De la Moscova, în Israel (3)

20130701_112100Dupa ce ne-am inchinat la Sfantul Mormant, in prima zi a pelerinajului, Rodica ne-a dus de-a curmezisul sectiunii centrale a partii crestine a Ierusalimului, mai exact pe Via Dolorosa, intrand pe Poarta Doamascului si iesind pe Poarta Leilor sau Poarta Sfantlui Stefan cum mai este numita, intrucat  nu departe de ea s-a petrecut  martiriul Sfantului Apostol Shtefan.

Este vorba de drumul pe care Si-a purtat Iisus Crucea pana la Golgota, cu cele 14 statii, proprii mai mult cultului catolic decat celui ortodox, dovada ca cele mai multe biserici aferente statiilor respective apartin catolicilor.

Am intrat mai in toate.

Prima corespunde asa-numitei Gabatha, adica Locul pardosit cu pietre sau Pretoriul. Acolo, Mantuitorul a fost judecat, condamnat, chinuit si batjocorit. Este unul dintre cele trei G-uri care formeaza tripticul  Sfintelor Patimi, impreuna cu Ghetsimani si Gologota.

Acestei statii ii apartin vreo trei Biserici, daca  bine am retinut, dintre care una apartine Patriarhiei Ierusalimului. Este o Biserica Greceasca insa personalul ei este rus in cea mai mare parte si icoanele care se vand acolo sunt facute tot de rusi, scrierea de pe ele fiind pe chirilica.

Din punct de vedere al personalului monahal, cel putin la Locurile Sfinte, grecii sunt foarte puţini. De exemplu, langa Poarta Sfantului Stefan, unde se afla locul unde a patimit primul martir al crestinismului, se afla o manastire greceasca in care nu se fac slujbe si nici nu sunt calugari, este cea mai mare parte a timpului inchisa, pe usa exista numarul de telefon al arhimandritului grec care raspunde de ea si care slujeste la Sediul Central al Patriarhiei Grecesti din Cetate. Un batranel albit de ani deschide foarte rar Biserica si, pentru doritori, incaperea subterana pe care se afla poarta pe care a fost ucis cu pietre  Sfantul Stefan.

Situatia este cam aceeasi la toate manastirile grecesti, exista unul sau doi monahi care nu sunt nici macar greci, de exemplu pe Tabor  sunt doua maici…  romance.

Nici la capitolul pelerini in Tara Sfanta, grecii nu stau mai bine; in aeroport, ne-am intalalnit cu un grup de pelerini greci unde absolut, dar absolut toti erau persoane  de varsta a treia.

Motivele penuriei monahale grecesti din Tara Sfanta sunt valabile si pentru celelalte natii ortodoxe unde monahismul a regresat de asemenea insa, la greci, lipsa personalului este mult mai grava decat la romani sau la rusi care, in paranteza fie spus, o duc mai bine la acest capitol.

De la Pretoriu, pe Via Dolorosa, se inainteaza pana la Biserica Sfantului Mormant trecand pe langa celelalte statii ale Crucii, respectiv pe langa locurile unde Hristos a cazut de trei ori sub Cruce, unde I-a luat Crucea Simon din  Cirene, unde exista un zid de care S-a sprijinit  Hristos si a lasat dupa traditie o urma a mainii Sale. Ultimele cinci statii sunt toate in interiorul Bisericii Sfantului Mormant.

Tot in aceasta zi, am intrat intr-o Biserica Rusa, daca imi aduc bine aminte, unde se afla icoana Maicii Domnului care a oprit-o pe Sfanta Maria Egipteanca sa intre in Biserica atunci cand a venit la Ierusalim.

Eu aflasem in prealabil, inca din tara, ca noaptea, in Biserica Sfantului Mormant, se fac slujbe si voiam sa ajung la ele; asa ca, inca din prima noapte, pe la doua dimineata, am pornit de la hotel spre Cetate.

