Nichifor Crainic – “Nostalgia paradisului”

Nostalgia paradisuluiAuzim din ce în ce mai des formule precum “Vai de capul ei, generația de astăzi!” ori “O să vedem noi cine-o să mai ducă țara asta la liman”. Mulți condamnă, și mai mulți se așază într-o atitudine defetistă, fals contemplativă și, parcă surghiuniți în fața propriului destin, își afișează neputința. Ridicolul unor asemenea situații se leagă și de alte aspecte: astfel de vorbe (și multe altele!) aruncate la obidă, precum cele tocmai amintite, pot foarte bine ieși din gura unor persoane relativ apte de muncă, dar care amână de pe-o zi pe alta orice efort pentru îmbunătățirea propriilor condiții. Invariabil, vina e aruncată pe ideea de modernitate! Și încep să se nască șiruri de echivalențe surprinzătoare: modernitate, decadență, viață irosită, lipsa speranței etc. Cei doi termeni – tradiție / modernitate -, așezați față în față, par a-și disputa partida pe mai multe generații. Fiecare se simte îndrituit să ridice piatra de jos, din ce în ce mai puțini demonstrează cuviința răbdării și totul se redefinește în perechi antitetice, de parcă întreaga fire s-ar afla în război.

Nu vreau să fiu înțeles greșit: e drept, direct spus – lumea parcă a luat-o razna! Omul nu se mai ghidează după concepte, nu mai are principii, ci își armonizează toate activitățile de peste zi în funcție de zeul suprem: banul. Deși, evident, afirmațiile de până acum s-ar putea auto-institui în dezbateri mai întinse, eventual într-o carte, le-am considerat necesare pentru a formula un status pentru societatea contemporană: omul nu mai are proprietatea cuvintelor. Deși își cunoaște propria referențialitate, limbajul nu mai întrupează acel discurs iconic al Logosului. A intrat pe mâna unui om secularizat, în parte desacralizat, prea puțin interesat de asemănarea cu Dumnezeu. Evenimentele majore din viața sa sunt mai degrabă transformate în gesturi de un ritual necunoscut, ale cărui legi sunt preschimbate în funcție de comunitățile mici, independente.

Evident, nici modernitatea, nici tradiția nu sunt în sine periculoase. Nu i-am înțeles niciodată pe profesorii (în special de limba și literatura română) care trag cu tot dinadinsul balanța către modernitate. De altfel, cele două direcții majore din cultura română, de la începutul secolului douăzeci, au avut propria lor istorie, propria lor dezvoltare… și s-au definit complementar! Ce reprezintă modernitatea? Ce înțelegem prin tradiție? Ei bine, in extenso, orice curent cultural e modern față de cele anterioare, prin însuși caracterul de noutate pe care îl prezintă. Astfel, Renașterea este modernă față de Evul Mediu, după cum romantismul ar putea fi față de clasicism. Însă despre modernitate se vor fi învățat destul de multe în anii de școală. Ceea ce trebuie reținut se leagă de viziunea lui Vico (corsi e ricorsi). Totuși, sunt câteva aspecte care fac parte din ființa noastră, elemente identitare ce nu pot fi șterse, cu ajutorul cărora putem stabili apartenența la propriul neam.

Materialul de față își propune de fapt să realizeze o micro-cronică la un volum cu totul special, o carte realmente de o importanță covârșitoare, la apariția căreia au concurat editurile Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni și Babel. “Nostalgia paradisului” rămâne cartea de căpătâi a lui Nichifor Crainic, unul dintre puținii contestatari ai direcției moderniste impuse de Eugen Lovinescu. Încă de prin 1929, Nichifor Crainic afirma răspicat rolul tradiției, păstrarea valorilor strămoșești: “Moștenim un pământ răsăritean, moștenim părinți creștini – soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. O cultură proprie nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiții ale pământului și ale duhului nostru. Occidentalizarea înseamnă negarea orientalismului nostru, nihilismul europenizant înseamnă negarea posibilităților noastre creatoare. […] Ce însemnează tradiție? În raport cu istoria românească tradiția noastră eternă își are sediul în popor și în expresia lui multiplă care e cultura populară ca produs etnic. Ea stă într-un anume fel de a poetiza, într-un anume fel de a plasticiza, într-un anume fel de a cânta, într-un anume fel de a filozofa, într-o anume atitudine față de natură și față de Dumnezeu.” Toate acestea vor fi însă magistral explicate și dezvoltate în “Nostalgia paradisului.”

Personalitatea lui Nichifor Crainic este deosebit de complexă. Nu are sens să refacem în acest spațiu o fișă bio-bibliografică a acestuia. Totuși, nu avem cum merge mai departe fără a aminti că este persoana care a introdus pentru prima dată preocupări sistematizate de teologie mistică, propunând o disciplină de sine stătătoare în cadrul Facultății de Teologie din București.

