De la Moscova, în Israel (5)

20130701_112100Ziua urma sa fie consacrata tot Cetatii si imprejurimilor ei.

Mai exact, am vizitat Muntele Sion si Biserica Adormirii Maicii Domnului, care este diferita de mormantul Maicii Domnului, fiind construita de calugari catolici in anul 1900. In mijlocul, ei exista o capela circulara in care este infatisata Maica Domnului adormita sub forma unei statui de lemn. Acolo, am facut acatistul Adormirii Maicii Domnului, tradus in romana in versuri de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, pe care l-am vizitat ziua urmatoare.

In seara aceea, am mai facut o primbare cu Nicu prin Cetate, la cumparaturi, dar, ca intodeauna, iar ne-am ratacit. Un baiat arab s-a oferit sa ne scoata la liman, ne-a dus pana in cartierul crestin; dar nu ne-a spus ca face asta contra cost, ci, cand a ajuns cu noi unde trebuia, a zis : «Please, give me money».  In paranteza fie spus, impresia pe care ti-o faci per ansamblu asupra relatiei dintre arabi si turisti nu este una prea placuta. Unii sunt dezgustator de familari cu toti cu care vin in contact, mercantili pana la obraznicie si isi manifesta fatis  uneori antipatia fata de  europeni.

Inainte de a vizita pustiul Hozevei, unde s-a nevoit Sfantul Ioan Iacov, am ajuns la o manastire ruseasca a Sfantului  Hariton, unul dintre intemeietorii vietii monahale in Locurile Sfinte (la moartea lui existau peste 1000 de monahi in acele locuri).

Acolo, mai exista doar  un  parinte rus, care ne-a primit foarte frumos, ne-a vorbit putin despre locurile acelea si despre Sfantul Hariton.  L-am intrebat daca  nu ii este greu acolo singur in salbaticia aceea, caci locul este destul de salbatic, fiind situat intr-o rezervatie naturala din desertul Iudeii, pe un perete de stanca greu accesibil (a trebuit sa urcam putin pana sa ajungem sa ne inchinam in Biserici, caci manastirea are doua altare). Ne-a raspuns ca face slujba o data pe saptamana, cand ii  vine cantaret, si duminica merge la Sfantul Mormant sa se impartaseasca…

La manastirea Sfantului Gheorghe Hozevitul, unde se afla moastele Sfantului Ioan Iacob Romanul, nu puteam ajunge cu microbuzul pe care il aveam la dispozitie, care ne-a lasat cam la trei kilometri  departare, unii dintre noi au mers pe jos pana acolo, altii au folosit magarusii pusi la dispozitie, contra cost, bineinteles, de arabii din partea locului.

Monahii greci de acolo (cred ca erau vreo trei-patru) nu au vrut sa ne deschida moastele Sfantului roman (cum este normal cand i se face acatistul Sfantului de catre conationalii sai), au motivat prin faptul ca cheia se afla in posesia Patriarhiei grecesti. Nu prea i-am crezut, dar nu aveam cu  cine vorbi.

Poate ca unii dintre cei care citesc nu stiu prea multe despre viata Sfantului Ioan Iacov (nascut in 1913).

S-a calugarit de tanar, in manastirea Neamt. Apoi, a plecat la locurile sfinte, unde s-a nevoit mai ales in manastirea Sfantului Savva, de langa Betleem. A dus o intensa activitate carturareasca, cunostea bine limbile greaca si araba si compunea poezii religioase. A slujit o vreme si ca preot in Biserica Sfantului Mormant si ca staret al unui schit romanesc de pe Valea Iordanului, pentru ca, in final, sa intre in obstea manastirii in pustiul Hozevei. Ne-au ramas multe scrieri de la el si, mai ales, poeziile lui.

In  acea zi, am ajuns si la asezamantul romanesc de la Ierihon, o biserica cu un corp de chilii foarte frumoase, construite cu mult bun gust, am inteles ca este in prezent marul discordiei dintre Patriarhia Ierusalimului si romani, motivul pentru care era cat pe ce sa fim exclusi din Sinodul Bisericii Pan-ortodoxe.

Am vorbit cu preotul slujitor de acolo si am inteles urmatoarele: asezamantul romanesc de la Ierihon a fost construit pe teritoriul de trei kilometri donat inca inainte de Revolutie de catre  un roman care obtinuse pamantul respectiv prin casatoria cu o evreica.

Atunci cand s-au demarat lucrarile de constructie, in 1998, exista binecuvantarea verbala a patriarhului Ierusalimului din acel timp. Insa, vazand ca ansamblul constructiilor se dezvolta intr-un ritm vertiginos, Patriarhia Ierusalimului a cerut ca locasul  romanesc de la Ierihon sa treaca sub jurisdictia ei (adica sa devina manastire greceasca), ceea ce romanii au refuzat net, dat fiind faptul ca tot ansamblul de la Ierihon se construise din fonduri obtinute din Romania.

