Răutatea din noi

Domnul nostru Iisus Hristos ne lămurește ce este răutatea când spune: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om. […] Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, iar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.” (Matei, 15; 11, 17-20)

Din inima noastră ies toate cele ale noastre: faptele noastre sunt manifestările celor ascunse în inima noastră. Omul ale cărui fapte sunt bune își lucrează în acte virtuțile sădite în inimă; tot așa și cel ale cărui fapte sunt rele: el scoate la iveală patimile încuibate în inima sa.

Inima omului este țarina despre care vorbește Mântuitorul în pilda Semănătorului. Dumnezeu seamănă Cuvântul Său în inimile noastre, spre nașterea omului lăuntric întru Hristos și spre mântuirea sa prin lucrarea talantului încredințat sau cultivarea seminței divine oferite nouă în dar. Omul, înzestrat cu libertatea de a alege, își poate face inima țarină primitoare a Cuvântului dumnezeiesc dacă vrea. Dacă, însă, nu vrea să primească lucrarea lui Dumnezeu în inima sa, omul e liber să aleagă refuzul față de darul seminței dumnezeiești și să-și închidă inima înaintea Semănătorului, adăugându-se celor nu puțini care nu vor să aibă urechi de auzit și își astupă auzul la rostirea Cuvântului.

Când omul primește Cuvântul în inima sa, el însuși devine – după putere și cu ajutorul lui Dumnezeu – țarină roditoare întru virtuțile care-l apropie de Dumnezeu până la comuniunea cu El.

Însă când omul se împotrivește Cuvântului, el se rupe de Dumnezeu și în inima lui se lucrează cele ale vrăjmașului care se face stăpân pe inima sa.

Gândurile inimii (simțirile ei) nu sunt gânduri simple, așa cum apar gândurile în mintea omului, ci sunt gânduri cu care omul s-a învoit, le-a dat consimțământul și le-a primit în inimă, făcându-le ale lui.

Gândurile simple ne trec prin minte ca păsările pe cer. Ele nu-și pot face cuib în inima noastră decât dacă noi înșine le îngăduim. Nu suntem vinovați de gândurile rele care ne trec prin minte, ele fiind stoluri de păsări trimise spre mintea noastră de către vrăjmaș. Dar suntem vinovați de gândurile rele din inima noastră, de pornirile rele ce se află în ea ca urmare a faptului că ne-am învoit cu gândurile de la cel rău. Gândurile trec din minte în inimă prin acordul nostru de voință. Cât timp un gând stăruie numai la nivelul minții, el poate fi îndepărtat relativ ușor prin refuzul nostru de a-l primi și prin rugăciune. Dacă observ că se apropie de mine un gând nepotrivit, mă opun lui și nu îi dau voie să intre în inima mea, dar, în același timp, mă rog la Domnul Puterilor să nu mă lase să cad în ispita pe care mi-o întinde gândul cel rău. Dacă mă lupt de unul singur cu gândul cel rău, nu îl pot birui. Dacă doar mă rog lui Dumnezeu să îl îndepărteze de la mine, dar eu însumi nu mă împortivesc gândului celui rău, iarăși nu îl pot birui, căci rugăciunea mea nu e sinceră și eu, în realitate, am și pactizat cu gândul de care mă vait, iar Dumnezeu nu Se opune alegerii inimii mele.

Un adânc cuvânt al Sfinților Părinți spune: “Dumnezeu nu Se impune, El Se oferă…”  El șade la ușa inimii noastre și așteaptă smerit ca noi să-I primim oferta de Viață și de Iubire. Viața lui Dumnezeu dă viață sufletului nostru și ne face cu adevărat fericiți, numai să vrem.

Răutatea inimii este urmarea refuzului nostru de a primi oferta de iubire a lui Dumnezeu și a acordului nostru de voință cu momeala imbiată nouă de cel viclean.

Oricât ne-am lamenta noi că oameni suntem și oricât am pune în seama slăbiciunii firii noastre căzute patimile la care ne dedăm și păcatele pe care le săvârșim cu prea mare ușurință adeseori spre bucuria vrăjmașului, nu-i nici diavolul vinovat că noi înșine voim să facem după gândul adus de el, nu-i nici semenul nostru de vină că ne-ar fi provocat cu ceva și nimic nu ne îndreptățește să greșim față de neasemuita iubire a lui Dumnezeu pentru noi și să ne despărțim de El întorcându-I spatele și îmbrățișând răul.

Motivația reală a răutății din noi este acordul nostru de voință cu gândul venit din întuneric și consimțământul nostru de a ne purta cu răutate și de a deveni noi înșine răi.

Dianora Ioana

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s