Din lume, m-am întors în timpul…

Din lume, m-am întors în timpul blagoslovit, în care ești
Stăpânul dulce, blândul Mire al casei mele cu ferești…
Cât am umblat orbit în viață, întunecat și înrăit,
În timpul cheltuit zadarnic, talantul l-am nimicnicit.

***

Căsuța mea cu geamuri sparte și zăbrelite cu năluci
Nici n-am știut ce mult încape când Însuți întru ea Te-aduci.
Stăpâne, iartă-mă, nevrednic am petrecut în lume eu,
C-am răstignit în mii de rânduri pe Domnul meu și Dumnezeu.

***

Cad la piciorul Crucii Tale și plâng amar, cu dor nespus –
Mi-e inimii atâta jale: nu pot trăi fără Iisus…
Cât n-am știut, credeam că-s vie… Te-ai îndurat și, din mormânt,
Călătorindu-Te în moarte, ai scos puținul meu pământ.

***

Și viață dându-mi întru Tine, și, cu Lumina Ta de Sus
Deretecându-mi Tu odaia, am cunoscut că-n lume nu-s
Comori de-ajuns, să poată umple cu toată avuția lor
Golul adânc din mine însămi și-al inimi-mi, de Tine, dor.

***

Azi, toată bogăția lumii, am lepădat-o precum știi,
Pentru ca-n tainița strâmtorii din pieptul meu, Stăpân să-mi fii
Și, din palatul cu mărire deșartă amăgit, să-mi faci
Sărmană iesle-n care, Doamne, cu veșnicia să mă-mbraci.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Din lume, m-am întors în timpul…

  1. SUPERB!

    Multumim soră Dianora Ioana.

    Siluan Popescu

  2. Mariana Berinde zice:

    Multumesc mult sora Dianora Ioana.Mi-ati luminat ziua si sufletul cu aceste versuri ca o Rugaciune.Laudat sa fie Iisus Hristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s