Părintele Cleopa Ilie: Noi erezii şi secte. Secerătorii. Inochentiştii. Tudoriştii.

corabia_ortodoxa

Călăuză în Credinţa Ortodoxă.

Capitolul 3

7. Secerătorii

Secerătorii sau „Creştinii ultimelor zile” se numesc astfel, deoarece se socotesc a fi chemaţi să facă secerişul creştinismului, să secere ce au semănat alţii, potrivit cuvintelor Domnului, că: Altul este cel ce seamănă şi altul cel ce seceră (Ioan 4, 37).

Originea sectei este întunecoasă.

La noi în ţară, a fost adusă de Alexandru Torok, ungur din Budapesta, de meserie rotar. Pripăşit prin Timişoara, el începe propaganda printre baptişti şi adventişti, cu scopul de a unifica toate sectele în una singură, care să se numească „Secerătorul”, dar neobţinând rezultate, prin anul 1924, se întoarce din nou la Budapesta.

Din fericire, secta este prea puţin răspândită şi cunoscută la noi, de aceea nu cunoaştem şi nici nu ne interesează alte rătăciri ale ei.

 

8. Inochentiştii

Aceştia îşi au originea de la călugărul Inochentie (Ioan Levizor), moldovean din judeţul Soroca, născut în anul 1873.

Ca sectă, datează de prin anul 1910.

El şi-a făcut noviciatul la Mănăstirea Dobruşa, judeţul Orhei, de unde apoi, după 4 ani de ascultare ca frate, a trecut împreună cu alţi tovarăşi pe la alte mănăstiri de prin Rusia (Kiev şi Petrograd). După câtva timp, se întoarce din nou în Basarabia şi se aşază la Mănăstirea Chiteam (Noul Neamţ), iar de aici, în scurtă vreme, trece la mănăstirea din Balta (în apropiere de Nistru), la invitaţia stareţului acestei mănăstiri.

În anii 1909 şi 1910, Inochentie a primit hirotonia în diacon şi, respectiv, în preot, la Balta. Moldovenii făceau aici mari pelerinaje la mormântul fostului stareţ Teodosie Leviţchi, socotit ca sfβnt, făcător de minuni. (Acesta, născut în 1791 şi mort în 1845, fiind sub impresiile revoluţiei franceze din 1789, predicase impresionant şi convingător apropierea sfârşitului lumii şi a înfricoşatei judecăţi).

Pelerinilor moldoveni, Inochentie le predica şi le făcea slujba în limba română, cu o ţinută plină de evlavie şi de convingere, încât tot mai mulţi pelerini veneau la Balta. Slujbele în limba română a lui Inochentie au făcut însă pe arhiepiscopul Serafim al Chişinăului să pună la cale transferarea lui de la Balta într-un loc unde să nu mai aibă prilej de a predica şi sluji româneşte şi anume, la una din Mănăstirile Valaam sau Solovăţ de la Marea Albă.

Inochentismul a pătruns la noi în judeţele Fălciu, Tutova, Covurlui şi chiar în Bucureşti, unde s-au încercat tratative cu Tudor Popescu şi D. Cornilescu[1], şefii tudoriştilor. Inochentiştii nu au un principiu de credinţă şi nici vreo doctrină specifică, sistematică, ci sunt cu totul inculţi şi deci incapabili de a-şi formula vreo mărturisire de credinţă, practicând mai mult un misticism religios.

Începuturile activităţii lui Inochentie erau alimentate de rătăciri. În predicile lui de la Balta, susţinea că este trimis de fostul stareţ de mare faimă, Teodosie, ca să pregătească pe oameni pentru ziua sfârşitului, când ei vor fi judecaţi de Teodosie. După Inochentie, sfârşitul lumii avea să fie în anul 1913, de aceea îndemna pe oameni să nu se căsătorească, iar pe cei căsătoriţi îi îndemna să nu aibă copii şi să-şi lase averile. Cei bolnavi – zicea el – să se ungă cu untdelemn din candela de la mormβntul lui Teodosie şi să se roage.

Împărtăşea pe oameni în urma predicii sale fără a fi spovediţi.

Este posibil ca Inochentie să fi practicat şi alte rătăciri. Totuşi intenţia lui nu a fost de a crea o mişcare religioasă despărţită de Biserică sau o sectă. Biografii minuţioşi ai lui Inochentie susţin că Inochentie nu a fost deloc creatorul mişcării de la Balta[2].

Abaterile lui Inochentie menţionate mai sus n-au rămas la dimensiunile lor iniţiale, căci poporul habotnic le-a exagerat şi le-a înmulţit din ce în ce mai tare, până când separarea de Biserică a devenit în chip evident un fapt împlinit.