Ediția cărții pe care o avem în vedere beneficiază de cuvintele introductive ale lui Dumitru Stăniloae, un titan al ortodoxiei mondiale. Acesta sublinia rolul extraordinar pe care l-a jucat această lucrare în eforturile depuse de autor în a recupera o serie importantă a intelectualilor ce se afundaseră în epocă printre teoriile / atitudinile la modă. Teologia expusă are un caracter viu, în centrul său situându-se însăși figura lui Iisus Hristos. Nichifor Crainic explică caracterul trinitar al doctrinei răsăritene, subliniind câteva adevăruri de nezdruncinat. Printre acestea, se numără și faptul că în tradiția ortodoxă, spre deosebire de catolicism, harul este necreat, izvorând din ființa dumnezeiască, aspect ce mai degrabă a fost trecut cu vederea, însă reafirmat odată cu învățăturile Sfântului Grigorie Palama. Lucrarea urmărește două aspecte: urcarea sufletului pe treptele ortodoxiei până la unirea mistică cu Dumnezeu, apoi zugrăvește maiestuoasa viziune pancosmică a întregii existențe. În prefață, Dumitru Stăniloae arăta că “armonia primordială a lumii cu Dumnezeu este paradisul de la început, pe care l-am pierdut în urma păcatului. Biserica este poarta redeschisă spre paradisul restabilit, este anticipația acestui paradis. Recucerirea paradisului este de altfel nu numai preocuparea fundamentală a creștinismului, ci tensiunea spre el e impulsul întregii culturi, a întregii strădanii superioare a omenirii. În această idee despre cultură, atât de stăruitor susținută și căreia i-a dedicat o întreagă carte, […] se manifestă din nou un fel de concepție pan-bisericească a universului.”

“Nostalgia paradisului” este o carte ce reușește cu instrumente dintre cele mai fine să relaționeze (în manieră argumentativă!) domeniul creativității omenești cu trăirismul ortodox. Se pleacă de la constatarea că pentru darwiniști, cultura / arta echivalează cu o formă a luptei pentru existență, avându-și punctul de plecare fie în instinctul de conservare, fie în reproducție. De fapt, cultura este superioară civilizației și nu poate fi legată în niciun fel de teoriile evoluționiste. “Cultura ne apare astfel ca o iradiație din flacăra adorării lui Dumnezeu, ca o concretizare în forme obiective a esenței religioase. Scânteile răspândite din vatra cultică a credinței au aprins energiile creatoare de cultură.” Omul angajat în actul cultural trebuie să înțeleagă că în chiar ipostasurile lui Dumnezeu se regăsesc categorii precum iubirea, frumusețea, și că acestea sunt legate organic de scopul suprem al vieții oricărui creștin: mântuirea: “Care e pentru noi frumusețea inteligibilă prin excelență? (Prin frumusețe inteligibilă trebuie să înțelegem frumusețea transcendentă). Această frumusețe e Dumnezeu însuși. Dumnezeu, e frumusețea perfectă sau absolută. Afirmând această propoziție, teologia, care până la un punct merge mână în mână cu metafizica, se deosebește de ea prin faptul că, pe când în metafizică frumusețea în sine sau frumusețea absolută e un concept abstract, impersonal și vag, în teologie ea e identică cu însăși ființa lui Dumnezeu. În metafizică, frumusețea în sine e o concluzie dialectică a operației de simplificare și absolutizare a frumuseții relative, adică e ideea tuturor ideilor de frumos. În teologie însă frumusețea nu e o idee, ci însăși existența relevată a lui Dumnezeu”. Iar pentru întelegerea măcar intuitivă a unui asemenea plan, Nichifor Crainic ne aduce învățătura lui Dionisie Areopagitul, cel ce evidențiază planurile ierarhice ale dumnezeirii. Lumea lui Dumnezeu este o lume a ordinii, o geometrie sacră. Subliniez pentru încă o dată faptul că întreaga lucrare are un caracter vădit argumentativ, stabilește nuanțe, contra-atacă alte opinii / credințe acolo unde / când e cazul. Frumusețea lucrurilor înalte este relevată odată cu metafora luminii, inclusiv prin energiile necreate ale unor experiențe mistice (Rugăciunea lui Iisus).

Lumea modernă acutizează un fenomen de descreștinare, vina aparținând în mare măsură greșelilor catolicismului medieval. Ostilitatea stârnește ostilitate iar negația declanșează negație. Curentele moderne de eliberare politică au promovat un umanism neopăgân, provenit din formule filosofice sarcastice. Pe de altă parte, într-adevăr, ceea ce caracterizează lumea modernă e un dinamism total care ramificat în toate direcțiile de activitate angajează până la sleire puterile omenești: “Viața modernă, părăsind dimensiunile intensității spirituale, s-a lăsat furată de iluzia nemărginirii în spațiu. Ea s-a limitat față de transcendent, închizându-se totodată în spațiul și în veacul terestru. Omul a devenit astfel măsura lucrurilor sale și din acest moment, plăsmuirile lui au pierdut sensul eternității”. Cultura modernă a început să cunoască procesul de secularizare.

În fine, “Nostalgia paradisului” rămâne o carte-studiu asupra dinamicii ideilor creștine cu referire la raporturile dintre cultură, civilizație și dimensiunea religioasă, opunându-se “negativismului modern”. Capitole importante vizează varii legături dintre teologie și categorii estetice, precum și genialitatea ori sfințenia. Una dintre concluzii ar fi aceea că “întreaga creație omenească se naște din nostalgia paradisului.” Iar dinspre o tradiție regândită în conformitate cu idealurile unui stat creștin, se întrevede adevărul surprins în “Civilizația își are impulsul primar în memoria paradisului terestru; cultura își are impulsul primar în aspirația către paradisul ceresc.”

Marius Manta

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s