Despre cunoaşterea lui Dumnezeu (Predică în Duminca a II-a a Postului Mare)

Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişază vindecarea sufletească şi trupească  a slăbănogului din Capernaum de către Domnul nostru Iisus Hristos. Din conţinutul evangheliei de astăzi este relevant raportul excepţional dintre Dumnezeu şi oameni, dintre oameni şi Dumnezeu şi dintre oameni faţă de ceilalţi oameni. Dumnezeu întrupat le vorbeşte oamenilor într-o casă. Omul paralizat de boală şi păcat caută vindecare, dar singur nu reuşeşte să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, este ajutat de prietenii săi.

Minunat este ceea ce se întâmplă, deşi autorii faptei măreţe din vremea aceea, prietenii paraliticului nu realizau. Ei prin acoperişi, parcă din cer, îl coboară pe slăbănog şi-l înfăţişează lui Dumnezeu pe pământ în casă. “Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5). Opozanţii Mântuitorului, care şedeau de faţă, fară voia lor, întăresc credinţa în Iisus Hristos, ca fiind Dumnezeu adevărat. Obiecţia lăuntrică a cărturarilor, că numai unul Dumnezeu poate să ierte păcatele, era întemeiată.

Vindecând pe slăbănog, cunoscând gândurile, Iisus dovedeşte încă odată că este Dumnezeu şi că poate să ierte, deci, păcatele. Mai mult, Domnul a dat puterea iertării păcatelor Sfinţilor Săi Apostoli, şi prin ei, Bisericii, prin slujitorii ei, episcopii şi preoţii. Fapt arătat şi de Evanghelist, ca teolog al Bisericii: “Iar mulţimile, văzând acestea, s-au spăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel Care dă oamenilor asemenea putere” (Mt 9, 8).

Din cele relatate până acum, înţelegem că între Dumnezeu şi oameni, prin Iisus Hristos s-a stabilit o relaţie uimitoare, ca de la persoană la persoană, o legătură strânsă, ca legătura dintre tată şi fiu. Dumnezeu, din iubire de oameni, devine accesibil în viaţa şi cunoaşterea noastră. Prin harul lui Dumnezeu, oamenii devin prieteni adevăraţi, devotaţi unii altora. Aceasta este învăţătura evangheliei citite astăzi, tot aşa ne învaţă Sfântul Grigorie Palama, prăznuit astăzi în a doua Duminică a Postului Mare.

Marele teolog al harului şi al dumnezeieşti lumini s-a născut în Constantinopol la anul 1296 şi a trăit 63 de ani, 12 ani ca mitropolit al Salonicului, mutându-se apoi la Domnul în anul 1359. Viaţa Sfântului Grigorie Palama se aseamănă cu viaţa marilor asceţi, cu viaţa marilor apologeţi şi apărători ai credinţei, cu viaţa marilor ierarhi şi teologi ai Bisericii.

Sfântul Grigorie a intrat în viaţa monahală la vârsta de 21 de ani. Împreună cu cei doi fraţi ai săi au plecat în Sfântul Munte al Atonului, lăsând în Constantinopol pe mama sa şi două surori. Pentru început, vreme de 3 ani, a petrecut sub povăţuirea unui bătrân. Aici fiind se ruga mereu Maicii Domnului, zicând: “Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul”, iar după doi ani i s-a arătat Ioan Evanghelistul, asigurându-l din partea Fecioarei că îl va ajuta şi lumina întotdeauna.

După moartea bătrânului s-a mutat la marea Lavră a Sfântului Atanasie, unde timp de trei ani a sporit şi mai mult în practica virtuţilor, înţelepciune şi cuvânt. Îşi înfrâna nu numai poftele inferioare, dar şi trebuinţele cele mai naturale şi mai necesare “luptând parcă cu trupul ca să ajungă în afară de trup”. În decurs de câte trei luni nu dormea nici o noapte, ci numai puţin după prânz.

Dorul după viaţa contemplativă şi după singurătate nu-i dă pace. Sfântul Grigorie se mută într-un loc retras numit Glosia, unde se nevoiau un grup de isihaşti (cei care trăiau în linişte) sub conducerea lui Grigorie Sinaitul. Deprins cu rugăciunea inimii, Palama pleacă şi din acest loc, datorită deselor incursiuni ale turcilor.

