Romane ale Indiei moderne, 1930 – 1960, între un american şi o prinţesă indiană

“…Nani era matca, pântecul uriaş născător de opt copii, alături de câteva sarcini pierdute. Avea un păr lung, negru şi lucios care n-a albit niciodată şi un diamant care strălucea pe nasul ei obraznic.”

Moarte la curtea rajahului, Shivani Singh

Maharani din Ranchipur-ul lui Bromfield avea şi ea un păr negru şi lung, care n-a albit niciodată. Citind recenta carte a prinţesei Shivani Singh mi-am amintit nu de „Să ucizi o pasăre cântătoare…”, ci de un alt roman al Indiei moderne, intitulat „Vin ploile” şi publicat în 1937 de scriitorul american Louis Bromfield. Este adevărat că aceste două cărţi nu se aseamănă, ci mai degrabă se completează. În timp ce «Moarte la curtea rajahului» este un roman al Indiei din interior, o Indie care există prin sine şi se apără de agresiunea europeano-britanică şi de modernitatea ei, până când nu-i mai stă în putinţă s-o facă, «Vin ploile» vorbeşte despre o Indie… interculturală cu Europa, dacă i se poate spune aşa.

În India lui Bromfield, rajahul şi maharani din Ranchipur au acceptat şi au cultivat o relaţie şi o colaborare permanentă între administraţia lor şi englezii sau americanii prezenţi în spaţiul pe care îl conduc (cei cu reală valoare umană). Ranchipurul descris în «Vin ploile» este locul unui amestec cultural fructuos. Străinii nu sunt contropitorul, ci un fel de factor de noutate ce se cere asimilat cu înţelepciune şi contribuie la schimbarea în bine a unei ţări vechi de mii de ani. Maharani-ei îi plac în mod deosebit atât tânărul maior Safka, a cărui pregătire de medic s-a desăvârşit în Anglia, cu toate că el însuşi este brahman, cât şi cinicul şi depresivul Tom Ransome, tot aşa cum ea dezvoltă o solidă apreciere pentru mătuşa Phoebe a soţiei pastorului american Smiley şi ştie să colaboreze cu britanica domnişoară MacDaid, sora medicală cea mai iscusită din spitalul construit de maharajah după model european. Cartea este foarte conformă cu motto-ul pe care autorul l-a trecut pe prima ei pagină şi în care el însuşi mărturiseşte că nu îi plac nici englezii, nici ruşii, nici indienii, ci pur şi simplu prietenii săi, oricare le-ar fi naţionalitatea, credinţa religioasă sau culoarea pielii. Vorbim despre un roman care dezvoltă personaje, face un adevărat spectacol şi o adevărată filosofie din ele, reuşind însă să realizeze şi un complet tablou al Indiei momentului (jumătatea deceniului patru al secolului trecut).

Pe de altă parte, «Moarte la curtea rajahului» insistă mai puţin asupra modificărilor pe care personalităţi aparţinând unor culturi diferite le exercită unele asupra celorlalte, părând chiar că denigrează intenţionat acest aspect. În cartea prinţesei Shivani Singh, englezii sunt duşmanul ce a generat în India o degradare lentă. Sau poate doar a ajutat această degradare, fiindcă romanul conţine şi o critică bine argumentată a sistemului de caste şi detaliază fundamentele unei tristeţi adânci legate de pieirea rajahilor şi a modului lor de viaţă.

În ceea ce priveşte scriitura, textul prinţesei aminteşte mult, în anumite privinţe, de „Cvartetul din Alexandria” al lui Lawrence Durrell. Fraza este extrem de plastică, imaginile deosebit de puternice. Chandramahala, apartamentele femeilor, pregătirea meselor, relaţiile dintre familia domnitoare şi cei destinaţi să îi servească, toate caracterizările… totul are calităţi picturale sau de literatură infinit imagistică. În comun cu „Cvartetul din Alexandria”, „Moarte la curtea rajahului” mai are şi forţa de definire a unui oraş, a unei lumi, a unui mod de viaţă. Descrierea îl prinde pe cititor în raţeaua sa şi când ai ieşit din ea nu mai poţi spune că nu cunoşti lumea pe care ai citit-o, chiar dacă faptic n-ai vizitat-o niciodată.

Însă aşa cum „Vin ploile” îţi lasă la despărţire speranţa barierelor rupte între oameni şi a construirii posibile dincolo de orice impediment sau suferinţă, romanul lui Shivani Singh te lasă cu durerea sfârşiturilor inevitabile, cu gustul de cenuşă ce te cuprinde la vederea prăbuşirii unei civillizaţii…

Ioana Tătaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s