Urmările faptelor noastre

Nu poţi clădi nimic trainic pe temeiul nefericirii celui de lângă tine. Suferinţa pe care-o provoci are efect de bumerang.

Faptele noastre se întorc toate la noi. Dăm mereu vina pe Dumnezeu pentru necazurile noastre, uitând că El a spus: “Ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, aceea faceţi şi voi lor”.

“Cine seamănă vânt culege furtună!” spune înţelepciunea acestui popor. Şi, iarăşi, zice: “nicio faptă fără plată”. Dar nu plata ne ajunge pe noi, ci consecinţele faptelor noastre. Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni, ci noi suportăm totdeauna urmările celor ce le-am făcut. “Furtuna” pe care-o culegem e fructul “vântului” semănat de noi. Acesta învrăjbeşte stihiile, stârnind toate împotriva noastră,iar noi ne aflăm în mijocul celor ce le-am provocat. “Răsplata” nu e propriu-zis răsplată, ci e consecinţa faptelor noastre, fie acestea şi numai cu gândul, fiindcă şi gândul inimii esteo faptă bună sau rea, rod al dragostei noastre sau al răutăţii din noi.

Trecerea noastră prin lume lasă o urmă adâncă în ea. Amprenta personalităţii noastre se imprimă, ca într-o bucată de ceară moale, în lumea aceasta, în care trăim. Chiar dacă faptele noastre văzute nu fac rău nimănui, noi, adeseori, rănim grav cu gândurile inimii noastre. Poate că rănile ce le pricinuim se vindecă, rămân însă cicatrici pe care numai Dumnezeu le poate şterge cu totul însă este nevoie să facem o pocăinţă fierbinte.

Urmările faptelor noastre se întind pe câteva generaţii (nouă neamuri) de la noi mai departe, căci “părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”. De aceea, urmaşii noştri îndură necazuri a căror provenienţă nu o pricep. Temelia lor a fost pusă cu mult timp în urmă de alegeri greşite în neam, care au provocat, peste timp, întâmplările. Cine aruncă în sus cu nisip nu poate aştepta decât ca el să îi cadă în cap. Lui sau urmaşilor lui.

Fă binele şi-l vei afla înmulţit. Dacă faci răul, te va ajunge din urmă necazul pe care l-ai provocat.

Nu judeca, să nu fii judecat! Nu fă răul, să nu ai parte de el!

Cel mai mare duşman al nostru suntem noi înşine. Nimeni nu ne poate face atâta rău cât ne facem singuri cu răutatea din noi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s