Cu gândul de a merge în ţara sfântă pentru tot restul vieţii, ajunge în Salonic, unde în urma unei viziuni este oprit, apoi hirotonit preot. Dornic de isihie împreună cu cei doi fraţi şi zece prieteni au plecat din oraş, stabilindu-se într-un schit pe muntele de lângă localitatea Veria, trăind mai departe o intensă viaţă duhovnicească. Cinci zile din săptămână era izolat de toţi, doar sâmbăta şi duminica se aduna cu ceilalţi la slujbe şi convorbiri

Din viaţa lui citim următoarele: “Era în al treizecelea an al vieţii, sănătos la trup, neatins încă de nici o boală. Intensifică postul şi vegherea, prin lacrimi multe îşi ascuţea şi-şi limpezea ochiul sufletului, iar prin rugăciunea neîntreruptă a minţii se învrednicea de unirea nemijlocită cu Dumnezeu. Faima îi crescu până în oraş, în Veria, de unde venea lumea să-l vadă. Uneori faţa îi strălucea mai presus de fire, transformată de focul Duhului, şi aceasta mai ales în timpul Sf. Liturghii.”

Experienţa trăită de Sfântul Grigorie este crucială pentru dezvoltarea teologiei Sfintei Lumini şi a harului dumnezeiesc necreat. Lumină dumnezeiască pe care isihaşti o simţeau şi o vedeau când se cufundau în contemplaţie şi rugăciune, invocând neîncetat numele Domnului: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”

Bucuria nedescrisă, căldura la nivelul inimii, vederea luminii taborice a slavei dumnezeieşti pe care, nu de puţine ori, asemenea Sfântului Simeon Noul Teolog şi alţi sfinţi mari, Sfântul Grigorie a trăit-o, unindu-se nemijlocit cu Iisus Hristos prin harul dumnezeiesc. Căci zice Domnul în Evanghelie: “Dacă ascultă cineva aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, voi veni împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi ne vom face sălaş în inima lui”.

Dumnezeu devine accesibil omului din iubire, îl înfiiază, îi dă ca dar, harul ce izvorăşte din însăşi fiinţa Sa, de aceea este necreeat. Harul Îl reprezintă pe Însuşi Dumnezeu, Îl face pe Dumnezeu prezent în creaţie, Atotţiitor. Dacă Dumnezeu nu ar da harul, energiile necreate, numite şi lucrări ale lui Dumnezeu, Dumnezeu ar rămâne total neaccesibil, necunoscut, în afara tuturor lucrurilor, în afara întregii creaţii, cum dealtfel este după fiinţă, după natura Sa.

În Sfânta Scriptură citim pe de-o parte, că: “Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată”, iar pe de altă parte, zice: “Dumnezeu este Domnul şi S-a aratat nouă”. Da, pentru că, Dumnezeu rămâne veşnic, de necunoscut, de nepătruns, de nevăzut după fiinţă, după natura Sa dumnezeiască; dar cunoscut, accesibil, văzut după lucrările Sale.

Prin harul Său, omul poate să se unească cu Dumnezeu, să participe la viaţa dumnezeiască, să se îndumnezeiască. Precum fierul devine una cu focul, aşa se realizează îndumnezeirea după har al omului. Aceasta este pe scurt esenţa învăţăturii Sfântului Grigorie Palama şi chemarea omului. Acest adevăr l-a apărat Sfântul cu temniţă, prigoană, sinoade împotriva sa, cu preţul vieţii lui faţă de duşmanii credinţei şi din partea celor care nu-l înţelegeau. Mai ales că unele expresii şi formulări teologice din operele sale nu le-a mai folosit nimeni până la Sfântul Grigorie Palama.

Viaţa în Hristos i-au adus suferinţă, dar nu se compară cu strălucirea primită. La nici nouă ani de la moartea sa, 1368, Grigorie Palama a fost proclamat Sfânt. Mai mult, se bucură veşnic de vederea lui Dumnezeu în lumina necreată. Am auzit cât de înaltă i-a fost vieţuirea, iar de la el avem ce învăţa. Acum înţelegem, de ce Biserica în a doua Duminică a Postului a rânduit pomenirea Sfântului Grigorie Palama.

Noi, avându-l ca model de sfinţenie, să urmăm treptat credinţei şi nevoinţei pe care a arătat-o sfântul, unindu-se cu Dumnezeu. Ca să vină Dumnezeu în inima noastră, în primul rând trebuie să-L chemăm, rostind mereu această rugăciune “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Mai ales, că nu este “armă în cer şi pe pământ mai mare ca numele lui Iisus”, în care se pleacă tot genunchiul şi se sfărâmă puterea diavolului.

Postul este un bun prilej pentru asceză, pentru înfrânarea instinctelor pătimaşe şi rugăciune. Să continuăm postul în care ne aflăm, cu mai multă dăruire, asfel ne putem curăţii şi ilumina. “Fericiţi cei curaţi cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu!” Inima noastră este Tronul lui Dumnezeu, să facem aşadar cu smerenie toate demersurile învăţate, ca El să vină în inima noastră şi să ne umple de lumină, căldură, bucurie şi pace în Duhul Sfânt. Amin.

ierod. Daniel Prode

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Propovaduire (Pastorala, Cahetetica, Omiletica), Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s