Profesiunea doamnei Warren – o piesă “neplăcută”, la Teatrul Mic

“Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume…”

George Bernard Shaw

 Poate tocmai ăsta-i motivul din care «Profesiunea doamnei Warren» este, în cele din urmă, o comedie. Bernard Shaw alege să spună cele mai profunde şi mai tăioase adevăruri sub formă de glumă. Sau le spune pur şi simplu, şi toată lumea le percepe ca pe-o excelentă glumă.

Piesa prezintă, pe lângă problema prostituţiei şi a emancipării femeii la sfârşitul secolului 19, confruntarea dintre voinţele a două doamne, din generaţii diferite, cu acelaşi sânge şi acelaşi temperament ferm, Vivian şi Katherine Warren. În întruchiparea Maiei Morgenstern şi a Ilincăi Manolache, pentru a ne referi numai la două dintre impresionantele nume din distribuţia dramatizării de la Teatrul Mic, personajele exprimă mai convingător ca oricând înainte poate încleştarea dintre două lumi, una pe cale de a apune, cu viciile ei hotărât denunţate de autor, şi cealaltă pe cale de a se naşte, cu alte vicii, ce urmau a fi subliniate de alţi ironişti în viitor.

Nu pare de mirare faptul că piesa a fost interzisă în Marea Britanie timp de treizeci de ani după publicare şi că actorii au fost arestaţi după prima reprezentaţie. Parte din seria «Plays Unpleasant», alături de Widowers` Houses şi The Philanderer, Mrs Warren`s Profession are darul de a tulbura răni ascunse în ţesutul umanităţii momentului apariţiei sale.

Până şi Vivie, o fiinţă preocupată strict de evoluţia ei sufletească şi intelectuală şi de independenţa ei materială, absolventă de matematici la Cambridge, refuză să îşi mai vadă mama în momentul în care află că prospera afacere cu bordeluri pe care aceasta o conducea, şi care-i asigurase Vivianei creşterea şi educaţia, continua să existe şi să-i aducă venituri enorme. Dacă tânăra este dispusă să accepte că în trecut cândva nevoia a silit-o pe Kitty să practice o astfel de meserie, ea arată mult mai puţină deschidere faţă de argumentul recent al mamei ei, care susţine că are pur şi simplu nevoie să muncească, să administreze elegantele (dacă se pot numi astfel) case de toleranţă pe care le deţinea, în asociaţie cu Sir George Crofts, în marile capitale ale Europei.

Vivian este ea însăşi un fel de timpuriu «workaholic», dar asta n-o împiedică să fie dezgustată de implicaţiile morale (sau poate pur şi simplu omenesc de bun simţ) ale prostituţiei ca industrie. Era poate scopul lui Bernard Shaw, la data scrierii piesei, să denunţe această tară a societăţii în care trăia (era limpede că blama publicul pentru practica respectivă, şi nu pe prostituate înseşi) în timp ce exalta tipul femeii independente, hotărâte să trăiască prin instrumentele propriei minţi.

În distribuţia pusă în scenă de Teatrul Mic, confruntarea de voinţe dintre Kitty şi Vivie este, cum spuneam mai sus, excelent reprezentată şi susţinută. Maia Morgenstern domină scena, cu vocea ei ce trece cu dezinvoltură dintr-un impunător contralto într-un delicat sopran, şi cu jocul incredibil de natural şi convingător (aşa cum afirma undeva un cronicar, «este limpede că doamna Morgenstern se simte în largul ei în acest rol») însă domnişoara Manolache oferă o replică pe măsură, demnă de o elevă a lui Adrian Pintea, pe când ceilalţi membri ai echipei susţin cu forţă expresivitatea partiturilor. Costumele sunt de o strălucire fără ostentaţie, dar culoarea lor îmblânzeşte adesea tăişul afirmaţiilor şi al subiectelor supuse analizei spectatorilor, în aceeaşi măsură ca şi decorurile, lipsite de complicaţii şi exagerări inutile, care însă respectă indicaţiile autorului şi, nu chiar în ultimul rând, par relativ simplu de manipulat în antracte.

Ieşind de la Opera din Timişoara, după spectacol, am auzit o tânără în spatele meu, povestind cuiva la telefon : «E frumos, ce să spun… nu sunt nici super-încântată, dar nici dezamăgită». Exprima destul de bine propriile mele sentimente, fiindcă şi eu mă aşteptam cumva la ceva mai mult de la un text scris de unul din ironiştii mei preferaţi. Dar probabil el a contat mai curând pe imediateţea temelor şi pe şocul pe care avea să-l provoace oricum publicului. Este sigur totuşi că jocul actorilor trupei Teatrului Mic a fost minunat.

Ioana Tataru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s