Galerii de arta din Cluj: Galeria DANEL

Orasul Cluj, vechea cetate de pe Somes, acum, mai ales, cetate culturala, si-a pierdut cea mai mare sala de expozitii de arta, un adevarat complex, prin legile post 1989 privind retrocedarile proprietatilor. Avand o obste mare de plasticieni creatori activi, dar si un liceu de arte plastice, o universitate de arta, pictori amatori, cluburi de pictura de tot felul, initiativa privata a reactionat si au aparut galeriile particulare de arta. Chiar marile supermagazine au cate un departament cu materiale de pictura sau cu tablouri expuse spre vanzare.

Galeria Danel, situata aproape de piata mare a Clujului, in fostul cartier evreiesc, (fost ghetto in perioada cedarii Ardealului 1940-1944, martor al suferintelor si dramelor stiute si nestiute din acea perioada), are un specific, o atractivitate care o deosebeste de celelalte

galerii. Este omul Danel, care este marca acestei galerii. Ramar de profesie, a simtit mersul vremurilor, si, cu pasi marunti, de la un an la altul, a progresat – de la atelirul de inramat, la magazin de culori, iar apoi la o extindere cu expunerea spre vanzare a creatiei artistice. Acum  a amenajat un spatiu pentru expozitii de arta moderna, elegant, cu un pian, cu o ambianta eleganta de mobila stil, generos ca dimensiuni si luminos. Alaturi, o frumoasa colectie de tablouri a scolii clujene de pictura, cu preferinte pentru peisaje urbane inspirate de ambianta citadina a Clujului. In subsol, este cel mai bun atelier de inramat : curat, bine organizat, profesionist. Iar magazinul de materiale ofera nu numai culori de pictura de la toate marile firme europene sau romanesti, dar si pigmenti, pensule, panze, hartii, cartoane, suporturi pentru pictura icoanelor pe lemn sau sticla, grunduri, lianti pentru toate tehnicile artistice, verniuri, culori pentru copii, reviste de arta… Despre varietatea ofertei, va pot spune ca numai pentru foita de aur necesara fondurilor icoanelor, exista o mare varietate de nuante: aurii, argintii, de diferite grosimi sau texturi.

Domnul Danel este prezent alaturi de artisti la expozitii, sponsorizeaza tineri, copii

talentati… Adica, pasiunea pentru frumos l-a prins, este fericit, bucuros ca mai poate da de lucru inca la 4-5 persoane, din propria lui familie, ca este util si apreciat de clientii ”complexului” pe care-l gestioneaza. Desigur, spatiul este inchiriat, frumos si fiecare zi, plina de munca, de calcule, griji legate de furnizori, de comenzi implinite la timp.

In sala de expozitii, erau expuse lucrarile profesorilor liceului de arte plastice din Cluj. In luna mai, in fiecare an, liceul de arta clujean organizeaza un festival ”Ladea” (sculptor mare si un foarte bun pedagog), multe expozitii, toate cu scopul promovarii educatiei

artistice-plastice si al mentinerii idealului artistic ca optiune de viata pentru tinerii talentati.

Expun urmatorii artisti: Raul Berchez, Radu Bimbea, Radu Cotisel, Hermina Csata, Mariana Elas, Corina Fulger, Sanda Istratescu, Koncz-Munich Judith, Maria Matean, Gheorghe Olaru, Cristian Porumb, Maria Reichert-Sarbu, Marcel Adrian Tosa, Cornelia Trocaru, Lucian Tintaru, Vitz Tunde, Gavrila Zmicala. Imaginile le prezinta creatia, optiunea fiecarui artist ca parte armonica a unui grup active, in evolutie, generos prin vocatia didactica si sensibilitatea talentului cu care Dumnezeu i-a daruit. Fie ca impresionanta lucrare a lui Raul Berchez (o imagine metaforica cu un covor rosu, festiv, strajuit de o ambianta verticala de cale ferata cu macaze si schimbari posibile de

directie, tensionate, reci ) sa exprime forta unei optiuni de constiinta, de responsabilitate, a unui intreg grup de oameni valorosi, capabili de bine si constructie in sufletele elevilor lor, in sufletele oamenilor pentru care picteaza, sculpteaza, fac ceramica, tapiserie, grafica sau creatie arhitecturala.

Felicitari si aprecieri pentru expozitie artistilor si galeristului Danel care le-a oferit cu generozitate spatiul.

 

                                                                                                                                                   Margareta Catrinu, 26 iulie 2012

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Galerii de arta din Cluj: Galeria DANEL

  1. Pingback: Articole din presa | Galeria de Arta Danel

  2. Pingback: Articole din presa | Galeria de Artă Danel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s