Rătăcirile la care au ajuns aderenţii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt următoarele:

a) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (după unii, Sfântul Ilie, după alţii, un sfânt mare, în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar după alţii, este Hristosul creştin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred în el, îi aşteaptă iadul;

b) Există un Duh Sfânt masculin care este Inochentie şi unul feminin, care este sora lui Inochentie;

c) Omul trebuie să păcătuiască pentru ca să aibă apoi de ce să se pocăiască şi ca Dumnezeu să aibă de ce să-l ierte;

d) Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail şi alţii se întrupează în fraţii predicatori;

e) Viaţa lor este în comun şi se numesc „fraţi”;

f) Cultul lor nu este unitar, căci deşi unii – cei mai mulţi – respectă cultul ortodox chiar participând la el, în schimb alţii sunt, fie prea rigorişti, îmbrăcaţi mai mult călugăreşte şi printr-un ascetism exagerat îşi schimonosesc trupul, smulgându-şi unghiile şi părul, fie prea libertini, adunându-se în peşteri subterane, unde practică adevărate orgii.

În genere, ei preţuiesc pomenile şi slujbele pentru morţi;

g) Sunt împotriva calendarului îndreptat, făcând corp comun cu stiliştii[3].

 

9. Tudoriştii

Întemeietorul sectei a fost Tudor Popescu, fost preot ortodox în Bucureşti, la biserica Sfântul Ştefan, zisă „Cuibul cu barză”.

Originar din judeţul Prahova, era un preot zelos şi conştiincios. Însă, prin anul 1919, a început să alunece, fiind împotriva cultului sfinţilor. Rătăcirile lui se înmulţesc şi se accentuează, mai ales după ce se împrieteneşte şi colaborează cu ierodiaconul D. Cornilescu, molipsit de protestantism.

Având darul vorbirii, prin predicile lui patetice atrage tot mai mulţi credincioşi la biserica lui.

Sfântul Sinod, sesizat de rătăcirile de la „Cuibul cu barză”, 1-a caterisit pe preotul T. Popescu (sentinţa 152 din 2 aprilie 1924).

D. Cornilescu rupsese deja orice legătură cu Biserica şi plecase în străinătate, unde se pare că s-ar fi căsătorit, dând dovadă de câtă vocaţie avusese pentru monahism.

Doctrina lor era un amestec de învăţături protestante, fără a avea ceva nou şi original. Cultul consta, ca şi la toate sectele, din predici, cântări, citiri biblice şi rugăciuni, ajungând cu timpul să aibă şi casă de rugăciune.

A fost singura sectă înfiinţată la noi în ţară din sânul Bisericii Ortodoxe Române. În decursul anilor, secta respectivă a dispărut[4].

 

Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credinţa Ortodoxă, apărută cu binecuvântarea P.S. Eftimie, Episcopul Romanului, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 2000.

Vedeţi şi:

Vechi erezii

Marea schismă

Biserica Catolică învaţă greşit următoarele puncte doctrinare mai importante

Uniaţia

Baptiştii

Adventiştii

Martorii lui Iehova

Penticostalii

Nazarenii sau Pocăiţii

Evangheliştii

Teosofii

Spiritiştii


[1] Dumitru Cornilescu era fiu de învăţător din judeţul Mehedinţi. După terminarea Seminarului Central şi a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în 1916, se călugăreşte şi este hirotonit ierodiacon în eparhia Huşilor. De aici, trece la Stănceşti, judeţul Botoşani, la principesa Raluca Calimachi, pe care o cunoscuse la Bucureşti. Aceasta – educată în Anglia – pusese la dispoziţie fonduri din averea ei pentru a susţine o propagandă protestantă încă de prin 1914-1915. La Stănceşti, Cornilescu, având totul la dispoziţie, traduce Sfânta Scriptură şi se perfecţioneazăîξn propaganda religioasă cu nuanţe protestante. După terminarea războiului din 1914-1918, trece la Bucureşti, alături de Tudor Popescu.

[2]Conform lucrării lui N. Popovschi, Mişcarea de la Balta sau inochentismul, Chişinău, 1926, p. 9.

[3]Casă bună cu inochentiştii fac şi cei din „Turma lui Ilie”, care au aceleaşi abateri sectare.

[4]Între grupările mai noi care parazitează Biserica Ortodoxă, mai amintim: Turma lui Ilie; mişcarea vladimiristă; „lucrarea lui taica Visarion Iugulescu”; pseudo-isihaştii lui Ghelasie; „sfβnta treime de la Cocoşu”; o parte din „Oastea Domnului”, care nu ascultă de preoţi; „Noul Ierusalim” de la Pucioasa (n. ed.).

Anunțuri

Despre CUVÂNT ORTODOX

Gânduri și cărți ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în CUVÂNT ORTODOX, Misionarism (Misiologie), TEOLOGIE SISTEMATICA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s