Dar sărman

Măicuţă Preacurată, primeşte ruga mea

Ca pe a celui care nimic nu a făcut

Din câte Domnul Slavei i-a dat şi-ar fi putut

S-aducă rod seminţei din floarea ce purta.

***

Mă iartă, sunt doar ciobul din vasul unui lut

Ce fuse de Olarul cu dragoste lucrat

Şi-apoi, spre lămurire, în focuri încercat,

S-adune în strâmtoarea-i comori cât a-ncăput.

***

Nu am mărgăritare în vas; şi-n curtea mea,

Pustiul stăpâneşte în tina care sunt:

Atâta sărăcie-i şi-mpuţinat pământ,

Că mă cutremur, Maică, văzându-mă aşa.

***

Cu câtă bucurie te-ntâmpină acum

Fecioarele-nţelepte cu candele arzând

Şi-ţi împlinesc alaiul de floare, bucurând

Pe Domnul cu podoaba din inimă… În drum,

***

Afla-vei, Preacurată, un ciob netrebnicit

Pe care-l calcă toate urgiile sub paşi –

Apleacă-te spre dânsul şi-n tină să nu-l laşi:

Ţi-aduc într-însul lacrimi din schitu-mi năruit.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s