David din “Agonie şi extaz”, de Irving Stone – Un uriaş protector al palatului Signoriei

“Tot ce tatăl meu a sperat să înfăptuiască pentru Florenţa este cuprins în David al tău!..

Contessina Ridolfi de Medici”

Multă vreme n-am ştiut că «Michelangelo» este un prenume. Câtă lume îl cunoaşte pe sculptorul lui Moise ca «Buonarroti Simoni»? Nimeni în afară de istoricii de artă. El este pur şi simplu Michelangelo, aşa cum Anna de Austria era, în scrisorile neoficiale dar şi în cele oficiale trimise oamenilor (conform cel puţin lui Alexandre Dumas) pur şi simplu «Anna». De ce? Fiindcă erau unici. E greu să te referi la un al doilea Michelangelo pe pământ, la fel cum e destul de greu să găseşti o a doua Anna şi cum este destul de uşor să identifici mulţi, suficient de mulţi Ridolfi, chiar dacă nu tocmai de Medici.

Comanda lui Michelangelo pentru David a venit de la gonfalonierul Soderini în anul 1501. Sculptorul lucra la acea vreme pentru Siena, iar Florenţa (mai precis Breasla Lânarilor din Florenţa) nu a vrut ca Italia să considere că oraşul nu ştie să-şi preţuiască îndeajuns artiştii. Michelangelo a primit aşadar dreptul să învie coloana Duccio, un bloc de marmură venit de la Carrara cu multă vreme în urmă, de vreo 6 metri înălţime, din care iniţial Duccio trebuia să sculpteze un Hercule. Ca să-şi uşureze munca, acesta poruncise ca piatra să fie cioplită în linii mari în carieră, aşa că ea ajunsese la Florenţa «stricată» de nepricepute dălţi.

În marmura aceea, Michelangelo a început să caute «cea mai deplină realizare a bărbăţiei văzută de omenire până atunci», în persoana unui David, aflat la trecerea dintre adolescenţă şi maturitate, cu ezitarea şi îndoiala dinainte de înfruntarea sa cu Goliat. La început a ezitat el însuşi. Schiţele preliminare conţineau, după propriile cuvinte ale sculptorului, doi David: unul de după izbândă, cu oribilul Goliat la picioare, şi un altul întruchipat înaintea loviturii finale, cu piatra în mână, gata să dea lupta necesară. «Care era atunci cel mai semnificativ David? Când a devenit David un uriaş mai uriaş decât Goliat? După ce l-a omorât, sau în clipa în care s-a hotărât să încerce? Oare nu cumva hotărârea era mai de preţ decât fapta însăşi?»

Michelangelo era cuprins din copilărie de febra tăierii în marmură ca de un pojar. Nu-şi dorea să facă altceva, nu-şi dorea să fie altceva. Nu-şi dorea să picteze, deşi se pricepea minunat la asta şi deşi «patricianul» Leonardo Da Vinci era cu el într-o neîntreruptă polemică din cauza faptului că acesta vedea sculptura ca pe un simplu pietrărit, o artă nedemnă de acest nume. Michelangelo trata piatra ca pe o «carne» din care urmau să apară siluete umane, la fel ca în zilele Facerii. Pe David îl privea ca pe o siluetă enorm de cuprinzătoare, într-o infinită simplitate a compoziţiei. Lucra câte douăzeci de ore pe zi, fără să-şi scoată hainele sau ghetele timp de săptămâni întregi, şi când, în cele din urmă le scotea, acestea ieşeau împreună cu un rând de piele.

După doi ani de lucru, întrerupt de diverse alte comenzi pe care fusese nevoit să le accepte, împotriva voinţei lui, ajunse în cele din urmă la chipul lui David, ce trebuia să dea o impresie de iluminare izvorâtă nu numai dinlăuntru, ci şi din tot ce iradia în jurul subiectului lui. Pentru ochi şi nări sculptorul a folosit un sfredel; pentru sprâncene – o daltă mică. Îşi dădu cea mai mare osteneală la cutele frunţii, la buzele puţin întredeschise… Iar rezultatul a fost un David ce tremura de tulburare, «cu vinele gâtului încordate, cu capul întors mult spre Goliat, încredinţat că a trăi înseamnă deopotrivă a lupta».

În iarna anului 1504, David fu condus spre locul pe care Michelangelo însuşi îl dorea pentru acesta, în faţa palatului Signoriei florentine. Iar florentinii făceau de-acum parte din el: fiecare din acei oameni aflaţi la picioarele statuii, cu ochii îndreptaţi în sus, spre ochii lui David; iar el, sculptorul, făcea parte din ei.

Ioana Tataru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s