Zăcea în glod…

Zăcea în glod… o zdreanţă în drum de lepădat:

Cu inima zdrobită, că-ntr-însa n-a păstrat

Nimic din ce puseseşi, în lume s-o trimiţi,

Pe drumul Vieţii, unde veniseşi s-o inviţi.

 ***

O oală smălţuită fusese, de pământ,

În care încăpuseşi, din Darul Tău cel Sfânt,

Comori nepreţuite – în lutul ei sărman…

Le prăpădise toate, trecându-şi timpu-n van.

***

Şi furii se grăbiră să strice ce-a rămas:

Din biata mea ulcică, doar ciobul unui vas –

Zăcea însângerată o inimă de lut

În praful tinei… Oare, ce mult Te-o fi durut!

 ***

Un om făcuseşi, Doamne, din ţărână luat;

Ţinându-l blând în palme, asupră-i ai suflat

Din Duhul Tău, suflare, ca viaţă să îi dai

Şi, întru el, Tu Insuţi, cu dragoste, să stai.

***

Acum, căzut e-n cale şi-i prăduit de furi…

Apleacă-Te spre dânsul cu milă; să Te-nduri

De rănile-i grozave, de sufletu-i zdrobit,

Că-n strâmtorare, încă-i de nimeni miluit.

 ***

Dar Tu, punându-l, Doamne, pe umărul Tău iar,

Din moarte, mântuieşte-l cu-al milei Tale dar –

Şi, bucurie-n Ceruri de dânsul când va fi,

Cu slaba lui putere – ce mult Te va iubi!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Poezie religioasa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s