Şi-ai răsărit, Iisuse…

Şi-ai răsărit, Iisuse, ca soarele pe stânci,

Până-n străfundul văii prăpăstiei adânci

Din inima-mi de piatră, Lumina-Ti s-o trimiţi

Şi-n raza ei, tenebrele nopţii, să-mi înghiţi.

 ***

Aflat-ai întru mine hăţişuri şi lieni,

Şi mlaştini nesecate, sălbatice poieni

Fără cărări spre ziuă… şi, prin mărăciniş,

Mulţime de reptile şi mult păienjeniş.

 ***

Aflat-ai stricăciune şi fiare-ascunse-n lut,

Pândind, să-mi curme gândul de Tine început –

Mai înainte încă de-a şti că Te iubesc,

Poftindu-mă: ţărânii să mă făgăduiesc.

***

Eu n-am ştiut că-i ziuă deasupră-mi de hăţiş

Până când întru sine-mi croit-ai luminiş

Şi-n el, Iisuse Doamne, Tu stând, ai luminat,

Şi-n raza slavei Tale, atunci m-am fost aflat.

 ***

Ce întuneric sumbru în mine am văzut

Şi câtă neputinţă în omul meu de lut!

Ce patimi colcăinde, ce şerpi încolăciţi

Şi ochii minţii mele – zăbavnici şi smintiţi.

 ***

Mi-era aşa de jale de tot ce am găsit,

Că viaţa mi-o trăisem, fără să ştiu, greşit –

Şi-am plâns cu-amar într-una, de gândul ne-mpăcat

C-atâta murdărie în mine-am adunat.

***

Pe creştet, mâna-Ţi sfântă mi-ai coborât divin

Şi m-ai cuprins cu dânsa, de Tine să mă ţin…

Şi-alături de mine, deretecând mereu,

Ai scos afară noaptea ce adunasem eu.

 ***

Ai pus apoi in taină, din sfinte visterii,

Comori nepreţuite-n adâncul inimii

Şi-mpodobind-o astfel în haina nunţii ei,

Palat făcut-ai, Doamne, în strâmtul meu bordei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s