrând treptat toate aceste chei interpretative, Andrei Pleșu ajunge ca plecând de la această parabolă să circumscrie problema prezenței / lipsei autorității. E interesat de non-receptivitatea furioasă care se transformă in refuz, de transformarea blocajului în agresiune. Devine cert că înainte de a înțelege sau nu ce li se cere, lucrătorii de la vie vor suprimarea sursei care li se adresează, situație întrucâtva echivalentă cu ateismul militant. De fapt, lucrătorii pun în discuție autoritatea celui ce i-a angajat – ne amintim că și Iisus este întrebat de către arhierei, cărturari în numele cui vorbește și cu ce putere. Parabola lucrătorilor nevrednici cunoaște o evidentă actualitate, e poate problema cea mai grea a lumii moderne. Concluzia eseului este aceea că autoritatea trebuie recunoscută în mod liber: e autoritatea căreia îi răspunzi. Respingerea autorității este simptomul unei relații deficiente cu ceea ce se află deasupra, cu topografia vârfului, cu piatra unghiulară, implicit cu modelul hristic.

M-am oprit ceva mai mult asupra eseului lui Andrei Pleșu pentru spațiul larg pe care il deschide printr-o re-multiplicare a perspectivelor. După cum afirmam, și celelalte materiale dezvoltă pasaje inedite, aduc informații nu întotdeauna cunoscute. Deși nu există o sistematizare a învățăturii despre îngeri în literatura vechi-testamentară ori inter-testamentară, Alexandru Mihăilă ne înfățișează (folosindu-se deopotrivă de texte canonice și necanonice) aspecte legate de originea concepției despre îngeri, sfatul divin și oștirea cerească, primele descrieri ale îngerilor, căderea îngerilor, ființele cerești teriomorfe (heruvimii și serafimii), ierarhiile cerești etc.

Bogdan Tătaru Cazaban pleacă de la modelul lui Dionisie Areopagitul, așa cum este acesta înțeles și îmbogățit de Grigorie Palama și Dumitru Stăniloae, ajungându-se la o teologie a proximității în sensul perceperii îngerului sub forma unei făpturi de interval ce urcă și coboară între cele două capete ale scării lui Iacob. Un foarte bine argumentat subcapitol enumeră motivele superiorității omului față de înger.

Vlad Bedros explică cultul arhanghelilor făcând apel la surse literare și „plastice” (iconografice). În vizorul său se află ciclurile minunilor făptuite și reprezentate sub forma frescelor / icoanelor în Moldova secolelor XV-XVI. Este evidențiată totodată postura inedită a Arhistrategului Mihail, venerat de masele largi. Nu trebuie trecut peste rândurile ce surprind inedita scenă a cavalcadei sfinților de la Pătrăuți, scenă cu adevărat monumentală pentru înțelegerea corectă și plenară a comuniunii dincolo de tangibil dintre om și înger. Mai departe, în logica volumului, Ovidiu Victor Olar ne împărtășește minunile Arhanghelilor de la Stravropoleos.

Cartea se închide serafic, Mihail Neamțu propunând pentru încă o dată omului modern tăcerea făptuitoare, tăcerea proprie firilor contemplative. În 2012, reținem via Mihail Neamțu cuvânt de învățătură: „Principala funcție a cetelor îngerești este doxologia: spre deosebire de demoni, arhanghelii, heruvimii și serafimii îl laudă pe Dumnezeu. În raport cu omul de lume, virtutea monahului se exersează în tăcere. Ființa contemplativă își crește aripile și se înalță spre văzduh acceptând, înainte de toate, să nu bârfească oameni sau lucruri inferioare. Calomnia e muniția dracilor. A nu răspunde intrigilor, pornirilor vindicative și batjocurei gratuite – iată vocația deșertului creștin în contrast cu zgomotul imperiului. Refuzul obrăzniciei și deriziunii în fața nedreptății echivalează cu o veritabilă purtare a Crucii in persona Christi”.   

Marius Manta 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Rugaciune si cult (Liturgica). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Arhangheli şi îngeri

  1. Z zice:

    Bune surse de informare pentru un ortodox. Bănuiesc că și slujba se servește de la televizor cu un vinișor să pice mai domol.

    • Marius Manta zice:

      Stimate Domnule Z,

      Va rog sa binevoiti a intelege ca prezentarea cartii alese a fost facuta in primul rand cu intentia de a marca prezenta unor intelectuali destul de cunoscuti pe un teren ce de multe ori a fost evitat. Nu cred ca reiese de nicaieri faptul ca eu consider ca aceasta ar fi lectura de baza in ceea ce priveste problematica ingerilor si a arhanghelilor. Cred in continuare ca informatia propusa in aceasta carte trebuie avuta in vedere. Pe de alta parte, reafirm ca lucrarea a aparut la Editura Deisis, in colaborare cu Manastirea Stavropoleos si se afla la vanzare inclusiv in cadrul librariei mitropolitane din Iasi. Din cate stiu, toate acestea sunt ortodoxe! Nu am sa deschid aici deloc subiectul interesului legat de parinti drept marturisitori fata de teologia occidentala (desi v-ati putea reaminti numele lui Dumitru Staniloae) ! Desigur, imi cer iertare daca ceva din stilul afisat v-a deranjat sau daca prezentarea nu a fost destul de precisa – acestea imi sunt puterile! In ceea ce priveste glumita cu vinul si Sfanta Liturghie, va las sa va savurati pe de-a-ntregul sarcasmul. Totusi, nu cred ca e bine sa fluturati cu atata nonsalanta sabia dreptatii.
      Sincer, va doresc domnule Z un an bun cu multa sanatate!
      Marius Manta, Bacau

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s