Pedeapsa capitală sau condamnarea la moarte

În perioada Vechiului Testament pedeapsa cu moartea a fost acceptată şi chiar poruncită, chiar dacă la profetul Iezechiel găsim un argumentul scripturistic definitiv în vederea respingerii acesteia: „Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” (Iezechiel 18,23).

Noul Testament arată iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care face posibilă întoarcerea omului de la faptele sale rele pentru a se îndrepta spre sfinţenie în orice moment al vieţii. Avem nenumărate exemple de sfinţi în Tradiţia Bisericii care, mai înainte de a urma calea sfinţeniei, au săvârşit păcate dintre cele mai grave, şi nu accidental ci ca un mod de viaţă, însă exemplu cel mai sugestiv este dobândirea raiului chiar în momentul executării pedepsei cu moartea de către unul din tâlharii răstigniţi împreună cu Mântuitorul.

Ca urmare a adoptării Protocolului nr. 13 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pedeapsa cu moartea a fost abolită „în orice circumstanţe”.

Siluan Popescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s