Lucrarile de constructie continuau vertiginos si nu se putea concepe sa fie intrerupte, pe de o parte, din pricina muncitorilor romani din zona, unii participand voluntar (adica pe degeaba) la ridicarea asezamantului romanesc, pe de alta parte, pe considerentul  existentei aparente a fundamentului legal, teritoriul respectiv apartinand cu acte in regula romanilor .

Ca replica, Ierusalimul a trimis o misiva urgenta la Bucuresti, in care se preciza ca nu se acorda binecuvantarea pentru functionarea autonoma a asezamantului de la Ierihon.

Reactia patriarhului Daniel a fost neconcludenta si evaziva, iar cea a Ierusalimului a fost mai mult decat radicala: a fost caterisit  superiorul asezamintelor romanesti de la locurile sfinte, pr. Ieronim (hotarare luata in absenta lui), s-a rupt comuniunea Patriahiei Ierusalimului cu Patriarhia Romaniei, numele Patriarhului Daniil incetand sa fie pomenit la Liturghiile Sfantului Mormant, iar clericilor romani interzicandu-li-se (pana in ziua de azi) impreuna-slujirea cu celelalte Biserici Ortodoxe la Ierusalim.

Ulterior, s-au amestecat in scandal si  Patriarhiile Rusiei si Serbiei, condamnand Biserica Romana ca avand «intentii hegemonice».

Reactiile acestea sunt intemeiate pana la un punct, intrucat, cu exceptia ansamblului manastiresc de la Ierihon, nu exista pe teritoriul  Tarii Sfinte locasuri ortodoxe autonome si nesubordonate Patriarhiei Ierusalimului.

Insa stergerea numelui Patriarhului Daniel din Diptice  a fost o masura mai mult decat extrema, intrucat nu se ia decat in conditiile cand un Patriarh cade in erezie si in niciun caz pe considerente de ordin adminstrativ, cum este cazul de fata.

Pe de alta parte, este posibil ca reactiile agresive ale Patriarhiei Ierusalimului sa aiba cauze de ordin material, pentru ca nu e totuna daca romanii platesc bani pentru cazare la Locurile Sfinte  unui asezamant romanesc  sau unui  stabiliment arab, grecesc sau evreiesc. In final, Ierihonul  este teritoriu arab si hotararea pentru acordarea autorizatiei de constructie apartine arabilor, nu Patriarhiei Ierusalimului.

In  aceasta zi a pelerinajului, am ajuns si in pustia Carantaniei, unde a  postit  Iisus timp de patruzeci de zile; la dudul lui Zaheu si pe malul Marii Moarte, incheind cu un nou tur la Biserica Sfantului Mormant.

In noaptea urmatoare, stiam ca se face Liturghie  la Golgota, asa ca, pe la unu si un pic, am pornit de la hotel spre Mormant. De data asta, imi facusem temele, parcursesem pe jos drumul pana la Mormant de cateva ori, plus ca mergeam insotit  de  Laura si Nicu, asa ca erau slabe sanse sa ne ratacim .

La Mormant, full, in pofida orei tarzii, mai ales rusi. Am vazut ca era free access la strana  insa putini cantareti, un monah care isi avea partiturile pe tableta (uite cum patrunde tehnica moderna si in Biserica Sfantului Mormant) si un grec mirean, o versiune mai supla a lui Anghelopoulos.

In pauza de dupa Tatal nostru, am mers sa ma inchin la Mormant, nu era absolut nimeni  inauntru si am putut sa stau mai mult…

Dimineata urmatoare, ne-am indreptat prin Hebron spre Betleem, locuri aflate sub stapanire araba, si am putut sa ii cunoastem mai bine pe arabi. Rodica ne-a prezentat o imagine de ansamblu a poporului lor. Printre ei, sunt si crestini si se deosebesc de cei musulmani prin faptul ca pe zidurile caselor lor exista icoana Sfantului Gheorghe. Dar in esenta, s-ar putea spune, sunt foarte galagiosi, adeseori prost manierati (ma refer desigur la  cei de parte barbateasca) si avand un simt comercial aproape agresiv.  Din acest punct de vedere, contrasteaza evident cu evreii, care sunt mult mai rafinati si nu este de mirare ca exista atata animozitate intre cele doua popoare.

Cea mai mare parte dintre arabi muncesc inca de mici. Puteai vedea uneori copii tragand cate doi un carucior de trei ori mai inalt decat ei, plin cu marfa.

In general, arabii fac multi copii, cate trei-patru; m-am uimit cu Nicu, cand am vazut un barbat impingand un carucior cu doua locuri in care erau de fapt trei copilasi ocupanti (unul asezat peste o curea mare de piele deasupra celorlalti doi), acompaniat de sotia care il purta in brate pe al patrulea bebe. Am inteles ca ei au voie sa intretina si mai multe sotii, daca le permite situatia materiala.

