Taina iubirii (2)

Când Îl întâlnim pe Domnul Iisus, totul se schimbă în viața noastră. In noi! Și nu mai putem petrece în lume ca până atunci. Fiindcă, în întâlnirea aceasta – care e darul Lui la căutările noastre – El Însuși ni Se dăruiește și noi Îl trăim; și, trăindu-L, Îl cunoaștem “așa cum e El”. Și nu mai putem trăi fără El. Dar – nici nu vrem să mai trăim fără El. Căci atunci înțelegem că El este chiar viața noastră. Și înțelegem că, fără El, eram morți. Cine s-ar mai întoarce în moarte după ce-a cunoscut Viața? Întâlnirea noastră cu El este chiar învierea sufletului nostru. Numai atunci pricepem noi porunca iubirii. Și dragostea de Domnul Iisus copleșește în noi iubirea față de semenul nostru. Dar n-o anulează, ci o include în ea.

Până când noi nu ajungem să Îl cunoaștem într-o întâlnire personală – în unirea intimă în inima noastră cu El într-o experiere directă – până atunci, noi nu Îl iubim cu adevărat. Fiindcă nu Îl cunoaștem până atunci și nu știm cu adevărat cine e El.

Dar nici pe semenul nostru noi nu îl iubim cu adevărat, decât numai dacă îl întâlnim și îl trăim (dacă ne împărtășim, adică, de viața lui) în Hristos. Abia de atunci putem să-l iubim ca pe noi înșine, ca pe însuși sufletul nostru. Și asta, deoarece, în Hristos, noi îl întâlnim pe aproapele nostru în tainica lui frumusețe interioară. O întalnire nu în vedenie, ci în simțirea comuniunii cu celălalt în Hristos. Însă dragostea pentru Domnul Iisus copleșește în noi dragostea pentru aproapele nostru. Fiindcă pe Domnul, noi Îl iubim din toate puterile noastre. Îl iubim mai mult decât pe noi înșine, căci renunțăm la tot ce avem și la toți, chiar și la noi înșine – de dragul Lui.

Ne întâlnim în Hristos unii cu alții.

Învățăm unii de la alții mereu.

Ne sprijinim unii pe alții.

Creștem unii prin alții.

Și, întru El, rămânem unii în alții.

Cu timpul, ne asemănăm tot mai mult unii altora.

Dar niciodată nu ne identificam unii cu alții.

Noi ne devenim tot mai asemănători unii altora, întrucât ni-L împărtășim reciproc pe Hristos și, de asemenea, ne împărtășim reciproc de viața în Hristos a fiecăruia dintre noi. Devenim tot mai asemănători, dar niciodată – identici. Nu ne anulăm reciproc în Hristos, precum nici El nu ne anulează pe noi întru Sine. Ci: ne întregim unii pe alții în El comunicându-ni-L, pe de o parte, pe Hristos unii altora și, pe de altă parte, comunicându-ne unii altora pe noi înșine, propria noastră viață duhovnicească. “Însușindu-ni-L” pe Hristos prin aproapele nostru, noi Îl recunoaștem ca fiind El, în dumnezeiasca Sa splendoare, atât cât putem noi cuprinde din ea. În același timp, primim întru noi viața aproapelui nostru; și pe acesta îl recunoaștem în identitatea sa personală, unică, inconfundabilă, irepetabilă. Ne împărtășim de Hristos unii prin alții. Și, în același timp, ne împărtășim unii de ațtii în Hristos. Iar aceasta este: taina iubirii după  poruncă.

Vedeți și:

Taina iubirii (1)

Taina iubirii (3)

Dianora Ioana

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Taina iubirii (2)

  1. Pingback: Taina iubirii (3) « CUVÂNT ORTODOX

  2. Pingback: Taina iubirii (1) « CUVÂNT ORTODOX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s