Sfântul Ioan Casian: Despre slava deşartă

Sfantul Ioan Casian Romanul

A şaptea luptă, o avem împotriva duhului slavei deşarte.

Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa.  

Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi, de aceea, e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe protivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune.

Dar păcatul slavei deşarte, având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit.

El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, posturi, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare.

Pe cel ce nu izbuteşte să-1 amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-1 ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu 1-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-1 să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.

Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean.

Pe lângă acestea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie.

Îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică.

Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă, 1-a auzit grăind. Şi, socotind bătrânul că ceteşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci, cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa, a intrat şi, întâmpinându-1 fratele, i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el, dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: «Acum venii când făceai tu otpusul celor chemaţi». Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

Am amintit aceasta, vrând să arăt la câtă nesimţire duce dracul acesta pe om.

Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete.

Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: «Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor».

Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute.

Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.

 Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii

Vedeţi şi:

Sfântul Ioan Casian: Despre înfrânarea pântecelui

Sfântul Ioan Casian: Despre duhul curviei şi al poftei trupeşti

Sfântul Ioan Casian: Despre iubirea de argint

Sfântul Ioan Casian: Despre mânie

Sfântul Ioan Casian: Despre întristare

Sfântul Ioan Casian: Despre trândăvie

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Calea fericirii (Morala), Sfinti, TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s