In ceea ce priveste statutul femeilor, acesta este foarte ciudat, din cate am inteles, in familiile traditional conservatoriste, o fata nu are dreptul sa isi aleaga sotul, ci tatal ei il desemneaza. Apoi, in general, trebuie sa umble tot timpul acoperite. Si acoperite serios; au o haina formata dintr-o piesa textila de o singura bucata, care le acopera de la gat pana la glezne, iar pe cap o scufie aproape monahala, unora nu le poti vedea decat ochii. Rodica le admira, dat fiind faptul ca portul atat de camuflat le fereste de privirile lascive ale altor barbati si mentalitatea conservatorist-familiala araba diminueaza radical divorturile sau avorturile. Sincer, nu prea ii impartaseam entuziasmul. In caldurile din Tara Sfanta (media de temperatura in iulie cand am fost noi era cam 40-45 de grade), sa stai incotosmanat in kimonourile alea incorsetate all day long, mi se pare aproape grotesc.  Si cred ca faza cu ferirea de ispite trupesti  nu prea tine, in sensul ca exista piese vestimentare mai lejere pentru femei pentru  ferirea de priviri indiscrete din partea sexului opus. Nu in cele din urma, barbatii arabi nu imi pareau deloc parteneri de viata vrednici de a fi ravniti, sunt foarte violenti si in gestica, si in limbaj, si cam tot universul lor existential se invarte in jurul banului. Plus ca rar poti vedea o femeie pe strazile Cetatii, ceea ce inseamna ca sunt practic aservite mai mult familiei si nu prea isi pot construi o felie de viata in care sa mai iasa de sub incidenta barbatului si a copiilor.

Inainte sa intram in  Betleem, am vizitat manastirea Sfantul Savva, cu mod de vietuire avvaton in sensul ca femeile nu au acces inauntru, astfel incat mai mult de jumatate din grup ne-a asteptat la poarta manastirii.

Inauntru, exista o copie din Sfantul Munte al icoanei Trihirusa si moastele Sfantului Savva, al doilea fondator al monahismului de la locurile Sfinte si cel care a diortosit tipicul bisericesc al celor sapte Laude.

Tot aici, s-au nevoit o multime de  sfinti – repere ale Ortodoxiei: Sfantul Ioan Damaschin, Ioan Iacob Romanul, Visarion Sarai si altii.

Manastirea este greu accesibila si, din cauza vitregiei locului si caldurilor infernale, sunt si putini monahi.

In Betleem, am vizitat Biserica Nasterii Domnului, singura dintre toate Bisericile din aceasta regiune care a scapat de distrugere in timpul invaziei persilor si care are aproape acelasi statut ca cel al Bisericii Sfantului Mormant din Ierusalim.

Adica, inauntru slujesc catolicii, armenii si ortodocsii si atmosfera este… aproape la fel cu cea din Biserica Sfantului Mormant. Deosebire face icoana Betlemitissa a Maicii Domnului, singura reprezentare a ei care zambeste. Este situata in partea stanga a Bisericii, intr-un fel de altar  in care nu se slujeste, dedicat Sfantului Nicolae. In dreapta ei, este grota unde S-a nascut Mantuitorul.

La coada la inchinare, intr-o ordine perfecta cate doi, in fata noastra era un  grup de copii musulmani, tare draguti, care au intrat in grota, dar au ocolit icoana, pentru ca  musulmanii nu o cinstesc pe Maica Domnului.

In grota, exista o stea  metalica cu un orificiu in mijloc, care marcheaza locul unde S-a nascut Iisus, am inteles ca este daruita de catre romani si, dupa ce te inchini acolo, se iese pe la altarul armean si se poate intra, daca stii de existenta ei, in pestera copiilor ucisi de Irod (a Vrefoktoniei, cum este numit in greaca acest macel) si a monahilor ucisi de catre persi.

La iesirea din Biserica, am ramas mai mult intr-un fel de hypermarket duhovicesc cu tot felul de icoane si obiecte de pret de la Betleem, patronate de un arab crestin. Nu am cumparat mare lucru, eu cu Nicu le beam arabilor cafeaua si sucurile oferite pe degeaba si admiram egalitatea de pe un galantar de carti postale ilustrate unde scria « 2=1 » adica doua carti postale  la pret de un dolar insa, scos din context, pretul ilustratiilor… ilustra o absurditate matematica…

Darie

Alte episoade ale acestui pelerinaj:

De la Moscova, în Israel (1)

De la Moscova, în Israel (2)

De la Moscova, în Israel (3)

De la Moscova, în Israel (4)

De la Moscova, în Israel (6)

De la Moscova, în Israel (7)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Reportaj. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s