Miluiește-mă, Dumnezeule!

„Turn ți-ai închipuit să zidești, o, suflete,

și întăritură să faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale

și de n-ar fi surpat până la pământ

meșteșugurile tale.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fărădelegea

cea înfierbântată a sodomenilor;

iar tu ți-ai aprins focul gheenei

întru care va să arzi, o, suflete.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am,

iată săgețile vrăjmașului

au pătruns sufletul meu și trupul.

Iată rănile și bubele,

și zdruncinăturile strigă

și vătămăturile patimilor mele

cele de voie alese.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Cunoașteți și vedeți

că Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,

înfrânez cugetele și vădesc faptele,

ard păcatele, judec pe orfan

și pe smerit, și pe sărac.

Cuvioasă Maică Marie,

Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întins-ai mâinile tale

Către înduratul Dumnezeu, Marie,

afundată întru adâncul răutăților,

și ți-a întins mână de ajutor cu milostivire,

ca și lui Petru,

căutând cu adevărat întoarcerea ta.

Cuvioasă Maică Marie,

roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu toată osârdia

și cu dragoste, ai alergat către Hristos,

urând calea cea dintâi a păcatului;

și pustiile cele neumblate hrănindu-te,

și poruncile Lui cele dumnezeiești,

curat săvârșind.

Cuvioase Părinte Andrei,

roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Să vedem, să vedem,

o, suflete,

iubirea de oameni a lui Dumnezeu

și a Stăpânului;

pentru aceasta, mai înainte de sfârșit,

să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:

cu rugăciunile lui Andrei,

Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

Treime fără început, nezidită,

nedespărțită Unime,

primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc,

și mă mântuiește pe mine,

cel ce am greșit;

a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea;

ci mă iartă și mă izbăvește

de osânda focului.

Și acum și pururea, și în vecii vecilor, amin.

Preacurată Stăpână,

Născătoare de Dumnezeu,

nădejdea

celor ce aleargă la tine

și limanul celor înviforați,

pe Milostivul și Făcătorul, și Fiul tău,

fă-L îndurat și mie,

cu rugăciunile tale.”

(Fragment din Canonul cel Mare, din Cântarea a doua)

Urmăriți mai jos o frumoasă interpretare a Canonului Sfântului Andrei Criteanul:

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Rugaciune si cult (Liturgica). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Miluiește-mă, Dumnezeule!

  1. Pingback: Miluiește-mă, Dumnezeule! « Invitaţie la Ortodoxie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s