Uneori, mi-e greu, Iisuse…

Uneori, mi-e greu, Iisuse, şi-i amară jalea mea,

Care îmi apasă pieptul şi îmi frânge inima:

Că nu ştiu încotro, Doamne, punând pasul, să apuc

Şi-ntr-a nopţii mele neguri, eu povara abia-mi duc.

***

Ştiu că Însuţi îmi duci crucea când eu nu pot să păşesc

Şi mă duci cu tot cu dânsa când puterile-mi sleiesc,

Ştiu că nu mă laşi sărmană şi că nu m-ai părăsit

Când mi-e gângav pasul tinei şi pământul, gârbovit.

***

Ştiu că n-ai uitat de mine, ştiu că mă veghezi mereu;

Cu atât mai tare pasul mi-l păzeşti, cu cât mi-e greu –

Şi, când inima-mi zdrobită plânge lacrimi sângerii,

Greutatea trudei mele vrând s-o duci, în piept îmi vii.

***

Dacă n-ai purta în pieptu-Ţi Tu durerea ce o port,

Clătinându-mă ca frunza, m-aş fi smuls dintr-al meu cort –

Dar: fiindu-mi Stâncă-n valuri, întru Tine mă împlânt

Şi, deşi mi-e greu, Iisuse, mult mă bucură că sunt.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s