Am avut insa proasta inspiratie sa il intreb pe receptionerul de la hotel cum sa ajung la  Mormant si m-a indrumat taman in directia opusa lui. Am orbecait o vreme pe strazile prost luminate, dar pustii, e  atat de reconfortant noaptea in Cetatea Ierusalimului, cand toate tarabele pietarilor sunt inchise… dar cand te ratacesti si nu ai pe cine sa intrebi este destul de neplacut.

Intr-un tarziu, am intalnit un  calugar grec care, vazandu-ma imbracat in rasa, m-a salutat bucuros si m-a indrumat, astfel incat, din locul in care m-am intalnit cu el, am ajuns in trei minute la Mormant… taman cand Liturghia era la Tatal Nostru.

S-au impartasit toti, dar absolut toti grecii prezenti la Liturghie; poate nu stiti, dar grecii se pot impartasi si fara spovedanie, pe considerentul ca sunt doua Taine diferite care se pot administra si una fara alta.

La ora trei si jumatate fix, altarul din Mormant era  gol, am aflat ca urmeaza liturghia armeana si ca ortodocsii trebuie sa termine la ora fixa, altminteri efectiv sunt expulzati din Mormant.

Partea mai grea a fost, in schimb, la intoarcere. Cautam nenorocitul acela de Dream Phone de care imi spusese Rodica, dar nu dadeam de el, nestiind ca tot invartindu-ma pe stradelele acele nimerisem in cartierul evreiesc. Tot inaintand in el, (era cam patru  dimineata), am ajuns taman la Zidul Plangerii (adica ramasita templului lui Solomon, distrus de romani in 70 e.n), unde  evreii isi faceau rugaciunile lor matinale. Va dati seama ca la ora aia nu era picior de turist in zona si eu eram o aparitie cam exotica pe acolo. Am mers la primul gardian, care m-a indrumat cum sa o iau, pe langa zid, inapoi, la hotel.

Am ajuns pe la cinci dimineata. Colegul meu de camera, Nicu, dormea dus si nu m-a auzit intrand.

Se facuse ziua afara si, cum dorm foarte prost pe lumina, dupa un somn foarte chinuit,  m-am trezit la sapte si jumatate fix, dimineata, ca sa ajung la micul dejun. Partea buna era ca, fiind imbracat in rasa, in picioare avand niste papuci cumparati din Cetate la pret de nimic si avand drept bagaj doar o traista de la moti, daruita de maicile de la Subpiatra, aveam nevoie de un minut ca sa ma echipez.

La hotel, ni se asigurau micul dejun si cina, fara carne. Ni se dadea placinta cu humus, care am inteles ca este o mancare traditionala arabeasca, cred ca o preparau din fasole macinata, in orice caz, tine de foame din plin. Apoi, tot felul de salati care mai de care mai interesante ca si gust, cu legume, insa de o culoare foarte neobisnuita (am vazut pentru prima data in viata mea varza  tsiclam ca sa il citez pe Nicu), doua feluri de masline fara samburi, gemuri, ciocolata, cafeluta, niste racoritoare de un galben suspect, atat de indulcite, ca abia le puteai bea. Si seara, primeam tot felul de supe, la fel de insolite: de grau, de ceapa, de…  cred ca era linte, desi avea gust de burete de baie, fiert…. Cu exceptia supelor, per ansamblu, mancarea era ok, desi cea de seara, cam frugala. Intrucat la masa noastra (mancam cu Rodica, mama ei, Nicu si fata care venise din Austria in a doua zi a pelerinajului) arareori se manca tot si ceilalti imi cedau generos si din portiile lor, pot sa spun ca am mancat pe saturate.

Darie

Alte episoade ale acestui pelerinaj:

De la Moscova, în Israel (1)

De la Moscova, în Israel (2)

De la Moscova, în Israel (4)

De la Moscova, în Israel (5)

De la Moscova, în Israel (6)

De la Moscova, în Israel (7)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Reportaj. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s