Rugăciune

Din grindina ce cade ropot, rănind sărmanele grădini,

Cât am trimis în lume însămi cu feluritele-mi de vini?

Dintre furtunile ce astăzi răpun copacii seculari,

Câte-am pornit din adâncimea a melei peşteri de tâlhari?

***

Când ard pădurile întinse, de seceta ce le-a cuprins,

Câte scântei pornite, oare, din răutatea-mi, le-a aprins?

Când crugul Cerului, anume, cu vuiet mare s-a deschis

Şi toată apa din înalturi asupra lumii ai trimis,

 ***

Câte peceţi am rupt eu însămi, câte zăvoare oare-am tras,

Pricinuind furia apei răzbunătorului talaz?

Când vin lăcuste fără număr şi infanterii de omizi,

Din răutatea mea, sunt câte?… Când ale lumii cărămizi

***

Se surpă, năruind pământul ca pe-un castel de cărţi de joc,

Eu, pe nisip, neghioabe case, câte-adunat-am la un loc

Şi-am ridicat semeţe-n aer şi fără a le-ntemeia

Pe Piatră,-ncât orice suflare de vânt să poată să le ia?

***

Când măruntaiele-i bolnave pământu-n lavă-l clocotesc

Şi, răbufnind la suprafaţă, tot ce ating în drum topesc,

Când seceta ucide rodul, când vite cad ca de-un blestem,

Când boli grozave cuprind oameni şi, de dureri grozave, gem,

***

Câte motive-am dat anume cu răutatea mea, mereu,

Ca de la noi să-ntoarcă faţa-I Preamilostivul Dumnezeu?

Mă-nfricoşez şi mi-e ruşine, şi cad cu faţa la pământ:

De câte ori rănit-am, oare, şi-am alungat eu Duhul Sfânt?

***

El a venit, să ne sfinţească – trimis de Tine, cum ai zis

Când, înălţându-Te la Tatăl, Mângâietorul ne-ai promis,

Ca, întru El, să stai de strajă, cu Tatăl, Insuţi printre noi

Ducând pe umeri-Ţi, de veacuri, Crucea Iubirii de altoi.

***

Iar eu, cu răutatea-mi hâdă, mereu, mereu, Te izgonesc

Şi ce durere: ca şi mine, atâţia alţii se găsesc!…

O, dă-ne sfânta-nţelepciune a pocăinţei! Negreşit

Că lacrimile ei umile, abia ivite – le-ai primit

***

Şi-n apa lor curăţitoare, păcatul lumii, l-ai spălat…

Dar câte lacrimi de căinţă, oare, s-au plâns cu-adevărat?

Pun, astăzi, îninte-Ţi, Doamne, pe-ai Tăi iubiţi din văgăuni:

Pentru iubirea Ta, Stăpâne, şi-a lor smerite rugăciuni,

***

Îngăduie-ne înc-o vreme şi, darul sfintei pocăinţi,

Să-l pui în inimi tuturora, cu ale ei dureri fierbinţi.

Şi, de lăsa-ne-vom de rele şi-adâncul nu ne va-nghiţi,

Poate, aflându-Ţi chipul tainic, urmându-Te, ne vom iubi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rugăciune

  1. Mariana Berinde zice:

    Multumesc mult Cuvint Ortodox si d-voastra Dianora Ioana pentru frumoasa Rugaciune.Dumnezeu sa va ocroteasca! Cu prietenie Mariana Berinde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s